De același autor
Toate mutările care au loc acum pe scena politică au două scopuri și în niciun caz nu urmăresc creșterea participării la vot. Dimpotrivă. Dacă ar fi după partidele din coaliție, cu cât mai puțini participanți la alegeri, eventual reduși la simpatizanți și mase de manevră, cu atât mai bine. Căci asta înseamnă un control mai strict al voturilor.
Comasarea, listele comune PSD-PNL, eventualii candidați comuni, devansarea prezidențialelor și împingerea parlamentarelor spre iarnă urmăresc să servească interesele electorale ale celor două partide de guvernământ. În primul rând, scopul central al acestor patru runde de alegeri este să sporească rolul PSD de partid dominant, indispensabil oricărei guvernări din următorii cel puțin patru ani, dacă nu mai mult. De la alcătuirea calendarului la alcătuirea listelor și propulsarea propriului candidat la președinție (ar fi o naivitate să credem că PSD nu își va impune propriul candidat la cea mai înaltă funcție), totul este făcut pentru gloria principalului partid de guvernământ.
Asta nu înseamnă că PSD nu face concesii. Dacă, de exemplu, PSD și PNL ar fi mers separat la locale și europarlamentare, este rezonabil să estimăm că PSD ar fi obținut scoruri mai bune decât în cazul în care este legat de PNL. Partidul care a insistat cu comasarea alegerilor este PNL, pentru că a pierdut din electorat și speră ca, legând europarlamentarele de locale, unde principalul motor electoral îl reprezintă primarii, să își îmbunătățească performanțele la cele dintâi. Aici, pesediștii au insistat asupra listelor comune pentru că au dorit să își păstreze dominația asupra PNL, indiferent ce votează alegătorii. În actuala configurație și potrivit sondajelor, coaliția mizează pe 20 de locuri eligibile la europarlamentare, dintre care șapte ar reveni PNL. Dacă nu ar exista această formulă – comasare plus liste comune – este foarte posibil că PNL ar tremura pentru aceste șapte locuri. Al doilea scop al alegerilor de anul acesta este, așadar, ca schemele electorale și configurațiile politice să tragă cât mai mult posibil în sus PNL, în condițiile în care acest partid sângerează electoral de o bucată bună de vreme. PSD își dorește un PNL supus și mai mic la guvernare, dar nu atât de mic încât împreună să nu treacă de pragul de 50% necesar formării unei majorități. Un PNL de 15% ar fi numai bun pentru PSD, iar, în pofida sondajelor, care au oferit date profund eronate la toate alegerile din memoria recentă, PNL nu este deloc sigur că ar face de unul singur acest procent.
De fapt, PNL este în cea mai proastă poziție posibilă în aceste alegeri. Este a doua oară când formează o alianță electorală cu PSD, după USL, și este pe cale să se „topească” în majoritatea pesedistă. În asemenea condiții, a mai vorbi în cazul PNL de o identitate politică liberală în sensul de centru-dreapta apărătoare a libertăților fundamentale, individuale, și a pieței libere, ar fi o pierdere de vreme. Adevărul este că, în afară de menținerea la putere, PNL nu are altă ideologie. Un exod al electoratului penelist spre alte formațiuni este, așadar, inevitabil. Dar, în România, unde ne confruntăm cu analfabetism politic masiv, acest exod nu se îndreaptă în mod necesar către formațiuni mai liberale precum Dreapta Unită, ci este foarte posibil să îngroașe rândurile AUR, mai ales în Transilvania, fieful tradițional al PNL. O (mult prea) mare parte a populației nu percepe AUR drept fenomenul malign care este, ci ca pe o alternativă la „sistemul” politic actual, dacă nu urât, atunci cel puțin detestat de majoritatea. Din acest motiv, pretinsa rațiune a comasării – îngrădirea extremismului – devine rizibilă. Cum Dreapta Unită nu câștigă electorat, rămânând undeva în jur de 13-15%, singurii care par să crească, dar nu sunt descriși astfel în sondaje, sunt AUR și formațiunea Dianei Șoșoacă, refugiul alegătorilor furioși. Comasarea nu are, așadar, nimic de-a face cu limitarea ascensiunii extremismului și totul cu consolidarea acestuia.
Coaliției PSD-PNL îi convine o „opoziție” extremistă pentru că o legitimează drept soluție rațională și inevitabilă. Între timp, toate tunurile sunt puse pe singurele partide care pot forma opoziția democratică: Dreapta Unită și UDMR. Strategia coaliției este să meargă la locale singuri acolo unde sunt primari PSD și PNL (motiv pentru care PSD racolează masiv primari și organizații de la PNL) și cu candidați comuni acolo unde sunt primari USR, PMP sau UDMR. Ideea de a cuceri de la aceste partide și puținele structuri locale pe care le conduc dă seama despre cine este adevăratul inamic al coaliției de guvernământ.
Unul dintre aceste locuri este capitala țării. PSD și PNL se chinuie să găsească un candidat comun și, în acest sens, au anunțat că vor comanda sondaje care să măsoare șansele diverșilor aspiranți. Dar la PSD nimeni nu va ieși deasupra Gabrielei Firea, ceea ce este stânjenitor și neplăcut pentru Marcel Ciolacu și, dacă din motive de candidat comun nu va fi desemnată, atunci PSD nu mai are pe cine să nominalizeze. La PNL, Sebastian Burduja este fantoma Crăciunului trecut, pentru că nu depășește 10%, mai puțin decât Piedone, ceea ce este o rușine. Deși și-au aranjat împreună aceste alegeri ca să profite cât mai mult fiecare, PSD și PNL dovedesc că, atunci când vine vorba să propună oameni de calitate, nu îi găsesc. Ceea ce spune totul despre goliciunea acestei coaliții în esența ei antidemocratice. //
