Putin cel Imprevizibil

Vladimir Putin folosește zeci de mii de soldați pe care-i dislocă la sute de kilometri și mii de tone de echipament militar, cu care blochează șosele și căi ferate rusești, pe post de instrumente de șantaj. Nici costurile acestor operațiuni și nici măcar obiectivele lor nu sunt clare.

Miercuri, 21 aprilie, Moscova. În discursul despre starea națiunii ținut de președintele Vladimir Putin, nu se află nimic despre criza diplomatică declanșată în urma comasării trupelor rusești la granițele Ucrainei. Nici despre Belarus, nici despre Aleksei Navalnîi.

Joi, 22 aprilie, București. Klaus Iohannis anunță convocarea marți, 27 aprilie, a unei ședințe CSAT, „dedicată special acestei zone de tensiune din Marea Neagră și acumulării de trupe pe granița de Est a Ucrainei. Vreau să-i asigur pe români că noi suntem pe fază”. Președintele României a mai afirmat: „Situația este îngrijorătoare… Să nu-și imagineze cineva că noi stăm și așteptăm informații de la alții. Nu, noi dăm informații altora, fiindcă avem servicii foarte performante pe această zonă”.

Joi, 22 aprilie, Crimeea. Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, declară că obiectivele manevrei militare au fost atinse, iar trupele încep de vineri retragerea.

Joi-vineri, 22-23 aprilie, București. Se desfășoară la sediul MAE din Aleea Modrogan ceea ce o publicație numea „evenimentul diplomatic al anului”, trilaterala România-Polonia-Turcia, menită să dezbată despre amenințarea rusească la Marea Neagră.

Vineri, 23 aprilie, Rusia. Începe retragerea trupelor ruse din apropierea graniței cu Ucraina.

Astfel s-au consumat ultimele trei zile ale crizei de aproape o lună, generată de concentrările militare ale Rusiei la granițele Ucrainei.

Obiective și efective

În legătură atât cu obiectivele Rusiei, cât și cu efectivele militare dislocate, planează incertitudini. Părerile oficialilor, analiștilor, jurnaliștilor sunt împărțite. Judecând după tonul oficialilor ruși și agresivitatea presei controlate de putere, perioada de intensitate maximă a crizei politico-diplomatice a durat 10 zile, până la convorbirea telefonică dintre președinții SUA și Rusiei, Joe Biden și Vladimir Putin, la 13 aprilie. În această perioadă, diplomația ucraineană a turat motoarele: președintele Vladimir Zelenski a făcut un turneu european, a vizitat Ankara, a vorbit la telefon de mai multe ori cu președintele Biden, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron. Biden l-a asigurat pe Zelenski de susținerea SUA pentru respingerea agresiunii Rusiei. Berlinul și Parisul au făcut declarații comune de susținere a independenței și integrității teritoriale a Ucrainei și de recunoaștere a granițelor. Declarații asemănătoare au venit din partea primului ministru britanic și a secretarului general al NATO. Susținerea fermă de care s-a bucurat Zelenski la Ankara din partea lui Recep Erdogan a lipsit Turcia de o jumătate de milion de turiști, după anularea de către guvernul Rusiei a tuturor legăturilor aeriene, pe motiv de Covid, cu stațiunile turcești, până la 1 iunie.

Fiecare declarație de susținere a Ucrainei era întâmpinată la Moscova cu un zăngănit puternic de arme. Politicienii ruși au acuzat repetat Ucraina că provoacă un conflict armat în interesul SUA. La 1 aprilie, Serghei Lavrov a spus că Zelenski tensionează situația din estul Ucrainei ca să-și crească popularitatea grav afectată. La 6 aprilie, Lavrov a sunat la Berlin și Paris și a cerut omologilor săi să pună presiune pe Kiev. Ministrul rus de externe s-a arătat dezamăgit de lipsa de reacție a Occidentului la concentrările de trupe ale Ucrainei în Donbas. Tot la 6 aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, l-a criticat pe Zelenski pentru intenția de a strânge cooperarea cu NATO, afirmând că acest lucru va provoca o gravă criză politică internă.

După convorbirea Biden-Putin, tonul propagandei rusești s-a înmuiat. Nici măcar sancțiunile anunțate a doua zi de Casa Albă împotriva Rusiei nu au reușit să-i crească intensitatea. Semn că Putin era mulțumit, doar discuta „de la egal la egal” cu cel mai puternic om de pe planetă, președintele Americii. Ca în timpul Războiului Rece, când Hrușciov se întâlnea la Viena cu Kennedy. Astfel, Putin și-a atins cel puțin un obiectiv. Asta, după ce Biden confirmase într-o emisiune că Putin este „ucigaș”. Iar Occidentul revenea tot mai nervos asupra temei Aleksei Navalnîi, considerându-se îndreptățit să-i ceară Rusiei să respecte standardele internaționale în materie de drepturile omului.

Alte posibile obiective, despre care au vorbit comentatorii politici, se referă la mize politice interne, în momentul în care Partidul Rusia Unită stă prost în sondaje, iar până la alegerile din septembrie nu mai este atât de mult. Felul în care s-a „rezolvat” această criză nu-i aduce câștiguri electorale lui Putin, cel puțin deocamdată.

Nici obiectivele pe care Putin le-ar fi putut urmări în Ucraina n-au fost atinse. N-a rezolvat problema aprovizionării cu apă a Crimeei. Nici n-a mai putut salva de la închidere cele trei canale de televiziune ale finului său, Medvedciuk. Or, ele au fost principalul instrument de influențare a opiniei publice din Ucraina care a funcționat în ultima jumătate de deceniu. Fără aceste televiziuni, rușii vor avea nevoie de noi abordări tactice în materie de propagandă și manipulare în Ucraina.

Dacă în legătură cu obiectivele politice putem doar ghici care ar fi putut fi, nici cele militare, pe care ministrul Șoigu spunea că le-a atins, nu sunt mai limpezi. Aducerea la câteva sute de kilometri de granița cu Ucraina a unor sisteme de armament pentru a participa la manevrele de la toamnă „Zapad 2021” programate împreună cu Belarus, ar putea fi un astfel de obiectiv.

Nici în privința efectivelor militare, detaliile nu sunt mai limpezi. Din ianuarie, de la sporirea incidentelor și creșterea numărului răniților și morților pe linia frontului, s-au putut observa concentrări de trupe în regiunile Rostov și Voronej. În martie a crescut amploarea acestor manevre, care erau executate ziua, prin locurile cele mai populate, parcă special pentru a fi filmate și comentate. La sfârșitul lunii martie, șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei afirma că Rusia a dislocat în zona de frontieră 28 de grupări de batalioane tactice, fiecare grupare cu circa 800 de militari. Milițiile separatiste din Donețk și Lugansk numără circa 28.000 de oameni, potrivit estimărilor spionajului militar ucrainean. În Crimeea au bază permanentă 32.700 de soldați și marinari. În Marea de Azov a venit flotila Caspică, compusă din 20 de ambarcațiuni. Mai multe brigăzi de avioane din ultimele generații au fost dislocate în Crimeea. Ucrainenii au apreciat la peste 80.000 numărul militarilor ruși masați la graniță. Uniunea Europeană vorbește de peste 100.000 de militari ruși dislocați la frontierele estice ale Ucrainei. Internațional Crisis Group, un institut de studii strategice de la Bruxelles, în raportul din 20 aprilie, afirmă că îngrijorează efectivele și poziționarea militarilor ruși, dar nu indică pregătirea unei mari ofensive. Conflict Intelligence Team este de altă părere și dezvăluie crearea unor tabere militare la 250 km de frontieră, unde a fost depus echipament de luptă din districtul militar central al Rusiei de la mii de kilometri distanță. Imagini din satelit cu obiective militare așezate ca într-un studio foto surprind spitale de campanie, unități de aviație de ultimă generație, elicoptere de luptă, drone de recunoaștere și echipament de luptă electronic. Parașutiștii de la Pskov, mutați în nordul Crimeei, defilează în transportoare blindate. Numărul militarilor și volumul tehnicii de luptă se apropie de valorile din 2014-2015. Guvernul de la Kiev estima că abia la sfârșitul lunii aprilie, odată ce condițiile meteo vor fi favorabile, iar pământul se va usca, ar putea începe ofensiva rusească. Atunci s-ar fi putut deplasa și echipamentele grele de luptă.

Ce rămâne de pe urma acestor manevre

Militarii pleacă, corturile se împăturesc, tancurile se urcă în vagoanele de marfă, avioanele decolează, bucătăriile de campanie strâng vesela… și totuși ceva rămâne de pe urma manevrelor din această primăvară.

Cele mai interesante desfășurări s-au produs pe frontul propagandei și al războiului hibrid. Noutatea acestei campanii a fost coordonarea între ministerele de Externe, Apărării, serviciilor secrete, Administrației prezidențiale. Toți au acționat ca un bloc.

Inaugurarea sezonului 2021 s-a produs cu ocazia vizitei lui Josep Borrell la Moscova, în februarie. Atunci s-a dat startul campaniei de discreditare a UE și NATO. Clișeele propagandei ruse sunt mai bine elaborate, mai clar enunțate, mai greu de combătut. Principalele teme au urmărit discreditarea UE, a principalelor capitale occidentale, care chipurile negociază cu Moscova prin spatele Ucrainei. Pentru Bruxelles și Washington, Ucraina este un partener nesigur, care nu îndeplinește obligațiile asumate. De altfel, Ucraina nici măcar nu e stat, e o invenție, este o creație a Vestului ca să blocheze Rusia. Acordul de Asociere cu UE este dezavantajos pentru Ucraina și duce la sărăcirea populației. Occidentul îi desconsideră pe ucraineni. Iar superioritatea capacității militare a Rusiei este indiscutabilă. Pe lângă aceste teme principale, s-au vânturat o serie de narațiuni false: pensionari uciși în vreme ce-și hrănesc găinile în curte; copii omorâți de bombele trase de armata ucraineană; arestări ilegale efectuate de armata ucraineană; statutul de sclavi al ucrainenilor care merg la muncă în țările UE. Toate aceste campanii sunt duse de câteva platforme de știri online care izbutesc cu minime resurse investite să câștige inimile și mințile multor oameni, nu doar ucraineni. //