Filozoful Gabriel Liiceanu în malaxorul mistificării pesediste

Gabriel Liiceanu i-a atribuit în mod ero­nat lui Liviu Dragnea un citat potrivit că­ruia Dragnea se pronunța în favoarea de­miterii procurorului-șef al DNA, Laura Co­druța Kövesi, și a pro­cu­ro­rului-general, Augustin La­zăr. Aproape imediat, Drag­nea și televiziunile de casă l-au acuzat pe Liiceanu că a mințit, acuzație preluată și de detractorii filozofului care nu sunt neapărat sus­ținători ai lui Dragnea și ai actualului guvern, dar, din motive de nanism moral și/sau intelectual, îl urăsc sincer și din ficat, astfel încât nu mai sunt capabili să vadă adevăruri simple.

Într-o conversație civilizată am putea pu­ne în discuție distincții fine, logice și se­mantice între fals, eroare și minciună, ca­tegorii distincte care, odată precizate, ar putea lămuri întreaga poveste. Dar aceasta nu este o conversație civilizată de salon academic, iar acesta nu este locul pentru ana­lize fastidioase. Aceasta este o mis­ti­fi­ca­re grosolană în pură manieră pesedistă – observ în treacăt că PSD a „evoluat“ de la minciuna brutală aruncată în obraz marca Ponta la mistificarea onctuoasă de milițian care înscenează infracțiuni victimelor cu aparența de autoritate binevoitoare care nu vrea decât să ajute, practicată de Dragnea.

Iar acest spațiu al mistificării pesediste are trei axe: 1. Nu este nimic în neregulă la vâr­ful guvernării din România, unde avem o putere legitimată prin vot. 2. Nu a exis­tat niciun atac la adresa sta­tului de drept, a justiției și a luptei anticorupție din par­tea actualei puteri. 3. Cei care susțin altceva mint. Dacă o fac în țară, precum sutele de mii de pro­tes­ta­tari, atunci „strică ima­gi­nea României“, cum sus­ține Tăriceanu, dacă o fac afară, de exemplu la Bru­xel­les, atunci „fac rău Ro­mâ­niei și românilor“ așa „cum au învățat la ei la școală, la Soros“.

Atacurile lui Dragnea & Co. la adresa lui Ga­briel Liiceanu urmează toate același mo­del: Liiceanu a atribuit un citat care nu exis­tă lui Dragnea, prin urmare, Lii­cea­nu a mințit în fața Comisiei LIBE a Par­la­mentului European. În consecință - și aici tușa de milițian -, Liiceanu a mințit des­pre situația din România. Sofismul este aproape trivial – extinderea ilicită de la par­ticular la general –, dar își atinge sco­pul mistificator și manipulator cu care a fost lansat pe piață. Concluzia că „Lii­cea­nu a mințit la Bruxelles despre situația din România“ este, de-acum, general ac­ceptată ca un adevăr universal. În rea­li­ta­te, este o minciună sfruntată pe care Drag­nea nu a avut nicio jenă să o enunțe ca ata­re în scrisoarea trimisă președintelui Co­misiei LIBE: „Din punctul meu de ve­de­re, faptul că unul dintre invitații români care au luat cuvântul la dezbaterea Comisiei LIBE și-a permis să mistifice în mod deliberat realitatea din România, cu scopul vădit de a-i dezinforma pe mem­brii Comisiei, demonstrează cât de su­biec­tive și pătimașe sunt pozițiile celor ca­re au criticat Guvernul României pen­tru faptul că a emis anumite acte nor­ma­tive ce aveau drept scop transpunerea în legislația penală a unor modificări enun­țate în deciziile definitive și obligatorii ale Curții Constituționale“.

Gabriel Liiceanu (între ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi jurnalistul Liviu Avram) în timpul dezbaterii de la Bruxelles

În realitate, ce anume a susținut Liiceanu la Bruxelles? Că începând cu 2000, „co­rup­ția a devenit sistematică și «pro­fe­sionistă», parazitând an de an bugetul ță­rii prin licitații trucate făcute în fa­voa­rea firmelor deținute de politicieni sau de familiile și acoliții lor“. Că „în ultimii 17 ani, țara s-a împărțit pe stăpâni re­gi­o­nali deținând funcții politice și ad­mi­nis­trative (au fost numiți «baroni»), care s-au îmbogățit la nivel de zeci și sute de milioane de euro fără nici o justificare plauzibilă“. Că „deși condamnat penal cu suspendare și având un nou proces pe­nal în curs, șeful PSD, Liviu Dragnea, și-a asumat funcția de președinte al Ca­merei Deputaților“. Că „guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac fron­tal la adresa justiției. Ordonanța de ur­gență, dată de guvern în noaptea de 31 ianuarie, prin care erau dezincriminați con­damnații penal, urma să-i scoată de sub rigorile legii în primul rând pe cei doi șefi de partide care conduc coaliția“. Și că „acum ținta numărul 1 sunt Par­chetul General și DNA“.

Toate afirmațiile de mai sus sunt adevăruri factuale despre situația din România, ni­ci­decum „o bălăcăreală isterică“ sau „o mis­tificare“ învățată la școala lui Soros. Aceste adevăruri esențiale enunțate sim­plu de Gabriel Liiceanu la Bruxelles sunt ceea ce vor să ascundă Dragnea și aparatul de propagandă pesedist și să le îngroape sub acuzația de minciună adusă filo­zo­fu­lui. Intelectual onest, Liiceanu a crezut că e suficient să enunțe adevărul pentru ca acesta să se impună cu forța evidenței. S-a înșelat. O eroare a fost suficientă pentru a declanșa o campanie împotriva sa și a adevărurilor spuse de domnia sa. In­te­lec­tual lipsit de orice urmă de onestitate, Tu­do­rel Toader a preluat întreaga construcție profund mincinoasă a actualei guvernări – singurul lucru în neregulă cu Ordonanța 13 e ora la care a fost adoptată etc. – fără să dea un singur citat greșit. Re­pre­zen­tantul statului minicinos alege să per­pe­tueze mistificarea fără nicio tresărire și fa­ce figură de profesionist onorabil.

Și aceasta este situația de fapt din Ro­mânia.