Unde e încălzirea globală?

Dacă ați deschis vreo aplicație de social media în ultimele luni, cu siguranță ați văzut întrebarea din titlu, uneori la pachet cu câte o glumiță despre Greta Thunberg, tânăra activistă pentru climă. Deși schimbările climatice provocate de încălzirea globală sunt astăzi un fapt științific, negarea și dezinformarea din jurul subiectului sunt și vor continua să fie tot mai răspândite. Motivul e mai simplu decât pare: dacă acceptăm că avem o problemă, trebuie să schimbăm ceva - economia, industria sau, Doamne ferește, stilul nostru de viață.

Întrebarea din titlu a circulat în social media cu precădere în perioada martie-aprilie a anului curent, când temperaturile de afară au rămas mult sub cele așteptate pentru începutul primăverii. Îmi amintesc și eu, în 4-5 aprilie, luând micul dejun în hotelul din Sofia unde participam la o conferință despre dezinformare, că priveam pe geam și vedeam ninsoare. Ninsoare în aprilie! Cum să nu exclamăm atunci „hai cu încălzirea aia globală, Greto!”.

Doar că, în pofida zilelor reci care au fost și poate vor mai veni, încălzirea globală rămâne un fapt, temperatura medie globală fiind acum cu aproximativ 1°C mai mare decât în perioada preindustrială (cca 1880-1900).

Iată prima explicație - încălzirea globală nu este despre cât de frig/cald este astăzi la noi în sat, nici măcar despre cum a fost în timpul anului prin țară, ci despre temperaturi medii globale, analizate pe perioade lungi (zece ani sau mai mult).

Unii ani pot fi excepții - mult mai calzi sau mult mai reci decât restul anilor dintr-un deceniu, din cauza unor fenomene cunoscute, precum El Niño și La Niña - evenimente din Oceanul Pacific ce pot afecta vremea de pe întregul glob. El Niño aduce căldură crescută, dar și zone împărțite între inundații și secetă, în timp ce La Niña aduce perioade mai reci și o probabilitate crescută de uragane. Comparativ cu un an care prezintă fenomenul El Niño, următorii ani au temperaturi semnificativ mai scăzute, ceea ce pare a susține ideea că încălzirea globală nu este reală. O mai veche narațiune falsă sugera că încălzirea globală s-a încheiat în 1998, pentru că acel an a fost un an El Niño, exagerat de cald față de anii următori. Însă analiza corectă nu trebuie să aleagă o anumită perioadă care confirmă o idee, ci să privească pe termen lung și să delimiteze excepțiile de la regulă.

Vremea nu este același lucru cu clima, iar „încălzirea globală” este un concept legat de climă.

Mai multe analize susțin că sfârșitul anului 2023 și începutul anului 2024 va aduce fenomenul El Niño, care ar putea însemna pierderi în economia globală de până la 3,4 trilioane USD.

Ideea că „e frig afară, deci nu există încălzire globală/schimbări climatice” nu este singura tehnică folosită în negaționismul climatic. O altă replică apărută, de asemenea, cu ani în urmă și (re)descoperită brusc de noile generații cu acces la social media este „dioxidul de carbon este bun pentru plante”. Această idee este o suprasimplificare a relației dintre plante și condițiile naturale, o banală eroare logică. Pentru a face o analogie, apa este bună pentru oameni, dar prea multă apă poate duce la intoxicare, chiar la deces.

În vara anului 2022, realizatorul TV Răzvan Dumitrescu a produs o serie de reportaje menite să demonstreze că „urgența climatică” despre care vorbesc specialiștii este doar o exagerare, dacă nu chiar o conspirație care urmărește interese obscure. Pentru a-și susține ideile, Dumitrescu face o compilație cu interpretări false ale unor predicții de prin anii ‘70 (înaintea dezvoltării modelelor computerizate) și prezintă un raport „semnat de peste 1.000 de experți”. Lista semnatarilor nu cuprinde specialiști în studiul climei, ci medici, programatori, antreprenori, foști profesori, foști magistrați, activiști, consultanți sau economiști.

În plus, raportul a fost produs de CLINTEL, o organizație despre care portalul DeSmog scrie că ar avea legături cu un partid naționalist olandez, dar și cu mai multe organizații conservatoare americane.

Un caz particular este scoaterea în față de către negaționiști a unor personalități din domeniul științei, dar care nu au legătură cu climatologia. Un exemplu este fizicianul Ivar Giaever, care a primit Premiul Nobel în 1973, pentru contribuția sa la descoperirea efectului de tunel al electronilor în superconductori. Devenit între timp un erou al mișcării negaționiste, Giaever a declarat într-o conferință din 2012 că „nu sunt extrem de interesat de încălzirea globală. Ca toți fizicienii, nu mă gândesc mult la asta. Dar în 2008 am fost într-o discuție aici despre încălzirea globală și a trebuit să învăț ceva despre asta. Așa că am stat o zi sau poate o jumătate de zi pe Google și am fost oripilat de ceea ce am aflat”.

Faptul că expertiza în fizică nu te face specialist în alte domenii ar trebui să fie evident, dar Giaever nici măcar nu a fost dispus să depună vreun efort pentru a înțelege ceea ce susține. Această tehnică este folosită intens în negaționismul științific (nu doar față de schimbarea climatică, ci și față de medicină sau tehnologii precum 5G) și a fost documentată încă din 2009 sub denumirea „falșii experți”.

În mod interesant, negaționiștii înțeleg importanța expertizei și încearcă să o simuleze, dacă nu pot găsi experți reali. De altfel, consensul științific este clar  — 99,9% din studiile publicate în domeniu susțin că încălzirea globală există și este cauzată în principal de activitatea umană, o creștere de la studii anterioare, ce arătau aproximativ 97%.

Nivelul crescut al negaționismului actual, atins în ciuda consensului științific, este în mare parte un efect al unor campanii intenționate derulate de companiile din industria petrolului încă din anii ‘80, după cum se arată într-un articol recent publicat de Benjamin Franta (cercetător la Universitatea Stanford). Un raport publicat în 2019 arată că firmele majore (precum Exxon) știau încă din anii ‘70 că arderea combustibililor fosili produce CO₂ care aduce încălzire globală și, în consecință, schimbări climatice. Strategia abordată în fața acestei probleme a inclus promovarea incertitudinilor față de știință și a bothsideismului¹, creșterea confuziei publicului față de subiect și greenwashing².

Peste toate aceste tactici menite să întârzie cât de mult orice politici de combatere a emisiilor de gaze de seră, subiectul a devenit unul politic, îmbrățișat în special de dreapta conservatoare americană. Puși în fața unor propuneri de politici publice considerate tipic „de stânga”, precum limitarea activității industriale sau creșterea taxării pe poluare, politicienii de dreapta nu au găsit variante să propună alte măsuri, deci au negat însăși existența problemei.

Această direcție s-a amplificat în ultimii ani, tema schimbărilor climatice ajungând să fie inclusă în războiul cultural alături de atacuri față de comunitatea LGBT, antivaccinism, activism pentru interzicerea avortului, fundamentalism religios și teoriile conspiraționale despre globaliștii care vor să decimeze populația. Între narațiunile și mecanismele noi, putem observa:

• apelul la teorii conspiraționale generice (ex. Noua Ordine Mondială) sau referirea la schimbări climatice drept o „religie”;

• concentrarea pe „ipocrizia bogaților”, care vorbesc despre limitarea amprentei de carbon în timp ce merg cu avioane personale, folosită de multe ori în corelație cu teoriile conspiraționale;

• mutarea atenției de la țările dezvoltate la alte țări precum China și India, cu ideea că până când acele țări nu fac nimic, nu are sens să ne preocupăm de subiect;

• dezinformare față de energia regenerabilă, inclusiv față de automobile electrice.

Încălzirea globală - și schimbările climatice pe care le implică - este o realitate care se va agrava în următorii ani. Măsurile propuse de unele guverne și Uniunea Europeană pot să limiteze efectele, însă reacția contrară este tot mai agresivă. Ne putem aștepta să vedem tot mai des campanii de dezinformare, fie unele complexe implicând rapoarte publicate de falși experți, fie unele banale precum repetarea ad nauseam a unor replici copilărești, cum ar fi „unde e încălzirea aia globală, că mi-e cam frig”. //

1. Prezentarea  în mod egal a două părți privind un subiect, deși una dintre acestea este în mod evident mai susținută de dovezi, creând iluzia că dezbaterea este echilibrată. Exemplu - vaccinurile sunt pe larg acceptate ca benefice, dar unele emisiuni TV au pus pe picior de egalitate medicii experimentați cu activiști antivaccin.

2. Simularea interesului față de mediu prin acțiuni de PR.