Antisemitism fără evrei

În contextul atacului terorist din 7 octombrie al Hamas, urmat de răspunsul militar al Israelului, merită redeschisă discuția despre antisemitism și importanța acestui fenomen în ecosistemul ce promovează dezinformare și teorii conspiraționale. Nu îmi propun să analizez conflictul în sine, nu am expertiza necesară. Nici nu sugerez aici că falsurile sunt îndreptate doar împotriva evreilor sau Israelului. Ambele părți implicate în conflictul actual au produs cantități remarcabile de dezinformare și propagandă. Rețelele sociale s-au umplut de clipuri din jocuri video sau clipuri cu atacuri rusești în Ucraina pretinse a fi fost atacuri Israeliene în Gaza. Alte clipuri au sugerat că arată actori palestinieni care joacă rolul victimelor, doar ca să se demonstreze că erau extrase din producția unui film realizat în Liban în urmă cu câțiva ani.

Nu vreau nici să susțin că orice critică la adresa Israelului este antisemitism, ci doar că această ideologie oferă o sursă constantă de inspirație pentru teorii conspiraționale de mai bine de un secol și că antisemitismul este în creștere în ultimii ani pentru că poate fi folosit politic.

Secole de antisemitism

În numărul din septembrie 2022 al Revistei 22, am scris despre povestea unuia dintre cele mai importante texte din istoria conspiraționismului global, „Protocoalele Înțelepților Sionului”. Publicat în 1903 ca serie de articole în ziarul rusesc Znamya, apoi sub formă de carte în 1905, textul este un plagiat grosolan, copiat în mare parte din nuvela satirică „Dialog în iad între Machiavelli și Montesquieu” (Maurice Joly, 1864), dar și din romanul Biarritz (Hermann Goedsche, 1868).

Produs și răspândit de Okhrana, poliția secretă a Rusiei Țariste, textul a fost menit să combată tendințele revoluționare din Rusia prin conectarea lor la un pretins complot evreiesc. Ulterior, a fost recuperat de Naziști – peste 150.000 de exemplare se estimează că au fost comercializate între 1929 și 1934, pe lângă menționările repetate ale textului în reviste afiliate partidului.

Textul este relevant și astăzi, atât direct, cât și indirect, pentru că permite antisemiților să depășească cercurile tradiționale și să găsească un public internațional. Mișcarea conspiraționistă QAnon, ce propune existența unei cabale care trafichează copii atât pentru exploatare sexuală, dar mai ales pentru a le consuma sângele, nu cuprinde o referință explicită la evrei, cabala despre care vorbesc fiind „satanistă”, însă tema sacrificiului copiilor pentru sânge¹ este greu de ignorat. Un studiu din 2021 arată că aproape 80% dintre susținătorii „Protocoalelor” sunt și adepți Qanon, iar dintre toți susținătorii Qanon, aproximativ 50% cred „Protocoalele”.

În jurul evreilor există multe alte teorii conspiraționale. Un text intitulat „Curioasa și edificatoarea istorie a lui Rotschild, regele evreilor” (1846) este prima documentare a  teoriilor conspiraționale din jurul familiei Rotschild.

Scrisă de francezul Georges Mathieu Dairvaell și publicată sub pseudonimul „Satan”, cartea construiește, folosind prejudecățile obișnuite ale perioadei, o poveste a îmbogățirii prin metode imorale – profitând de război și de relații politice. Baza construcției este ideea falsă că Nathan Rotschild (fiul finanțistului Meyer Rotschild) ar fi fost prezent la Waterloo, și, văzând iminenta victorie a britanicilor în fața lui Napoleon, ar fi fugit imediat la Londra unde ar fi făcut o avere „dintr-o lovitură”, profitând de această informație pentru a câștiga pe bursă.

Paradoxal, mitul evreilor care controlează finanțele și comerțul mondial pare a se datora în principal marginalizării evreilor de către majoritatea creștină, care a implicat interdicții privind accesul la anumite ocupații, dar și deținerea de proprietăți de către evrei, motiv pentru care aceștia au ajuns să se ocupe cu precădere de comerț și finanțe.

Uitându-ne mai devreme în istorie, putem observa că unul dintre fundamentele antisemitismului este de proveniență creștină: mitul că evreii sunt vinovați colectiv pentru uciderea lui Iisus – păcatul deicidului. Ideea a fost repudiată oficial de Biserica Catolică doar în 1964 și nu a dispărut nici până astăzi.

Fostul episcop Richard Williamson (excomunicat în 2015) și ideologul creștin E. Michael Jones susțin și promovează viziuni antisemite de zeci de ani.  Jones susținea într-un interviu din 2018 despre cartea sa „Catolicii și tabuul evreului”: „Catolicii au pierdut fiecare bătălie din lupta culturală, pentru că nu sunt în stare să pronunțe cuvântul evreu, nu pot identifica inamicul. Dacă susțin că evreii sunt inamicii noștri? Da, evreii sunt oamenii care l-au ucis pe Hristos. Ei sunt inamicii întregii rase umane.” 

Dezinformare politică și antisemitism fără evrei

De-a lungul timpului, antisemitismul s-a transformat, adaptându-se la probleme actuale și, deși a continuat în anumite cercuri să conțină nucleul deicidului, s-a secularizat. Istoricul american David Nirenberg concluzionează că „anti-iudaismul este o unealtă ce poate fi folosită în orice problemă, o armă potrivită pentru orice front”.

În Evul Mediu, evreii au fost acuzați că au otrăvit fântânile din Europa, provocând Ciuma Neagră. În 1843, Karl Marx acuză evreii de a fi o cauză a capitalismului (cu toate problemele sale): „Banul este zeul gelos al Israelului, în fața căruia nu poate exista alt zeu… Zeul evreilor a fost secularizat și a devenit zeul întregii lumi”. La finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, autoritățile ruse încurajează violența antisemită pentru a distrage atenția cetățenilor nemulțumiți de condițiile de viață și regimul autocrat.

Relația dintre fals și antisemitism este subscrisă metaforei Ouroboros, șarpele care își înghite propria coadă. Antisemitismul a fost construit prin falsuri, apoi a devenit util pentru a produce falsuri noi: teoriile conspiraționale actuale care construiesc fondul conspiraționismului² poartă în ele germenii antisemitismului.

„Familiile bogate” care iau decizii chiar peste conducerea SUA sunt, în general, de evrei. Noua Ordine Mondială e deseori însoțită de ideea că evreii ar fi în spatele planului. Chiar și termenul „globalist” este în unele cazuri asociat cu evreii, folosit ca un dog whistle² antisemitic.

Discursul antisemit s-a normalizat, fiind pentru mulți doar o unealtă retorică la îndemână. Referințele la „planurile evreilor” sau aluziile la diverse comploturi apar nonșalant în postări de social media, emisiuni TV sau discursuri ale politicienilor.

The Telegraph scrie, în 2018, despre comploturi pentru a „bloca Brexit”, punându-l pe George Soros drept eminență cenușie.

În Ungaria, Sandor Szakaly, directorul Institutului Veritas — organizație criticată ca fiind înființată de guvern pentru a rescrie istoria maghiară într-o viziune pozitiv-naționalistă, a provocat un scandal internațional în 2014 când a numit deportarea evreilor din 1941 drept „o acțiune a poliției împotriva străinilor”. 

Alte critici arată spre includerea scriitorilor antisemiți în studiul elevilor, dar și spre campania de denigrare la adresa lui George Soros, care are accente antisemite, în pofida eforturilor guvernului de a susține contrariul.

În timpul campaniei prezidențiale din Polonia, din vara anului 2020, candidatul liberal (primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski) a fost atacat de politicienii partidului de guvernământ (PiS) și media pro-guvernamentală ca fiind un agent al unor interese străine care ar urma să îndeplinească cererile evreilor.

În România, Cozmin Gușă vorbește des despre cum familia Rotschild este în spatele multor probleme din lume, de exemplu susținând ideea falsă că aceasta ar fi achiziționat datoria Ucrainei, ceea ce are drept consecință controlarea războiului de către bancherii evrei. Alți comentatori au preluat cu sârg teoria conspirațională despre „mafia Khazară”.

Marjorie Taylor Greene, reprezentantă în Congresul SUA, compară purtatul măștilor de față cu holocaustul și sugerează că incendiile din California ar fi putut fi provocate de lasere spațiale evreiești.

În 2016, fostul președinte Donald Trump a postat pe Twitter o memă cu Hillary Clinton pe care era o stea a lui David, iar la o conferință de după alegeri s-a auzit „Hail Trump” și s-a folosit salutul nazist, cu mâna ridicată.

Este greu de spus dacă Trump este antisemit sau dacă e doar o strategie politică ce urmărește să nu-și îndepărteze o bază de putere (neonaziștii, suprematiștii albi și alte grupuri de extremă dreapta au fost și sunt în mare parte susținători ai lui Trump). Asta însă contează mai puțin: dacă aceste grupuri se simt înțelese și acceptate la nivel înalt, ele primesc curaj, devin mai active și mai prezente public, contribuind la fenomenul de normalizare a antisemitismului.

Sociologul polonez Michal Bilewicz susține că, dacă până în 2015 opiniile antisemite erau „autocenzurate”, retorica recentă a guvernului polonez a făcut ca oamenii cu viziuni antisemite să fie mai dornici de a-și exprima opiniile și mai convinși că acestea ar fi legitime.

Un studiu din 2021 ajunge la concluzii similare: antisemitismul este folosit ca unealtă politică. Consensul larg împotriva antisemitismului s-a degradat în Europa, permițând termeni camuflați ce exprimă mesaje anti-globalism în dreapta și sentimente anti-Israel în stânga, iar partidele marginale se mută înspre mainstream, chiar alăturându-se coalițiilor de guvernământ.

În toată această poveste, merită subliniată o informație de context – comunitățile evreiești s-au redus în mare parte a lumii, în special în Europa. Antisemitismul e instrumentalizat politic mai ușor când e fondat pe mituri și prejudecăți, deci când e fără evrei. //

1. Motivul sacrificiului de sânge (en. Blood libel) este un laitmotiv antisemit popularizat în perioada medievală (sec. XII), care susținea că evreii ar ucide creștini, în special copii, pentru a le folosi sângele în ritualuri.

2. Viziunea care susține că nimic în lume nu este cum pare, ci totul este rezultat din eforturile unor grupuri ascunse de a-și implementa planurile malefice.

3. Termenul înseamnă folosirea unui limbaj codat în mesaje politice, menit să transmită susținătorilor idei controversate sau inacceptabile publicului larg într-un mod subtil,  ce permite negarea semnificației.