O necuviinţă academică

Andrei Plesu 23.11.2015
SHARE 8

De același autor

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă de sub egida Academiei Române, în colaborare cu Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“, a publicat, de curînd, o nouă ediţie a celebrei lucrări „Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae“ de Dimitrie Cantemir.

 

Nu sunt nici cantemirolog, nici latinist şi n-am, prin urmare, îndreptăţirea să mă pronunţ asupra calităţii ştiinţifice a acestei ediţii. Cîteva repere am, totuşi. Pentru mine, orice ediţie Cantemir trimite prompt la cel puţin două nume prestigioase ale istoriei şi filologiei româneşti: Virgil Cândea şi Dan Sluşanschi. Fără dexteritatea şi ştiinţa de carte a celor doi n-am fi beneficiat, astăzi, de textul latinesc,  regăsit şi facsimilat, al cărţii lui Cantemir şi de erudita lui traducere românească (apărută în două ediţii, în 2008 şi 2010/2012, la editura Paideia). Acum, pentru prima dată, avem dinainte o ediţie bilingvă: pe stînga paginii versiunea latină, pe dreapta – cea românească. Noua traducere e semnată de doamna Ioana Costa, o fostă elevă a profesorului Sluşanschi, prima lui doctorandă, de a cărei competenţă şi corectitudine academică n-am motive să mă îndoiesc. Şi totuşi…

 

Nu mă voi aventura să judec procentul de noutate reală, pe care traducerea dnei Costa îl implică faţă de traducerea dintîi a profesorului Sluşanschi. Mi-au căzut în mînă scurte pasaje din cele două texte, aşezate, demonstrativ, faţă în faţă şi trebuie să mărturisesc că, dacă la atît se reduc eforturile înnoitoare ale ultimei versiuni, ele sunt mai curînd nesemnificative. Se înlocuieşte ”cel ce-a supus şi înfrînt Regate” cu ”cel ce a înfrînt şi a supus regate”. Sau ”se pomeneşte” cu ”se menţionează”,  ”deci ultimul an” cu ”aşadar ultimul an” etc. Sunt schimbări nespectaculoase şi nu imperios necesare. (Ca şi ”O, tu, sufletul şi inima mea, nu te întrista”, în loc de ”O, suflete şi inimă a mea, nu te-ntrista”, sau ”Cu suflete lovite de dor, s-au jeluit”, în loc de ”Cu suflete de dor mişcate, s-au jelit”…). N-am avut răgazul să compar pasaje mai ample ale celor două texte şi sunt conştient de faptul că, pe fragmente mici, variantele aceluiaşi text nu pot fi radical diferite. Dacă textul original spune, într-o limbă oarecare, ”acum 40 de ani”, n-ai la îndemînă decît două soluţii: ”acum 40 de ani”, sau ”cu 40 de ani în urmă”. Ele sunt, în fond, interşanjabile, iar a prezenta una din ele drept ”noutate” faţă de cealaltă, sau drept o ”ameliorare” necesară (necum o contribuţie ”originală”) e excesiv.

 

Pot admite, pe de altă parte, că nici o traducere, nici măcar una prestigioasă, nu exclude, odată cu trecerea vremii, legitime re-traduceri. Dan Sluşanschi s-a putut încumeta să refacă efortul lui George Murnu. Dar, în cazul lui, trebuie recunoscut că ”sunetul” e de o radicală şi specifică noutate. Profesorul Sluşanschi nu era doar un traducător. Era un împătimit al creativităţii literare. I s-au putut reproşa, uneori, calofilia, tentaţia arhaizării, barocul, dar expresivitatea stilului său e de netăgăduit. O recunoaşte şi Ioana Costa, în nota ei asupra propriei sale traduceri. (”…savoarea inimitabilă a traducerii profesorului Dan Sluşanschi”, faţă de care noua versiune se consideră ”un omagiu”).  Nu sunt însă de acord cu argumentul că era nevoie de o traducere mai ”accesibilă”, mai ”lizibilă” pentru cititorul de azi. Să fim serioşi. Cine se apucă să citească opera lui Cantemir e, de regulă, un ins cultivat, care se descurcă şi fără dicţionar. Nu traducem texte vechi, urmărind, obsesiv, să le atenuăm vechimea şi să le ”adaptăm” exigenţelor unei lecturi rapide, de la o staţie de metrou la alta. În schimb, sunt gata să înţeleg,  psihologic, că un fost student preferă să rişte o re-traducere proprie, decît să o reia ”cu îmbunătăţiri” pe aceea a maestrului, avînd aerul că îl corectează, că face o grijulie operaţie de ”diortosire”…

 

Dacă însă o analiză de specialitate, atent comparativă, a celor două traduceri poate lăsa loc de dezbatere, există ceva, în ediţia de curînd apărută, calificabil, să fiu iertat, drept o tristă necuviinţă academică. Cum spuneam, ni se prezintă un text bilingv. Ei bine, versiunea latină e, integral, produsul savant al îndemînării filologice ”marca” Dan Sluşanschi. Textul lucrat de el a fost baza unor adaosuri şi revizuiri (pornind, în genere, tot de la arhiva profesorului), pentru trei tineri colaboratori. Or, pagina de gardă a cărţii nu pomeneşte nimic despre prezenţa decisivă a ”fondatorului” Sluşanschi în elaborarea versiunii latine. Dl. Octavian Gordon, unul din cei trei re-editori, a dat o ”dezminţire” (practic nedifuzată) care să corecteze gafa. Aflăm că, din motive necunoscute, numele Dan Sluşanschi a dispărut, pur şi simplu, din ”reţetă”. Aşa cum a dispărut şi nota iniţială asupra ediţiei, în care se găseau necesare lămuriri de detaliu, de natură să evidenţieze riguros contribuţia primului îngrijitor al textului latin. Nota aceasta (de numai 5 pagini!) ar fi fost, chipurile, ”prea lungă”! A fost, deci înlocuită cu una foarte scurtă, aproape formală şi, în orice caz, insuficientă. O decizie care pune, din păcate, un stingheritor semn de întrebare asupra întregii întreprinderi. Nu se înţelege cum de autorii ediţiei şi instituţiile responsabile au  acceptat, tacit, această omisiune. N-au remarcat-o? Li s-a impus? E strictă ”neglijenţă”? Ar fi urgent necesare cîteva explicaţii.

 

În încheiere, două reflecţii melancolice:

 

1. „Piaţa” filologică autohtonă e plină de „tarabe” neocupate. Sunt încă enorm de multe de făcut, iar specialiştii adevăraţi nu sunt foarte numeroşi. În aceste condiţii, angajarea unui expert (cum este dna Costa) într-o muncă deja făcută cu numai cîţiva ani în urmă de maestrul ei mi se pare o formă de risipă. Nu se puteau deschide, mai cu folos, alte şantiere? Cînd un imens cîmp de proiecte posibile ne stă în faţă e, oare, rezonabil să bătătorim pedant aceeaşi tarla, deja lucrată? Era „diortosirea” traducerii Sluşanschi o urgenţă? N-ar fi fost preferabil să investim într-o zonă virgină, încă nefrecvantată, dar la fel de importantă pentru cultura românească?

 

2. Profesorul Sluşanschi – pe care am avut onoarea să-l cunosc bine – e unul dintre marii noştri oameni de ştiinţă, un reper al studiilor clasice de la noi, un mare profesor şi un mare cercetător. Un model. A-l trata ca pe o „anexă” nu neapărat menţionabilă, a nu-i grădinări statutul cu respect şi recunoştinţă e a batjocori – pentru a cîta oară? – munca şi meritul valorilor locale. E un mod de a descuraja dăruirea şi performanţa. E un mod de a demobiliza orice dorinţă de excelenţă. E o invitaţie la abandon şi resemnare, într-o ţară care are are nevoie, mai mult decît oricînd, de stimularea meritului, a hărniciei, a devotamentului. Nu vom avea nicio şansă de evoluţie trainică, atît timp cît oameni ca Dan Sluşanschi nu vor fi puşi la locul lor, admiraţi, celebraţi, iubiţi. Restul e o măruntă birocraţie de supravieţuire.

 

Articol preluat adevarul.ro

Comentarii 8

Cassandra - 08-22-2020

Felicitări!

Răspunde

Vicentio B. - 11-28-2015

Stimate Domnule Plesu, cu siguranta sunteti foarte PRINS in TIMP, evident ca elevate intelectuale preocupari. Insa din cauza DIALOGULUI SOCIAL, la care ati pus umarul, si doriti ca acesta sa fie STABIL/CONSISTENT merita, din CAND in CAND, sa dati atentie celor care cu mare incredere si mai ales cu speranta optimista, va considera un REPER autentic, EU asa va percep. P.S. Poate imi transmiteti raspunsul la intrebarea: CINE si in ce imprejurari, l-a inobilat prima data pe Ion Cristoiu cu titlul de ..MAESTRE ? Despre rugamintea anterioara cu privire la, in opnia mea, unicul Helmut Schidt, va constat tacerea. Se pare ca este un GEN molipsitor la Revista 22. Mare, mare PACAT !

Răspunde

Theodor - 11-28-2015

Intr-adevar, sa judeci o traducere care acopera doua volume, pe baza analizei unor franturi de fraza formate din 2-3 cuvinte este o necuviinta academica. Doamna Ioana Costa a facut un lucru extraordinar si ar fi bine sa fie lasata sa lucreze in liniste si cu demnitatea profesionala pe care NIMENI nu i-o poate pune la indoiala

Răspunde

Vicentio B. - 11-25-2015

Cu respectul firesc cuvenit, va sugerez sa va extindeti tema si la necuviintele cotidiene, CONSTANTE ale unor, asa zisi politicieni, cu MARI pretentii in materie de crestinism/civilizatie dar si la cei "intrati in forta" in randul asa zisilor "formatori de opinie" spre exemplu: Valerian Stan, Ciutacu, Ion Cristoiu, Mihai Gadea, Rares Bogdan, Catalin Striblea, etc. de acelasi gen. Sunt convins ca , din opiniile Dvs., romanii de buna - credinta si nu numai ei, vor avea CEVA esential (moral) de INVATAT. P.S. Avand in vedere DISPARITIA recenta a Ex- Cancelarului german Helmut Schmidt (96 ani), pe care eu am resimtit-o cu DURERE, mai ales l-am vazut, NU numai ca politician, ci si ca pianist/solist in dificile Concerte simfonice (pian si orhestra) renumite, cred ca ar merita sa va exprimati, daca s-a intamplat ca Dvs. sa il fi cunoscut direct si/sau cum l-ati perceput , mai ales ca Schmidt, a fost, trei decenii si publicist, extrem de apreciat ! Avea un mod de exprimare cu totul aparte, cunoscator, obiectiv, civilizat, spontan , spiritual ! Personal sunt convins ca lui Helmut Schmith, un politician UNIC, in sensul CIVILIZAT al notiunii, NU i se pot asocia forme de " necuviinta academica ", din contra !!

Răspunde

Liviu din Timisoara - 11-24-2015

Daca cineva "crescut" la scoala " datoriei si onoarei " - asa cum o promovau latinii - se lasa ispitit in felul asta, ce pretentii sa ai de la un politician grabit sa-si cladeasca un soclu cat mai vizibil ? Am cunoscut un om care, in zilele in care fusese inlaturat de la Universitatea Bucuresti ( G.I. Tohaneanu ) , cu doar 20 de lei in buzunar, nu a ridicat 300 de lei de pe peronul garii din Predeal pentru simplul motiv ca " nu erau ai mei ". Adus la Timisoara de catre Vianu in persoana ( asa s-a cladit Facultate de Litere si Filosofie din oras ) n-a furat un rand sau un cuvant din ceea ce au scris altii ; mai mult, intotdeauna a adus elogii oricarui predecesor intr-o idee ... De mirare ca o latinista de talia doamnei s-a grabit ...pan s-a pripit.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 11-24-2015

Nici mediul academic nu este scutit de parvenitism.Nu-i o noutate. Daca diferentele de traducere sunt doar de tipul celor amintite, asa ceva nu s-ar numi plagiat ? Stiu ca doar referirea la o idee, exprimata anterior, trebuie insotita de precizari legate de autorul ei. Pacat ca autoarea n-a pastrat rigoarea si corectitudinea pentru care domnul Slusanschi era cunoscut si cam " temut " printre clasicisti si nu numai. Toata lumea vaneaza succesul ? Si la nivelul asta " a parea" este mai important decat " a fi " ?

Răspunde

Vasile - 11-24-2015

Maestre, Faceti o observatie tardiva. Inca e staisfacator, macar respecta un text valabil. Nu cred insa ca ati avut ocazia sa va izbiti de adevaratele valori ale filozofiei, muzicologiei s.am.d. din mediul academic romanesc, mai ales cel iesean.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22