De același autor
În mai puțin de un an, termenul „tehnocrat“ a devenit în România un cuvânt de ocară, la fel cum nu demult s-a întâmplat și cu „deontologie“. Propaganda de partid și televiziunile „de știri“ care nu produc știri au reușit ca într-un timp relativ scurt să facă în așa fel încât cuvinte care ar trebui să desemneze excelența, competența și integritatea etică să devină insulte aruncate în fața adversarilor politici. În cazul Guvernului Cioloș, atacurile au început prin primăvară, când oameni precum Ponta îi acuzau pe miniștri că nu sunt altceva decât experți de rangul al doilea proveniți din rândurile birocrației bruxelleze și au evoluat către acuzații care au mers până aproape de trădare. Guvernului, premierului și chiar președintelui li se reproșează că ar „reprezenta interese străine“, adică interesele Bruxellesului, Berlinului și/sau Parisului, precum și pe cele ale companiilor vestice, în loc să apere interesele românești și, bineînțeles, pe cele ale „capitalului românesc“. Ideea că guvernul actual este un implant alogen face parte din arsenalul naționalist pe care partidele, în principal PSD, dar și PNL, îl scot la bătaie pentru campania electorală din acest an și are drept scop delegitimarea guvernului și anihilarea oricărei șanse viitoare de a mai repeta experimentul unui guvern de tehnicieni. Dacă guvernarea tehnocrată s-ar dovedi un succes, atunci concluzia inevitabilă ar fi că partidele sunt, în cel mai bun caz, irelevante pentru calitatea guvernării și, în cel mai rău, personaje negative care mai mult strică și care utilizează puterea în alte scopuri decât binele public. Consecința unei guvernări tehnocrate de succes ar trebui să fie reforma internă a partidelor, recrutarea unor membri competenți și adoptarea unor criterii drastice de integritate. Partidele nu au însă niciun chef să se reformeze, să înlocuiască armatele de activiști fără nici o competență care depind de partid pentru sinecuri publice sau să atragă oameni fără pată. În schimb, preferă să le ofere „derogări“ de la codul de integritate, așa cum pare să facă PSD cu Ponta. De aceea „operațiunea relegitimarea politrucului“ este una dintre prioritățile partidelor în această toamnă. Iar una dintre modalitățile de a atinge acest scop este să demonstreze alegătorilor cine este de fapt șeful în țara asta și cine conduce cu adevărat lucrurile.
Nicăieri nu se vede mai clar această strategie decât în cazul blocării concursurilor pentru posturile de director din școli și licee. De aproape zece ani nu s-au mai organizat concursuri, iar posturile de director au devenit sinecuri politice în care sunt numite persoane fidele care au altă agendă decât cea a școlii. Consecința previzibilă a fost degradarea continuă a managementului școlar și încurajarea abuzurilor.
I-a scos ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, pe Sebastian Ghiță și pe alți abonați de partid din jocul achizițiilor de sisteme IT inutile pentru instituțiile de stat? Ghinea este unul dintre cei mai hărțuiți miniștri, acuzat de „absorbție zero“, târât prin parlament pentru a fi supus unei execuții publice și acuzat, desigur, că face jocurile capitalului străin în dauna celui românesc, reprezentat de același Ghiță.
Și când presiunile politice nu sunt suficiente, sunt scoase la luptă sindicatele. Nu există absolut niciun motiv pentru declanșarea unor mișcări sociale de amploare în această toamnă. Inflația este ținută sub control, șomajul nu a crescut, iar salariile, de bine, de rău, cresc, nu scad. Și cu toate acestea, iată, guvernul e asaltat din toate părțile cu cereri de majorări și amenințări cu greva. De la transportatori – unde guvernul nu avea treabă să se amestece – la magistrați, lucrătorii din penitenciare și personalul sanitar, toți s-au trezit brusc să ceară bani de la un guvern, și așa supus presiunilor bugetare de un parlament iresponsabil care votează în neștire tot felul de privilegii și sporuri și pensii speciale, fără nici cea mai grijă pentru un buget care și așa este în deficit.
Prin agitarea sindicatelor, PSD creează, pe de o parte, o stare de nemulțumire socială complet artificială, în speranța că va obține o mobilizare mai bună la alegeri a „nemulțumiților“, iar pe de alta, identifică un fals inamic - guvernul tehnocrat, „impotent și rău intenționat“. Liviu Dragnea dovedește un cinism nemăsurat, când, pe de o parte, asmute sindicatele fără niciun motiv împotriva guvernului, iar pe de alta, îl cheamă pe Cioloș în parlament pentru a-i reproșa „eșecurile“ generate tocmai de mișcările sociale.
Cioloș a prezentat luni în parlament un raport solid despre situația economică a țării, care arată că anul acesta a lucrat în general bine și competent. Măcar reluarea investițiilor după anii în care acestea au fost suprimate de Ponta și tot ar fi suficient pentru a constitui o moștenire onorabilă. Dar nu pentru a asculta un raport despre starea economiei l-a chemat Dragnea pe Cioloș în parlament, ci pentru a proclama eșecul tehnocraților. În mod previzibil, Dragnea și-a încheiat discursul prin a declara că „tehnocrația a devenit echivalentă cu incompetența“. Dragnea a răsturnat însă realitatea: ceea ce am văzut a fost ultimul asalt al politrucilor împotriva competenței dovedite a acestui guvern de sacrificiu.