De același autor
Când Elon Musk a cumpărat Twitter, și-a motivat decizia susținând că vrea să ajute omenirea. Pentru viitorul civilizației, am avea nevoie de o agora digitală unde să poată fi dezbătute „în mod sănătos” o gamă variată de convingeri, fără polarizare, ură și echo chambers[1].
Să arătăm astăzi că nimic din asta nu s-a întâmplat este complet banal, mai degrabă opusul este adevărat. În primele luni după instalarea lui Musk, conținutul care instigă la ură a crescut cu 50%[2], iar platforma a devenit mai degrabă sursa principală a dezinformării online[3].
Sub Musk, X/Twitter are o politică ce urmează capriciile patronului, iar menirea platformei pare a fi să fie o unealtă care să-i servească lui Musk și celor din jurul lui.
Un lucru rămâne de subliniat – în postarea din 2022, ca de altfel în multe alte intervenții de atunci, Musk atacă media tradițională, care ar fi depășită, partizană, coruptă și care urmează să fie înlocuită de jurnalismul cetățenesc, construit pe infrastructura rețelelor sociale.
O mare minciună – cenzura vocilor conservatoare
Musk este doar fața populară a unei minciuni devenite instrument politic – că media, inclusiv rețelele sociale, ar fi favorizat politicienii și ideile „de stânga”. O mulțime de lideri politici au folosit această minciună pentru a hărțui companii de tehnologie, trusturi media și cercetători în domeniul dezinformării.
Povestea a apărut în urma unui articol publicat în perioada alegerilor din SUA din 2016[4], ce susținea că publicațiile conservatoare ar fi intenționat omise din secțiunea trending news a Facebook (o funcționalitate închisă în 2018).
Deși cultura organizațională din companiile tech era predominant liberală, propun o altă explicație pentru această aparentă favorizare a opiniilor de „stânga”. Publicațiile și „vocile de dreapta” despre care se preocupă suflarea MAGA sunt mai degrabă populiste, radicale și conspiraționiste, în general de calitate mult mai slabă. În articol sunt menționate Breitbart și Newsmax, mai degrabă organizații media de propagandă decât presă. Situația este însă generalizată, numărul de publicații mainstream sau „de stânga” considerate credibile fiind cel puțin dublu față de cel al publicațiilor „conservatoare”.
Un studiu publicat de NYU în 2021[5] arată că „dreapta” distribuie mai mult conținut care contravine regulilor platformelor sociale, astfel că este normal să vedem că mai multe postări din aceste surse sunt etichetate, au distribuția limitată sau sunt înlăturate.
Cu toate astea, politicile companiilor de social media au fost mai degrabă împăciuitoare și utile MAGA. Deși povestea a fost transformată într-o campanie majoră de dezinformare, în realitate „vocile conservatoare” au dominat constant platformele sociale în ultimii zece ani.
Controlul narațiunii
Este ușor de înțeles de ce mișcarea MAGA are nevoie să controleze presa, câtă vreme mișcarea însăși este construită pe minciuni menite să ascundă popularitatea scăzută a politicilor propuse.
Steve Bannon, fost consilier al lui Trump, fost director Breitbart, a descris încă din 2018 situația, susținând că inamicul lor nu este vreun alt partid, ci presa, iar soluția este „să umplem spațiul cu rahat”. Trump însuși a contribuit din plin, ce poate fi mai ușor decât să pretinzi că orice critică sau întrebare mai complicată sunt mostre de propagandă ideologică?
Tot ceea ce vedem în spațiul media, de la eforturile lui Musk să înlocuiască presa cu „cetățeni-jurnaliști” la atitudinea lui Trump, de la Meta renunțând la factchecking la dezinformarea din jurul finanțărilor media prin USAID, totul este menit să asigure controlul narațiunii.
Adică să convingă cât mai multă lume că „stânga” a construit un sistem global politico-mediatic prin care să-și impună propaganda prin cenzura jurnaliștilor și atacarea politicienilor de „dreapta”. Între timp, au construit fix mecanismul cu care pretindeau că se luptă, doar că unul afiliat complet MAGA.
Media alternativă vs pseudomedia
Dacă viziunea Bannon-Trump de a gestiona media ostilă este focalizată pe hărțuire, atacuri verbale și răspândirea dezinformării, alte puteri din alte părți ale lumii au avut și strategii mai directe – blocarea directă a unor publicații, arestarea jurnaliștilor etc. Pe de altă parte, media mainstream are și partea sa de critici coerente – uneori trebuie să urmărească profitabilitatea, alteori interesele patronatului, după cum s-a văzut recent în conflictul de la Washington Post.
În astfel de contexte a apărut ceea ce numim „media alternativă”, care nu operează după procese standard și poate oferi o platformă pentru opiniile și subiectele mai puțin vizibile. Doar că, în ultimii ani, spațiul acestui tip de media a fost invadat de propagandiști, unii direct conectați la centre de putere (fie din SUA, fie din alte părți), alții care doar vor să profite de val pentru a-și crește notorietatea și profiturile.
Pentru a facilita diferențierea între media reală, care urmărește interesul publicului și media propagandistică, ce urmărește interese personale sau de grup, s-a impus termenul pseudomedia, adică media falsă. Diferențierea nu rezidă în conținuturi, eticheta nu este pusă doar ca parte a dezbaterii despre cine are dreptate. În schimb, este vorba de proces.
Media reală operează într-un cadru bine definit, fără limitări din exterior, dar cu mecanisme autoimpuse. Organizațiile serioase oferă transparență privind veniturile și cheltuielile, structura și conducerea organizației. Toate operează în baza unor
coduri de conduită etică, menite să asigure corectitudinea informației și imparțialitatea. Munca reporterilor este verificată de editori și factcheckeri pentru a se asigura calitatea.
Există și o doză importantă de responsabilizare – jurnaliștii care greșesc sau mint intenționat sunt penalizați. Până și Fox News și-a concediat vedeta Tucker Carlson, după ce a ieșit la iveală că acesta mințise cu bună știință despre alegerile din 2020. Informațiile greșite sunt corectate (se aplică politici predefinite de corecții), dacă erorile sunt semnificative se emit comunicate publice.
În schimb, în zona pseudomedia nu există nimic din toate acestea. Doar pretenția de „jurnalism”, fără transparență, fără proceduri, fără responsabilitate. Când Elon Musk a postat o teorie conspirațională despre cazul Pelosi și a fost criticat vehement, tot ce a făcut a fost să șteargă postarea[6].
Pseudomedia în România
Copiind MAGA, ne-am umplut și noi de cetățeni extrem de preocupați de libertatea de exprimare. Influenceri care se plâng de cenzură, în timp ce discursul lor ajunge la milioane de oameni, politicieni care acuză de cenzură guvernul și UE în timp ce dau în judecată jurnaliști și visează că Elon Musk va cumpăra CNN, ca să-l închidă.
Spațiul media românesc este afectat semnificativ de slăbirea delimitării dintre politicieni și media. Suntem în era politicienilor-influenceri și influencerilor-politicieni – Luis Lazarus este cel mai bun exemplu, dar ideea se susține și pentru Șoșoacă, Simion, Piperea și alții, a căror activitate se împarte între discursuri politice și live-uri pe social media.[7]
Unii influenceri se autointitulează jurnaliști, fără a avea vreun proces jurnalistic în spate și furnizează mai degrabă mesaje de propagandă în spațiul public.
Eforturile de a controla narațiunea au adus și încercarea unora (Gușă, Roșca-Stănescu) de a se impune ca reprezentanți ai presei. Din fericire, planul de înființare a unui Club Român de Presă a fost denunțat de majoritatea publicațiilor și jurnaliștilor drept ceea ce era în realitate – „un vehicul de influență politică și propagandă antioccidentală”.[8]
Pe de altă parte, avem în România o presă independentă puternică – Recorder, PressOne, Context, Public Record, Snoop, Rise Project și altele, care fac investigații serioase, urmând procese jurnalistice coerente.
Dar lupta împotriva jurnalismului nu se predă niciodată, astfel că presa independentă este și ea atacată, ajungând tot la MAGA și campaniile lor de dezinformare. De aici recenta preocupare bruscă pentru finanțările din surse precum USAID, căci o bună parte din finanțarea presei independente este asigurată din diverse granturi, fie oferite de fundații internaționale, fie de ambasade sau instituții UE/SUA. Am mai scris și despre acest subiect, arătând că astfel de granturi se câștigă în baza unor concursuri de proiecte, că impun transparență privind cheltuirea banilor și că niciodată nu impun vreun soi de control editorial.[9]
Media poate fi și este criticată uneori pe bună dreptate. Este însă important să o facem atenți la context – războiul împotriva presei pe care îl poartă un grup eclectic de politicieni, influenceri și activiști.
1. Echo chamber (cameră de ecou) se referă la mediul/situația în care persoanele conectate în grupuri sau rețele formale sau informale acceptă și amplifică doar informațiile cu care sunt deja de acord cu ele, ignorând sau respingând orice informații contrare.
2. Hickey, D., Fessler, D.M.T., Lerman, K. & Burghardt, K. (2025). X under Musk’s leadership: Substantial hate and no reduction in inauthentic activity. PLoS ONE 20(2): e0313293. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0313293
3. https://www.rollingstone.com/culture/culture-features/ elon-musk-twitter-misinformation-timeline-1235076786/
4. Nunez, M. (2016). Former Facebook Workers: We Routinely Suppressed Conservative News. Gizmondo. https://gizmodo.com/former-facebook-workers-we-routinely-suppressed-conser-1775461006
7. https://revista22.ro/opinii/ciprian-cucu/politicieni-influenceri-influenceri-politicieni
9. https://revista22.ro/opinii/ ciprian-cucu/presa-banii-si-americanii
