De același autor
Lideri europeni cu greutate, precum președintele francez, Emmanuel Macron, au declarat că decizia de pe 23 iunie a Consiliului European de a oferi statutul de candidate la aderarea la UE a Moldovei și Ucrainei a fost una „politică”. Alții, precum președintele Consiliului, Charles Michel, au calificat-o chiar drept „geopolitică”. Acest caracter extraordinar conferă statutul de „decizie istorică” al hotărârii adoptate în unanimitate joia trecută. Dacă deciziile luate până în prezent de către Consiliu erau mai degrabă tehnice și se bazau pe negocieri, programe de aderare și o serie de reforme, de data aceasta amănuntele tehnice au fost neglijate și s-a votat (geo)politic. Dusă este speranța lui Volodimir Zelenski, care cerea la începutul războiului o aderare imediată, pe baza unei „proceduri speciale”, dar și a țărilor care, în frunte cu Polonia, au cerut o „aderare accelerată”. Decizia de joi a fost maximum posibil.
Acest fapt ridică mai multe semne de întrebare pentru că un lucru este limpede: nici Uniunea Europeană, nici cele două proaspete candidate nu sunt pregătite în acest moment pentru extindere. În cazul UE, este nevoie de o rescriere a regulilor interne și elementul către care se îndreaptă privirile tuturor, mai ales în Vest, este regula unanimității, pe care ar dori-o înlocuită cu majoritatea calificată. Dar acest lucru este infinit mai greu de făcut decât de enunțat. În interiorul UE vor trebui găsite state, în special state mici, în special state din Est, care să fie dispuse să renunțe de bunăvoie la vocea pe care o au și la puterea pe care le-o conferă dreptul de veto, de dragul funcționalității UE. Or, deocamdată, aceste state nu există.
Dacă această chestiune nu va putea fi rezolvată (și nu va putea), atunci o Ucraină insuficient reformată nu va fi primită în UE pentru că, după experiența ungară, nimeni nu va mai risca să accepte un colos ca Ucraina care să poată bloca întreaga Uniune. În aceste condiții, se va insista asupra reformelor, atât a celor politice, cât și economice. Problema este că Ucraina este foarte departe de standardele europene. Ucraina nu este o democrație consolidată, în care alternanța la putere să nu modifice radical regimul, nu este un stat de drept (și vedem cât de greu este să reformezi justiția și să consolidezi statul de drept aici, în România, unde avem încă MCV) și, cu siguranță, nu este o economie de piață funcțională. Toate acestea trebuie făcute și, după cum știm deja din proprie experiență, sunt foarte greu de făcut.
Apropo de România și Bulgaria, aderarea „cu virgulă” a celor două țări a fost considerată o eroare și, de aceea, cadrul de negocieri a devenit mai rigid și pozițiile Comisiei mai stricte. Această asprime europeană nu a ajutat deloc țările din Balcanii de Vest, care aspiră la UE, deși, ce-i drept, nici ele nu s-au ajutat prea mult pe ele însele. Ucraina nu va beneficia de o atitudine mai indulgentă pentru că este o țară mare cu probleme la fel de mari. Presupunând că toate vor ieși bine, că războiul se va încheia, că Ucraina va reuși să își stabilizeze o frontieră și că va începe un proces amplu de reconstrucție, țara tot va rămâne cu niște probleme structurale profunde. Va fi nevoie de reforme pe care Ucraina nu le-a încercat niciodată și ar fi aproape un miracol să le reușească. Din aceste motive, nici europenii, dar mai ales ucrainenii, nu trebuie să se aștepte la o aderare accelerată care să sară etape. Acordarea statutului de stat candidat a fost o decizie politică. Procesul de aderare nu va fi politic. De aceea, există țări precum Serbia, unde regimul a ratat aproape complet candidatura, și altele, ca Turcia, condamnate în perpetuitate la statutul de candidat. Nimeni nu își dorește așa ceva pentru Ucraina și Moldova, dar procesul va fi de durată. Un deceniu este o perspectivă optimistă.
Moldova are șanse bune să înceapă negocierile de aderare mai repede decât Ucraina. Nu pentru că ar fi mai avansată. Și acolo democrația este fragilă, statul de drept depinde de voința politică, iar economia este dominată de oligarhi. Și în Moldova există tensiuni cu rușii din Transnistria. Dar avantajul Moldovei este că e o țară mică, ale cărei probleme pot fi rezolvate cu costuri mici. Dezavantajul este că poate fi luată „pe persoană privată” de câte un oligarh ca Plahotniuc. Dar dacă PAS rămâne la putere suficient sau va fi succedat de alte forțe proeuropene, Moldova se poate înscrie pe culoarul aderării. //
