De același autor
În 2015, Serge Sargsyan (actualul premier, fost președinte) a propus o reformă constituțională prin care s-a modificat procedura de alegere a președintelui Armeniei. Rezultatul (intens criticat de societatea civilă independentă) a fost modificarea regimului politic. Din aprilie 2017, Armenia devine republică parlamentară. Cea mai importantă persoană în stat este primul-ministru ales de parlament. Referendumul constituțional din decembrie 2015 a fost validat, în ciuda protestelor opoziției și ale societății civile, care au acuzat că prin aceste modificări se încearcă menținerea la conducerea statului a aceluiași lider.
Serge Sargsyan, jucător de șah precaut și experimentat, se pregătea încă din 2015 să păstreze puterea. Constituția îi permitea doar două mandate consecutive de președinte. Referendumul constituțional prin care a schimbat regimul politic a fost soluția „democratică“.
Parlamentul trebuia să garanteze „alegerea corectă“ a președintelui și a premierului în 2018. Astfel, în timpul alegerilor parlamentare din aprilie 2017, s-a făcut totul pentru a înclina balanța în favoarea puterii. Opoziția a fost discreditată prin acte de demonizare publică, utilizându-se canalele media aservite partidului de la guvernare. Pe listele de circumscripție ale Partidului Republican (de guvernare) au ajuns mai mulți oameni de afaceri (mulți dintre ei aveau probleme cu legea), care și-au constrâns angajații să voteze pentru putere. Directorii de școli trebuiau să convingă părinții și profesorii să voteze același partid de guvernare. S-a votat masiv pe liste suplimentare. Sistemul de verificare a amprentelor (inovație introdusă la aceste alegeri) nu a funcționat, deci era dificil de constatat de către birourile electorale dacă aceeași persoană a mai votat sau nu în ziua alegerilor.
După închiderea secțiilor de vot, pe 3 aprilie 2017, la Erevan a fost liniște. Protestele au fost neutralizate de teama unor noi operațiuni militare împotriva adversarului tradițional, Azerbaidjan. Partidul de guvernământ a furat alegerile pitit sub faldurile interesului de securitate națională. Ca și când menținerea unui standard rezonabil de democrație nu ar fi tot în interesul național al Armeniei.
De ce nu au fost proteste în aprilie 2017, iar bătălia pentru democrație a fost amânată? Frica oamenilor față de un eventual nou război cu Azerbaidjan a fost extrem de bine exploatată de Sargsyan în alegerile parlamentare. A contat și memoria protestelor violente din iulie 2016, când a fost atacată o secție de poliție și și-au pierdut viața reprezentanți ai forțelor de ordine, jurnaliștii au fost bătuți, iar protestatarii au fost agresați și arestați. Ca să „domolească“ spiritele protestatare, partidul de guvernare a efectuat câteva schimbări cosmetice: miniștri-cheie au fost demiși și au fost numiți alții mai tineri.
Problema opoziției tradiționale care a pierdut alegerile a constituit-o în aprilie 2017 un partid relativ tânăr, care a trecut pragul electoral, Yelq Dashinq (Soluția), fondat în decembrie 2016, pe care îl bănuiau de pactizare ascunsă cu Partidul Republican, majoritar, al lui Sargsyan. Astăzi, Yelq Dashinq este în stradă, iar liderul partidului, Nikol Pashinyan, a condus protestul până când a fost reținut de forțele de ordine (22 aprilie 2018). Tot în stradă sunt și societatea civilă, studenții etc. Protestele s-au extins, au depășit Erevanul și au ajuns și la Gyumri (al doilea oraș ca mărime din Armenia, unde e localizată o bază militară rusească), dar și în alte localități.
La 21 aprilie 2018, președintele nou ales al Armeniei a purtat discuții cu protestatarii. Fără niciun rezultat. A doua zi, după eșecul întâlnirii dintre Serge Sargsyan și Nikol Pashinyan la un hotel din Erevan, noul premier al Armeniei a decis să părăsească negocierile abia începute, declarând că opoziția nu este reprezentativă (deținând doar 6% din Legislativ). La scurt timp, liderul protestelor și alți doi deputați au fost arestați. De asemenea, au mai fost reținuți și lideri ai societății civile. Presa estimează că au fost arestați aproximativ 200 de manifestanți.
De la Moscova se aud puține voci dornice să comenteze evenimentele din Armenia. Doar de acolo, prin numeroasa diasporă armeană din Rusia, au venit „sugestiile“ de renunțare la semnarea Acordului de Asociere în septembrie 2013. Pe de altă parte, diaspora din Vest este destul de activă în a-și exprima solidaritatea cu oamenii ieșiți în stradă. Ei îl acuză pe Sargsyan că încearcă să-și întărească regimul autoritar, să suprime instituțiile democratice, utilizând forța împotriva oamenilor care protestează pașnic. Și oficialii europeni condamnă modul în care autoritățile armene gestionează situația. În după amiaza zilei de 22 aprilie 2018, armenii au început să se adune din nou în Piața Revoluției. Numărul protestatarilor ajunsese la aproximativ 100.000. O zi mai târziu, sub presiunea străzii, premierul Sargsyan și-a dat demisia.
#YerevanNow nu pare să se domolească. Dar, ca de fiecare dată, problema fundamentală ar putea să fie aceea că în spațiul ex-sovietic opoziția rămâne fragilă și mai ales îi lipsește viziunea, strategia și voința de a acționa unit.
