Problemele conservatorismului

În articolul din Nr. 22 (noiembrie 2022), scriam despre problemele progresismului, din poziția unui progresist moderat. Observam atunci că unele valori pot deveni obsesii, că se pot întoarce împotriva scopului principal - de a construi o societate liberă de prejudecăți, echitabilă și sustenabilă. Problema majoră a progresismului este că tinde să exagereze, să meargă „până în pânzele albe” și e posibil să ne trezim că nu mai știm de unde am plecat.

Care sunt însă problemele conservatorismului? Poate un progresist să le abordeze fără să fie acuzat de bias ideologic și fără să fie făcut „fătălău neomarxist” - maxima insultă concepută de mintea conservatoare?

Nu toți conservatorii

Înainte de toate, să tratăm o obiecție facilă ridicată de unii conservatori de fiecare dată când ideile lor sunt criticate: nu toți conservatorii sunt la fel. Observația este adevărată, dar subestimează nivelul în care conservatorismul postmodern s-a impus în ultimii ani. Dacă mișcarea alt-right din SUA era oarecum marginală în ansamblul politicii conservatoare, mișcarea MAGA (ce continuă mare parte din temele alt-right) este o forță mainstream ce aproape controlează Partidul Republican.

Conservatorismul se pretinde fondat pe adevăruri și virtuți morale perene, dar conservatorismul postmodern „privește afirmațiile despre cunoaștere și moralitate cu suspiciune, chiar ostilitate”, în special pentru că sursa principală a cunoașterii și normelor morale este percepută ca fiind progresistă. Conservatorii postmoderni nici nu mai încearcă să formuleze propuneri alternative despre cunoaștere și moralitate, ci apelează în mare parte la identitate pentru validitate epistemică și morală, urmărind în principal să obțină sprijin politic pentru a da puterea celor care fac parte din identitatea acceptată^[1].

Analistul politic Andrei Tiuț observa într-o postare pe Facebook deplasarea conservatorilor dinspre premisa de apărători ai unor principii și mecanisme înspre o mișcare bazată pe reacții la frică - de imigranți, de femeile cu pretenții, de gay - mai nou în mod specific de persoanele trans, de vaccinuri și de știință, mai ales când știința spune ce nu vor conservatorii să audă, de exemplu că există climate change.

Mai mult, aceste frici sunt în mare parte iraționale, bazate pe false probleme, pe o perspectivă iluzorie asupra lumii, de multe ori conectată la teorii conspiraționale din cele mai ridicole (ex. QAnon, care susține la bază că există oameni care efectiv beau sânge de copii pentru a rămâne tineri).

Exagerări, interpretări malițioase și teoria conspirației

De la „adevărurile alternative” ale lui Trump, evoluția conservatorismului a presupus și o construcție mediatică alternativă care să le livreze. În spațiul media MAGA, toate fricile sunt hiperbolizate, realitatea se împletește cu ficțiuni despre distopia iminentă, iar teoria conspirației înlocuiește orice ideologie.

Astfel de perspective nu sunt menite să propună soluții concrete, doar să provoace indignare, enervare și teamă - indicând drept soluție subînțeleasă alegerea la vârf a unor dictatori luminați. Nefiind preocupate de coerență epistemică, morală sau măcar logică, aceste perspective sunt în mod intenționat simpliste, superficiale, prin asta ușor de preluat de publicul fanatizat (nu degeaba sunt suporterii lui Trump comparați cu un cult).

Exagerarea este una dintre tehnicile preferate, moderația nu există. Vaccinurile nu sunt „oarecum bune” cu riscurile aferente, sunt cel mai mare rău provocat umanității, un adevărat genocid pus la cale de liderii lumii și de marile companii, un produs complet ineficient, care ne poate cauza zeci de afecțiuni și, foarte frecvent, moartea. Miza este aici ca exagerarea să fie atât de puternică, încât până și cei aflați în dubiu să concluzioneze că ceva-ceva tot e în neregulă, chiar dacă nu e atât de grav.

Mașinile electrice sunt parte a unui complot neomarxist de a ne controla viețile. E drept, mașinile electrice încă au probleme, fie că vorbim de autonomie, de rețeaua de încărcătoare limitată sau de preț - în cazul modelelor mai performante. Dar pentru conservatorii postmoderni, mașinile electrice iau foc din senin în număr mare (deși analizele de până acum arată că e un fenomen mai frecvent în rândul mașinilor cu combustie internă), se strică iremediabil în cele mai proaste momente și, cu adevărat ciudat pentru o mișcare ce neagă problemele de mediu, mai sunt și mult mai poluante^[2]. Astfel, tehnologia mașinilor electrice nu este doar problematică, este „cel mai mare eșec tehnologic al secolului al XXI-lea”.

Astfel de exagerări apar față de orice subiect din spațiul public, la fel cum orice inițiativă ce vine de la organizații supranaționale (în special UE și OMS^[3]) este prin definiție interpretată malițios. Precum am menționat, conservatorii postmoderni s-au convins că aceste instituții sunt progresiste, prin urmare orice propun se înscrie într-o astfel de agendă.

Despre tentația spre conspiraționism a mișcării conservatoare am mai tot scris și cel mai probabil este inevitabilă. Oamenii înțeleg și interpretează lumea prin povești (prin narațiuni) care leagă evenimente, fapte și persoane, iar o percepție viciată (exagerată și presupusă malițioasă apriori) nu poate să fie fundamentată decât pe un set de narațiuni care susțin ideea unei realități ascunse în care forțe malefice lucrează neobosit la planurile lor.

Conspiraționismul oferă deci un liant narativ evenimentelor și faptelor exagerate, necesare pentru a menține frica la un nivel constant pentru a atrage implicare - fie simple comentarii pe Facebook, fie participare la vot sau implicare mai activă.

Violență și autoritarianism

Poziția contrariană, negarea științei și înlocuirea perspectivelor epistemice sau morale cu teoria conspirației nu sunt limitate la promovarea unor narațiuni false. Agresivitatea este parte din model, atât considerând violența verbală - în social media și lumea reală –, cât și violența fizică.

Limbajul agresiv (en. hate speech) a primit, de exemplu, undă verde pe Twitter, după preluarea platformei de către Elon Musk, după cum susțin cercetări recente^[4].

Diferite grupări conservatoare din SUA derulează campanii serioase de hărțuire a „adversarilor”. Grupul „Mame pentru libertate” (en. Moms for Liberty) și-a început activitatea în 2021 opunându-se măsurilor de prevenție COVID în școli, iar acum hărțuiește constant personalul din școlile publice pentru a-și atinge scopurile (ex., interzicerea unor cărți, concedierea unor persoane).

Jennifer Jenkins a devenit o țintă principală după ce a învins-o în alegeri pentru un loc într-un consiliu școlar pe Tina Descovich - cofondatoare a grupului Moms for Liberty. Membrii grupului au început să o sune, să-i trimită mesaje de amenințare. Câteva tufișuri din curtea ei au fost distruse și un mesaj („FU”) a fost înscris în gazon cu ierbicid. A fost urmărită în magazin, i s-a spus fiicei ei minore că „mama ta rănește copii mici”. Mai mulți oameni s-au strâns în fața casei lui Jenkins, strigând „pedofili” și „o să venim după voi ca marfarul. O să vă facem să implorați milă. Dacă ați crezut că 6 ianuarie a fost rău, așteptați să vedeți ce vă pregătim!”. Cineva a reclamat-o la Protecția Copiilor pentru abuz asupra propriilor copii.

Cazurile de violență fizică sunt și ele deja bine-cunoscute, nu doar 6 ianuarie, ci și altele, de la PizzaGate la atacul asupra lui Paul Pelosi.

În final, conservatorismul postmodern pretinde că promovează libertatea în timp ce lucrează asiduu la instaurarea unui autoritarianism cu elemente fasciste. Mamele dornice de libertate de mai sus nu militează pentru a reduce regulile, ci pentru a se impune regulile care le convin lor.

Trump a luptat în mare parte din mandatul său pentru a întări puterea Președintelui, iar evenimentele din 6 ianuarie au fost parte a unui plan de a folosi intimidarea pentru a schimba rezultatele unor alegeri. În pregătirea campaniei pentru 2024, echipa lui Trump deja vizează o serie de transformări profunde în sistemul american, ce ar aduce mai multe agenții sub controlul direct al Președintelui și i-ar da acestuia puterea să concedieze anumiți oameni „incomozi” sau „neloiali”.

Nici România nu stă deoparte. Dragnea a preluat din mers stilul lui Trump, vorbind despre cum guvernul pe care-l controla (indirect) trebuie să poată face orice, în baza voturilor obținute.

Național-populiștii care i-au luat locul și au dezvoltat spațiul suveranist sunt chiar mai predispuși la dictatură, câtă vreme e una care impune regulile pe care le consideră ei bune. Șoșoacă vorbește despre disciplină și patriotism în educație, dă dispoziții să se aducă înapoi „badantele românce” din străinătate (să aibă grijă de bătrânii noștri, nu de ai altora), se duce să trateze singură la Ambasada Rusiei etc.

AUR visează să readucă în politică „viziunea creștină asupra omului”, să impună „obiectivitatea biologică a familiei”, să readucă educația în „matca valorilor naționale” sub supravegherea Academiei Române și prin reîntoarcerea la manualul unic.

Într-o declarație recentă la „emisiunea” lui Luis Lazarus se susține că „această țară nu se mai poate salva decât prin dictatură și dictatura nu e posibilă în condițiile astea, în care ești țară membră UE și membră NATO (...). Singura salvare ar putea fi să se prăbușească tot acest imperiu satanist occidental și România să sară peste noapte, brusc, imediat noul președinte al țării să fugă la Beijing să bată palma cu chinezii să ia un împrumut uriaș, să le dea chinezilor - că vor cere portul Constanța și vor cere aeroportul de la București - ceea ce vor și să salveze ceea ce se mai poate salva”.

***

Alegerile din 2024 ne vor pune în fața unui test. Să ne lăsăm înfricoșați de probleme false, exagerări și interpretări malițioase sau să vedem pericolul adevărat al creșterii violenței politice și a autoritarianismului. Momentan, datele nu arată bine - în lipsa unor evenimente neprevăzute, se prea poate să asistăm la încă un examen ratat.

^[1] Matt McManus (2018) - The Emergence and Rise of Postmodern Conservatism, Quillette: https://quillette.com/2018/05/17/emergence-rise-postmodern-conservatism/

^[2] Există discuții importante despre cât de poluantă este producția mașinilor electrice, bateriile fiind produse din diferite minerale, iar energia folosită la încărcare este uneori produsă din cărbune sau gaz. Afirmațiile din media alternativă sunt însă exagerate în toate privințele și au fost demontate în repetate rânduri. Mașinile electrice nu sunt perfecte, dar sunt mai puțin poluante decât cele bazate pe combustie internă, chiar și luând în considerare întregul ciclu de viață.

^[3] Am omis intenționat NATO, pentru că unii dintre conservatorii postmoderniști, cum este Cristian Terheș, susțin rolul pozitiv al NATO în asigurarea securității României.

^[4] Julia Cohen (2023). New Twitter, Now With More Hate. USC Information Sciences Institute. https://www.isi.edu/news/55932/new-twitter-now-with-more-hate/