De același autor
Dezinformarea rămâne, în opinia mea, cea mai importantă componentă a războiului hibrid. Alte componente includ atacurile cibernetice și actele de sabotaj, România fiind deja o țintă, după cum susține DIICOT în raportul de activitate din 2024.
Agenții dezinformării (politicieni, influenceri, oameni de afaceri și pretinși jurnaliști) au de cele mai multe ori interese proprii, însă influența rusească, sau cel puțin alinierea la interesele Rusiei, este tot mai evidentă. Pentru prima dată au devenit vizibile mesaje directe pro-Putin și pro Rusia și vedem un fost politician, pretins analist politic și jurnalist care se declară „prorus în interes național”. Miza, după cum corect o identifică Valentin Jucan (CNA), este de a afecta perspectivele strategice ale românilor, în sensul decuplării de Uniunea Europeană.
Metodele sunt multiple, de la subminarea legitimității președintelui și Guvernului prin teorii conspiraționale despre fraudarea alegerilor și prin folosirea de porecle și imagini modificate la mitizarea istoriei României, ca o putere măreață sabotată de Occident, și teme de „război cultural”, precum „agenda LGBT” sau imigrația (vedeți și recentul scandal iscat de declarația lui Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR).
Reacții limitate
În fața acestei situații, reacția statului încă este limitată. O explicație este că leadershipul politic încă este un amestec între convingerea că situația nu e atât de gravă (deși este) și credința că putem avea o „împăcare” între „suveraniști” și „proeuropeni” (deși nu se va întâmpla, inclusiv din cauza dezinformării).
O evoluție se observă la CNA, unde a intrat în vigoare noul cod, iar promisiunile sunt că vom vedea curând o eficientizare a activității, pe bani europeni.
Recent, a fost anunțată public o altă inițiativă, o colaborare între Global Focus Center și DSU, dar despre care nu avem foarte multe informații. După cum am argumentat în „Ministerul Adevărului”, cred că avem nevoie de măsuri mai ample, definite în urma unui proces transparent și care să includă mai mulți actori sociali – cercetători, activiști, reprezentanți ai instituțiilor. Oana Popescu Zamfir, directoarea Global Focus, susține că este doar un prim pas, un „parteneriat-cadru”, de la care să „construim în format mult mai larg”.
Patru piloni de acțiune
Multe dintre propunerile de măsuri din spațiul public sunt interesante – creșterea amenzilor date de CNA, o mai mare predictibilitate a măsurilor, diverse programe educaționale etc. Avem însă nevoie de o perspectivă sistemică, care să abordeze măsurile într-un cadru integrat.
Putem vorbi despre patru domenii sau piloni de acțiune: educație și cercetare, comunicare și reziliență, legislativ-instituțional și cooperare internațională.
Educație și cercetare
Măsurile educaționale nu trebuie limitate la introducerea unui curs de educație media, de altfel știm din diverse studii că funcționează mai bine dacă elemente de educație media/gândire critică sunt incluse în alte materii de studiu. În plus, programele de educație media/digitală trebuie extinse spre alte categorii, în special angajații din instituțiile de stat.
Componenta de cercetare trebuie să includă diverse tipuri de acțiuni - studii sociologice și psihologice, pentru a înțelege motivațiile, mecanismele și impactul dezinformării la nivel individual și social, precum și pentru a defini un fundament științific pentru politicile publice și măsurile propuse. Tot aici, trebuie să urmărim analiza uneltelor tehnologice existente sau dezvoltarea unor unelte noi, inclusiv folosind AI.
Comunicare și reziliență
Presupune dezvoltarea capacității statului în domeniul comunicării strategice, adică să vedem că autoritățile de la diferite niveluri înțeleg care sunt obiectivele strategice ale comunicării instituționale și urmăresc sistematic și coerent acele obiective. O componentă aparte este dezvoltarea capacității de inoculare (en. prebunking), demonstrată a crește reziliența societală în fața narațiunilor false.
Alte măsuri trebuie să vizeze protejarea independenței presei, susținerea inițiativelor de fact-checking și a societății civile – în special în zona implicării civice, pentru că dacă cetățenii se implică și formează o comunitate (reală), sunt mai greu de manipulat și de asmuțit unii împotriva celorlalți.
Legislativ-instituțional
În acest pilon intră atât discuțiile despre modificările legislative necesare, fie că vorbim despre CNA sau de reglementarea în domeniul rețelelor sociale pe baza DSA, cât și despre discuțiile despre implementarea unor măsuri bazate pe rapoartele produse de activitatea de cercetare.
Alte măsuri importante ar include legislația care să combată extremismul și antisemitismul, dar și promovarea regimului comunist, măsuri care să întărească prevenirea sabotajelor și a spionajului, precum și o restructurare a serviciilor de informații, după cum argumentează profesorul de diplomație digitală Corneliu Bjola într-un interviu recent.
Tot în această dimensiune, pot intra măsuri de reformă pentru alte tipuri de instituții, de exemplu Colegiul Medicilor, care nu a reușit să reacționeze suficient de rapid și de serios în pandemie în fața unor medici care au promovat informații false și periculoase.
Cooperare internațională
Războiul hibrid actual nu este limitat la România, chiar putem susține că nici nu suntem principala țintă. Există, desigur, particularități date de contextul social și cultural al fiecărei țări, dar colaborarea este esențială. În acest pilon trebuie să fie incluse măsuri precum schimbul de informații și mecanisme de coordonare împotriva rețelelor transfrontaliere de sabotaj și dezinformare.
Cu ce începem?
Mai în glumă, mai în serios, un răspuns referitor la măsurile care ar trebui luate în contextul războiului hibrid spune că trebuie să facem totul, peste tot, deodată, parafrazând titlul filmului din 2022 (en. Everything Everywhere All at Once).
În realitate, replica doar subliniază interdependența pilonilor descriși anterior și importanța acțiunii în toate aceste domenii. Nu putem să facem chiar totul deodată, dar nici nu funcționează să facem câte un proiect pe ici, pe colo, oricât de bine ar fi gândit. Am avut în România proiecte de educație media încă de acum 20 de ani, însă rezultatele arată că a fost insuficient pentru a crea o masă critică de cetățeni cu competențe în domeniu.
Putem, în schimb, proiecta acțiuni incrementale în fiecare domeniu.
În educație, deși programele pentru tineri sunt esențiale, aș vedea primele acțiuni cu angajații statului. Ca instituțiile să fie pregătite pentru contextul actual, angajații trebuie să îl înțeleagă și măcar unii să devină „ambasadori” ai realității și informației corecte.
În plus, fără să fiu prea malițios, e foarte posibil ca unii să fie deja victime ale manipulării și propagandei cu care ne luptăm.
În același timp, cercetarea trebuie să înceapă maparea ecosistemului dezinformării, urmând teoriile din domeniul analizei de rețea. Este ineficient să „fugim” doar după postări individuale, ar fi mai util să intervenim asupra nodurilor importante ale rețelei, importanța fiind definită atât de volumul și gravitatea narațiunilor răspândite, cât și de vizibilitatea nodului.
De exemplu, există mai multe articole despre Georgiana Arsene – propagandista prorusă afiliată Sputnik, prietenă a Ambasadei Rusiei, însă profilul ei de Facebook (cu steagul Rusiei afișat) atrage cu greu câteva zeci de reacții pe postare. Gheorghe Piperea, în schimb, profesor, avocat și deputat european cunoscut pentru propaganda antieuropeană, negaționism climatic și antivaccinism, strânge cu ușurință câteva mii de aprecieri la fiecare postare.
Instituțional, putem începe de la nevoile deja exprimate de CNA, dar și de la o analiză a modului în care se poate acționa împotriva rețelei analizate. Paradoxal, unele măsuri pot fi foarte simple – regulamentul Facebook, de exemplu, spune că nu pot fi monetizate conturile politicienilor sau cele care răspândesc dezinformare. În primul caz, ar trebui verificat dacă Luis Lazarus continuă să câștige bani din activitatea de influencer, cum făcea înainte de a deveni eurodeputat. În al doilea, ne putem uita la pretinsa jurnalistă Iosefina Pascal, care răspândește dezinformare și, dacă e să ne luăm după reclamele rulate în timpul clipurilor sale, câștigă bani din asta.
În ceea ce privește comunicarea și creșterea rezilienței, avem deja planuri privind comunicarea strategică, dar implementarea lasă de dorit. Până implementăm mecanismele necesare, autoritățile pot să contribuie la demontare și inoculare (debunking și prebunking) prin centralizarea și promovarea de informații pe teme de interes.
Ministerul Sănătății poate face o platformă unde să centralizeze studiile cu privire la COVID și vaccinurile anti-COVID, pentru a combate dezinformarea COVID, care încă face ravagii. Ministerul Fondurilor Europene s-ar putea ocupa de centralizarea informațiilor despre proiectele care au beneficiat de finanțare europeană, fie că vorbim de reparații la infrastructură, fie că vorbim de restaurarea unor monumente sau biserici. Cum ar mai funcționa propaganda cu „UE satanistă”, când arăți oamenilor câte biserici au fost restaurate pe banii europenilor?
Toate acestea sunt „presupuneri informate” (en. educated guess) bazate pe cercetările și investigațiile media disponibile. O structură serioasă populată cu expertiza necesară va putea cu ușurință să găsească cele mai bune măsuri. Trebuie doar să ne apucăm de treabă.
