Contraofensiva ucraineană. Putin își îngroapă imperiul

Mult-așteptata ofensivă de vară ucraineană a început la debutul toamnei. La 29 august, trupele ucrainene au declanșat pe un front larg atacul asupra orașului Herson, după ce timp de mai multe săptămâni au pregătit terenul prin bombardarea podurilor, aruncarea în aer a punctelor de comandă și a depozitelor de muniție. Pregătirea a culminat cu distrugerea escadrilelor de asalt din două baze rusești din Crimeea. Ca urmare a deplasărilor de trupe din Donbass în dreapta Niprului, transfer care a început în primele zile ale lunii august, în zona Herson s-a format un grup de armate de 20.000-25.000 de militari ruși, cu misiunea de a apăra cu orice preț teritoriul cucerit în primele săptămâni ale invaziei. Capul de pod de la vest de Nipru deschide perspectiva avansării către Nikolaev și Odessa, și asigură controlul asupra canalului care aprovizionează cu apă Crimeea. Atacurile ucrainene din sud, din zona Herson, au fost respinse, un teritoriu limitat a fost eliberat. Însă cei mai mulți analiști au fost de părere că principala lovitură a armatei ucrainene va fi în altă parte. Și au avut dreptate.

Cum au curățat ucrainenii Harkovul de ruși

O săptămână mai târziu, la 5 septembrie, armata ucraineană a lovit în nord-est, la Harkov, unde rușii controlau 10.000 kmp, adică 33% din teritoriul regiunii. Atacul principal s-a produs înspre Balakleia și a venit din trei direcții. Militarii ucraineni au tăiat legăturile orașului, l-au înconjurat și izolat și au continuat ofensiva spre est în direcția Kupiansk. Ofensiva ucraineană s-a desfășurat după scenariul clasic: unități mobile de asalt sparg apărarea inamicului; din spate vin mari unități motorizate care lărgesc spărtura și extind aria controlată; sunt lansate grupările de cercetare-diversiune care pregătesc terenul pentru unitățile de asalt. Armata ucraineană a ocolit punctele fortificate ale rușilor, le-a înconjurat și izolat și a mers mai departe. Astfel că mai multe unități militare rusești s-au trezit înconjurate în primele 70 de ore. Comandanții acționau haotic. Instrucțiunile întârziau să sosească, armata era derutată.

De la nord de Balakleia, ucrainenii au înaintat spre est. Au blocat Șevcenkovo, iar în dimineața de 8 septembrie erau la porțile Kupiansk, important nod feroviar pe unde se aprovizionau trupele rusești. Alte unități ucrainene s-au îndreptat spre sud, în direcția Izium. Rușii au aruncat în luptă rezervele din grupul trei de armate, trupe de voluntari, despre care s-a spus că sunt mai bine antrenate și înarmate. Proba focului a indicat însă altceva. Pierderile umane ale armatei ruse sunt considerabile. Încă nu există o evaluare credibilă. Iar pierderile de material militar și muniție sunt copleșitoare, fiind probate cu sute de imagini disponibile pe rețelele sociale. În ziua începerii atacului la Balakleia, Vladimir Putin supraveghea manevrele militare din Orientul Îndepărtat. Timp de mai multe zile, până sâmbătă 10 septembrie, când rușii au fugit abandonând orașul Izium, asupra unităților din zonă plana incertitudinea. Ministerul Apărării de la Moscova a negat faptul că armata rusă a pierdut oameni și tehnică de luptă, precum și controlul asupra unor zone întinse. În cele din urmă, în seara de 9 septembrie, a recunoscut indirect contraofensiva ucraineană, dar a afirmat că trupele rusești s-au retras din Harkov ca să se regrupeze în Donbas. Într-o săptămână, ucrainenii au eliberat ceea ce a ocupat armata rusă în cinci luni. Practic, întregul teritoriu al regiunii Harkov a fost curățat de inamic, iar grănicerii ucraineni au fixat din nou bornele pe fâșia de frontieră. În următoarele zile, rușii n-au reușit să stabilizeze linia frontului pe granița administrativă a Luhansk-ului, trupele ucrainene continuând să avanseze, într-una dintre cele mai de succes contraofensive militare.

Minciuna instituționalizată, de la mic la mare

Cum se explică succesul armatei ucrainene? Pe lângă moralul excelent al militarilor ucraineni, încrederea lor în victorie, aportul de intelligence al americanilor și britanicilor… ar mai fi alte câteva detalii. Linia frontului de la Balakleia era apărată de trupe ale Rosgvardia (Gărzii Naționale), trupe speciale OMON ale Ministerului de Interne, care sunt antrenate pentru represiune împotriva manifestanților, nu pentru a lupta în „operațiune specială”. Unitățile militare din „voluntari” din Donbas, care apărau și ele Harkov, sunt formate din oameni ridicați de pe stradă, care n-au niciun fel de pregătire militară, sunt prost echipați și au un moral scăzut. Și asta nu explică totul.

Poate că detaliul cel mai important este necunoașterea situației din teatrul de operațiuni. Asta se datorează informațiilor eronate pe care majoritatea ofițerilor ruși le trimit superiorilor ierarhici, de la nivelul comandanților de mici unități și până la nivelul conducerii Ministerului Apărării. Birocrația militară rusească, de la FSB la Armată și Flotă, e dominată de cultura minciunii instituționalizate. Practica raportărilor false este generalizată, astfel că aceia care iau decizia de la Kremlin sau Ministerul Apărării au în față un tablou eronat. Această cultură a minciunii instituționalizate se explică prin presiunea care există asupra ofițerilor de a nu-și pune în pericol carierele. Practic, ofițerii raportează ceea ce comandanții lor ar dori să audă. Astfel se formează un lanț al minciunii și al incompetenței, în toate structurile militarizate. De la ofițeri inferiori la generali, toți mint. Dacă anumite informații contrazic punctul de vedere al superiorilor ierarhici, ele sunt ignorate și ascunse de ochii șefului.

Ucraina a luat inițiativa operațională încă de la mijlocul lunii august, din momentul atacurilor din Crimeea. Succesele din Herson și Harkov confirmă capacitățile de planificare operațională ale armatei ucrainene. Și abilitatea de a răspunde adecvat tactic pe un lung front de luptă. Într-un singur punct armata ucraineană mai este în defensivă, la Bahmut, unde mercenarii Wagner încearcă de două luni să ocupe localitatea. Însă regiunea Donețk, pe care Putin o dorea ocupată până la 15 septembrie, este bine fortificată de ucraineni. Tactica rusească bazată pe o copleșitoare superioritate de artilerie și ofensiva grupurilor de mercenari, motivați financiar, nu au reușit. Ultimul mare succes al Rusiei pe frontul din Donbas a fost ocuparea Severodonețk și Lisiceansk, la sfârșitul lunii iunie-începutul lui iulie. De atunci, atacurile rusești concentrate pe regiunea Donețk, au eșuat.

Putin, groparul imperiului

Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârșitul regimului Putin se apropie. Dar putem asista la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluțiile istorice în spațiul euro-asiatic. În centrul acestor evoluții rămâne Rusia, o țară uriașă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral și dictatură autentică.

După șase luni de război, sunt destul de limpezi unele tendințe. Rusia pierde poziția de mare putere și controlul asupra fostului spațiu sovietic. Procesul a început de ceva vreme. Revoluțiile colorate au semnalizat că Ucraina, Georgia și Moldova vor să se integreze în Occident. Azerbaidjan și Kazahstan au resursele energetice necesare Europei pentru a o scăpa de dependența de Rusia. Baku e susținut activ de Ankara. Influența Rusiei în Caucazul de Sud scade tot mai evident, în vreme ce influența Turciei crește. Războiul pentru Nagorno Karabah e termometrul care ia temperatura geopolitică în Caucaz. Cu un potențial militar afectat, cu prestigiul șifonat, izolată internațional, cu o economie afectată de sancțiuni și de pierderea piețelor, Rusia devine tot mai puțin atrăgătoare chiar și pentru sateliții apropiați. De mai bine de un deceniu, în Asia Centrală și Caucazul de Sud, China și Turcia promovează proiecte atractive de integrare. Acest război declanșat de Putin îngroapă, poate pe vecie, planurile imperiale ale Kremlinului.

Moartea a zeci de mii de militari și ofițeri, precum și pierderile de tehnică de luptă afectează pentru decenii capacitatea armatei ruse. Cei circa 50.000 de morți și tot pe atâția răniți și invalizi vor influența evoluția socială, economică, demografică a Rusiei pentru mulți ani de acum încolo.

Rusia a intrat în dependență economică, tehnologică și politică de China. Din cauza sancțiunilor, industria rusească nu mai poate produce rachete de ultimă generație, bazate pe radio-electronică, cu care să lovească Ucraina. Ceea ce reduce dramatic potențialul militar al Rusiei. Și subminează poziția Moscovei pe piața armamentului. Aici nu doar sancțiunile sunt responsabile, cât faptul că au apărut dubii serioase privind calitatea armamentului rusesc care e depășit de cel vestic, în luptele din Ucraina.

Modernizarea Rusiei s-a bazat pe exploatarea hidrocarburilor. Șantajul gazului cu care se ocupa Kremlinul a obligat cancelariile europene să ia măsuri, ca să limiteze dependența. După izbucnirea războiului, statele europene au refuzat să mai cumpere gaz rusesc. Au fost introduse limitări și taxe la importul de petrol și cărbune. Chiar dacă războiul se termină și situația se normalizează în câțiva ani, Occidentul nu va mai fi interesat de revenirea gazului rusesc pe piața lui.

Dar cel mai dramatic este lovită Rusia în domeniul culturii și științei. Dacă soft power-ul rusesc mai funcționa în spațiul ex-sovietic datorită limbii ruse, bisericii ortodoxe, istoriei comune, tradițiilor, astăzi limba rusă pierde serios teren, nu doar în Caucazul de Sud, ci și în Asia Centrală, în favoarea limbilor engleză, turcă și chineză. În ultimele luni a avut loc o pierdere uriașă de capital uman. Sute de mii de tineri educați, cel mai bine pregătiți specialiști în domenii de vârf, au fugit din Rusia, de la izbucnirea războiului. Sancționarea civilă sau penală a celor care îndrăznesc să aibă altă părere decât cea oficială, introducerea cenzurii, înflorirea imposturii agresive au transformat într-un mediu toxic universitățile și centrele de cercetare. Este un proces ale cărui consecințe se vor vedea în următoarea jumătate de secol și va condamna Rusia la subdezvoltare și irelevanță.

Putin a aruncat Rusia cu cel puțin două decenii înapoi. Rusia de astăzi nu mai este o țară normală, nu mai aparține lumii civilizate. Poate că asta e „operațiunea specială” proiectată de Putin. Să distrugă Rusia. Dacă acesta era planul lui Putin, înseamnă că i-a reușit. //