De același autor
Îmi și imaginez pasagerii unui imens vapor de croazieră erupând în urale că la cârmă a fost pus un hâtru bețiv, dar amuzant și bun de gură, în locul unui marinar cu ceva experiență, dar care s-a nimerit să fie o femeie ce nu și-a văzut de cratițe.
Referitor la cauze, mă voi distanța de o mare parte a comentatorilor - eu cred că Partidul Democrat și Kamala Harris au pierdut, în ciuda politicilor bune și a unei campanii excelente. La final, câteva idei despre ceea ce urmează.
It’s not the economy, stupid
Trump a fost considerat mai bun în zona economică, deși nu a performat în primul mandat, profitând în schimb de o economie bună și de un context global stabil (excluzând pandemia, unde răspunsul a fost slab). Deficitul a crescut, creșterea a fost puțin peste Obama sau Biden, bursa și șomajul au urmat tendințele anterioare, fără vreo evoluție spectaculoasă. Pentru sceptici, puteți găsi detalii în analize precum BBC [1] sau Forbes [2].
Sigur, mulți simt traiul mai rău, dar asta se potrivește pe zicala „nu vedem pădurea de copaci”. Toată lumea are probleme economice semnificative, iar SUA au performat mai bine comparativ cu restul țărilor.
Atât de ridicolă este această „încremenire în proiect” (apud Liiceanu) a fanilor Trump, încât mulți lăudau prețul redus al benzinei la sfârșitul lui 2020, ignorând faptul că economia încetinise, transporturile de marfă și călătoriile erau la un nivel minim, deci cererea de combustibil era foarte redusă.
Să alegi să nu vezi toate astea este dovadă de ignoranță. Întrebarea (electorală) nu e „când o ducem mai bine” - asta ține și de context, ci „cine are politici mai bune”, iar răspunsul nu e Trump.
Nu e lipsa de reprezentare
O altă temă este electoratul abandonat - mediul rural, zonele defavorizate. Oamenii săraci, fără educație, care trăiesc greu și care s-ar fi săturat de politici identitare și de elitism.
Dacă ne uităm iar la politici, în special pentru clasa muncitoare - cea care votează preponderent cu Trump, diferența este în favoarea democraților.
Ideea că votanții nu sunt suficient de educați / nu au capacitatea să se informeze este poate adevărată, dar nu e „vina” democraților, nici „meritul” MAGA. America se vrea țara libertății și responsabilității individuale. Să votezi contra propriilor interese doar pentru că nu vrei să știi realitatea în condițiile accesului neîngrădit la informație este o alegere.
În plus, democrații și-au întărit recent politicile și discursul destinate acestui public. Susținerea sindicatelor (pe care Musk le vrea distruse) și alegerea lui Tim Walz pentru vicepreședinte sunt exemple. Cu ceva excepții, politicile identitare au fost lăsate în plan secund, iar prioritatea a fost reconcilierea unei societăți polarizate.
Pe de altă parte, reprezentarea are limite, nu cred că un partid trebuie să dea (sau să promită) oamenilor orice cred aceștia că își doresc. Unii neagă schimbările climatice, luptându-se cu HAARP, alții cred că virusurile sunt invenții Big Pharma menite să reducă populația globului, dar poate nu ar trebui să legiferăm plecând de la aceste idei. Există tineri implicați în campania Trump deoarece cred ce spune Andrew Tate despre masculinitate[1], dar asta nu înseamnă că trebuie să dăm reprezentare politică acestor idei.
O nișă particulară din teza „publicului abandonat” este că nu vorbim suficient cu tinerii/bărbații/săracii etc. - cu „ceilalți” – și că atunci când o facem suntem prea aroganți.
Cred însă că există interes și, cel puțin în ultima vreme, s-au făcut eforturi semnificative de a ajunge la alte tabere. În plus, această pretinsă aroganță a devenit un clișeu, aruncat mereu de cei ignoranți în fața oricui are o minimă expertiză și încearcă să o susțină.
Pe de altă parte, cei la care se presupune că trebuie să ajungem sunt deseori convinși că liberalii/globaliștii le vor răul și sunt mai degrabă tentați de explicații alternative - teorii conspiraționale care le confirmă convingerile și le periază orgoliul, asigurându-i că problemele lor nu sunt efectul vreunor carențe (de educație, informare, caracter sau abilități), ci rodul unor comploturi.
Sunt extrem de curios cum putem convinge antivacciniștii că vaccinurile salvează vieți, negaționiștii climatici că nu există HAARP, incelii că Andrew Tate nu e vreun model sau fanii MAGA că democrații nu vor să înlocuiască populația albă creștină cu imigranți pentru câștig electoral. Toate astea în timp ce „ei” cred că „noi” suntem comuniști sau sataniști.
Este parțial vorba de rasism, xenofobie, misoginie, homofobie și autoritarianism
Scriam, în iunie 2022, că temele cultural-identitare au o tot mai mare importanță în alegeri. [3] În vară, am avut o adevărată isterie în jurul Jocurilor Olimpice „woke”, construită din nimic de influenceri și politicieni extremiști. [4] [5].
Dacă aveți impresia că e doar despre persoane trans sau exagerările progresiste (ex. ideea că ar exista zeci de genuri), vă provoc la un exercițiu: întrebați orice persoană preocupată de „bărbații care se fac femei ca să câștige în sport” dacă sunt de acord că homosexualitatea este o variație normală a sexualității umane, așa cum e înțeleasă de psihologi și psihiatri. Majoritatea vor spune în cel mai bun caz „da, dar”, dacă nu cumva vor spune un „nu” răspicat.
Nu e vreun secret că încă există rasism în SUA, chit că nu e mereu la vedere - deși recent au fost trimise sute de mesaje unor persoane de culoare, cerându-le să se prezinte „pe plantație”.
Discursul MAGA este împotriva celor de altă cultură și religie, dar și împotriva emancipării femeii de la modul serios la childless catladies, în timp ce Andrew Tate și tradwife sunt fenomene în trend.
Peste toate astea se adaugă tendința tot mai crescută spre autoritarianism a publicului MAGA, dornic de „un lider puternic”, care să rezolve rapid și simplu problemele.
Dacă ultimul este demonstrat în diverse studii, restul sunt dificil de măsurat - „spirala tăcerii” spune că opiniile care nu sunt tolerate public sunt ascunse. Astfel de convingeri răbufnesc din când în când - unii sunt convinși că e bine să protejăm sportul feminin de persoanele trans și sunt bucuroși să afirme asta, dar mulți se ascund încă în spatele unor pretexte.
E foarte mult manipularea media și superficialitatea oamenilor
Fenomenul principal este asemănător unui episod cunoscut din istoria SUA - vânătoarea de vrăjitoare ce a culminat în procesul din Salem, recunoscut drept un caz de isterie în masă.
Comparația nu este deplasată: în ambele cazuri avem un fond de probleme socio-economice, fundamentalism religios, o denunțare a emancipării femeii, o luptă pentru dominație politică și o completă mistificare a realității.
Am scris în repetate rânduri despre cum Fox New, OAN, Newsmax și sute de influenceri de la Joe Rogan la Andrew Tate sau Jordan Peterson au falsificat complet realitatea din SUA, convingând suficientă populație că situația și pericolele sunt radical diferite de cum sunt cu adevărat. Oamenii s-au lăsat convinși că America trebuie salvată de vrăjitoare, din nou.
Un articol recent [6] arată că oamenii care citesc ziare sau se informează de la rețele naționale îl susțineau pe Biden[2], iar cei care urmăreau TV prin cablu sau se informau din social media îl preferau pe Trump.
Manipularea a funcționat atât pentru că există rasiști, xenofobi, homofobi care așteptau ocazia să se afirme, cât și din cauza superficialității și ignoranței. Informația-divertisment, informația sound-bite, reel sau TikTok afectează capacitatea de a gândi în profunzime. Peste acestea, ecosistemul media afiliat MAGA a construit frici imaginare și caricaturi ale unor poziții (de stânga) ce au prins viață proprie[3] și au produs o rătăcire în masă la care suntem toți martori în timp real.
Ce urmează?
Nu voi face predicții tehnice - despre Ucraina sau măsurile concrete ce vor urma. În schimb:
Trump își va asuma realizările lui Biden, iar fanii vor crede; se va lăuda cu economia (deja solidă) și va dura până vom vedea măsuri noi și posibile efecte negative.
Media va schimba placa - va dispărea narațiunea despre cum imigranții sunt o armată de invazie, economia dezastruoasă va deveni mirifică. Deja s-a rezolvat cu „integritatea alegerilor”: Musk, Trump, Fox News erau foarte îngrijorați, fraude masive la orizont, mașinile Dominion erau pregătite. Brusc, totul e ok. Înainte să se rezolve orice prin politici, se va „rezolva” prin media. Trump este o soluție pentru o problemă falsă, să nu ne mirăm că problema va fi rezolvată înainte să se facă ceva.
Intuiesc un efect real de scădere a presiunii pe granița SUA (și a presiunii imigraționale în general) - cine să mai vrea în SUA, când discursul este cel care este?
Dacă Trump livrează ce a promis, vor fi consecințe nefaste pentru mulți dintre suporterii săi de astăzi. Unii se vor trezi că au deportat-o pe bunica, alții că și-au pierdut jobul după „eficientizările” lui Musk. Dacă se aplică propunerile cu tarifele, prețurile vor crește.
Mă aștept la conflicte interne. Trump e extrem de abil în a comunica cu fanii, dar și pregătit oricând să-i trădeze pe cei din jur, când apar probleme. Când strângi laolaltă personaje atât de pestrițe precum RFK Jr., Musk et co., ne putem aștepta la niște ciocniri de capete și la niște probleme care trebuie decontate de cineva, iar acel cineva nu va fi Donald Trump.
[1]https://www.bbc.com/news/world-45827430
[3] https://revista22.ro/opinii/ciprian-cucu/razboiul-cultural
[5] https://digiforteam.ro/2024/08/14
[6] https://www.politico.com/news/magazine/2024/11/09/social-media-traditional-news-elections-00188548