La ce să ne așteptăm de la 2025 acasă și în lume

Ce se va întâmpla va depinde mult de actorii politici, dar în primul rând de liderul celei mai puternice țări din lume, Donald Trump. Crize vor exista, mai mici, cum este actuala criză a opririi tranzitului gazului rusesc prin Ucraina, sau mai mari, cum ar fi, de exemplu, o decizie a regimului ayatollahilor din Iran de a trece la producția de arme nucleare. Ceea ce știm la ora aceasta ne indică însă un an interesant, ceea ce nu este neapărat un lucru bun.

România – prezidențialele și economia

În pofida formării unui nou guvern, care este, în foarte mare parte, vechiul guvern, criza politică din România este departe de a se fi încheiat. Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale a creat un vid de legitimitate care cu greu va mai putea fi umplut. Absența informațiilor relevante privind posibile fraude electorale sau interferența rusească în alegeri alimentează suspiciunea că totul nu a fost decât o manevră politică a partidelor de la putere care s-au trezit fără candidat în turul al doilea. O asemenea manipulare grosolană a procesului democratic ridică multe semne de întrebare privind natura democrației românești și a capacității ei de reziliență.

Pentru a șterge această pată, viitorul scrutin prezidențial va trebui organizat perfect și transparent. Este însă greu de crezut că actualul guvern, care nu știe în acest moment dacă are un candidat sau nu, va juca corect și în această rundă de alegeri repetate. Din cauza lipsei de legitimitate a actualei puteri, este foarte posibil ca alegerile să fie câștigate de un candidat extremist. În acest caz, fie criza politică se va adânci, fie majoritatea parlamentară va accepta, după negocieri, noul șef de stat, chiar dacă asta ar însemna o lovitură gravă dată României, care nu va mai fi considerată un aliat de încredere de către partenerii occidentali, ci, mai degrabă, un stat paria de felul Ungariei sau poate chiar mai grav.

Pe acest fond politic debil, guvernul va trebui să gestioneze o economie bolnavă, aflată în pragul crizei. Semnalele de la început de an sunt proaste. Celebra ordonanță trenuleț pune o povară și mai mare asupra mediului privat, ceea ce va afecta creșterea economică. Guvernanții nu au spus câți bani vor fi economisiți la buget și nici cum vor afecta aceste măsuri rata inflației, care rămâne mare. Unele măsuri sunt prost gândite, cum ar fi blocarea angajărilor în tot aparatul bugetar. În loc să blocheze angajările în administrație, guvernul a făcut imposibilă angajarea în sistemul de stat de noi medici sau profesori, ceea ce este absurd. Teama că executivul nu va fi capabil să redreseze economia este evidentă prin scăderea ratingului de țară, ceea ce va scumpi și mai mult împrumuturile din care această coaliție s-a obișnuit să trăiască. În aceste condiții, propaganda oficială va da vina pe mediul privat și pe marile corporații care „nu plătesc destul” și am putea asista la manifestări ostile ale statului, cum ar fi chiar și tentative de naționalizare.

Cea mai mare necunoscută: ce va face Trump?

Statele lumii privesc cu teamă ziua de 20 ianuarie, când Donald Trump va depune, din nou, jurământul și va redeveni președinte. Marea preocupare este ce măsuri economice va lua Trump în acest al doilea mandat. Unele dintre aceste măsuri promise sunt încurajatoare: permanentizarea reducerilor de taxe și impozite pentru companii și pentru indivizi, dereglementarea și reducerea aparatului de stat de către așa-numita comisie DOGE, condusă de Elon Musk și Vivek Ramaswamy, ridicarea restricțiilor privind extragerea de petrol și gaze care, potrivit noii administrații, va trebui să producă echivalentul a trei milioane de barili pe zi.

Altele nu sunt deloc bune și lumea așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă Trump va face ceea ce a promis, și anume să crească tarifele vamale la cel puțin 25% sau, în cazul produselor chinezești, la 50%. Dacă acest lucru se va întâmpla, multe economii care depind de exporturile în SUA, cum e, de exemplu, Canada, ar putea intra în faliment, iar piețele s-ar putea dezechilibra în fața incertitudinii pe care ar aduce-o această măsură. Majorarea tarifelor vamale la produsele chinezești va duce, fără îndoială, la un război comercial între Statele Unite și China, cu consecințe greu de prezis. Piața globală va primi o lovitură grea, iar prețul bunurilor va crește atât în America, cât și în restul lumii, alimentând o creștere a inflației pe care Trump a promis că o va reduce sub 2%.

Pe plan geopolitic, prioritățile americane vor fi relațiile deteriorate cu Rusia și China. În ceea ce o privește pe prima, întrebarea este ce fel de relație poate stabili Trump cu Vladimir Putin. De aici va decurge și poziția Americii față de Ucraina. Se așteaptă ca Trump să încerce să forțeze un acord de tip pământ contra pace și garanții că Ucraina nu va intra în NATO cel puțin în următorii 20 de ani. Cu toate acestea, este însă foarte posibil ca Trump să dorească – precum au făcut-o și alții înaintea lui – să reseteze relația cu Rusia și cu Putin prin deschiderea unor discuții despre stabilitatea strategică sau, mai important, prin încercarea de a adopta un plan de securitate în Europa care să includă Rusia.

Relația cu China ar putea să fie mai puțin urgentă, dar din perspectiva economiei globale și a stabilității internaționale s-ar putea să fie cea mai importantă. Trump ar putea să-și ducă la îndeplinire amenințările privind impunerea de taxe vamale, după cum ar putea să insiste asupra apărării Taiwanului. Dar tot atât de bine ar putea să facă altceva, mai surprinzător, lui Trump nu-i plac conflictele și ideea de a trimite militari americani în război și se visează un om al păcii. Pentru a obține o pace iluzorie ar putea să meargă atât de departe încât să propună Chinei să își utilizeze pârghiile de influență asupra Rusiei pentru a obține pacea în Ucraina în schimbul diminuării angajamentului american față de Taiwan.

O astfel de mare înțelegere ar putea duce la îmbunătățirea relațiilor dintre Statele Unite, China și Rusia, dar ar fi o înțelegere pe termen scurt, date fiind actualele condiții geopolitice, care ar slăbi poziția Americii în lume și ar duce la o reordonare strategică globală, care ar face lumea un loc mai puțin sigur.

Ucraina – 2025, anul decisiv al războiului

Politica occidentală de a menține Ucraina în război, dar de a nu o ajuta să și câștige războiul, va duce această țară (și, prin extensie, Occidentul) în pragul înfrângerii de către Rusia. Cu o asistență militară probabil redusă, cu o Rusie întărită și cu lipsa de leadership din Vest, lucrurile se vor înrăutăți în Ucraina în acest an. Opinia împărtășită de liderii occidentali că Ucraina nu poate câștiga acest război va deveni, probabil, mai larg răspândită și va alimenta cercul vicios al pierderilor militare corelate cu diminuarea sprijinului.

Coroborată cu realegerea lui Trump, această stare de spirit va crea condițiile pentru forțarea unui acord de compromis. Dar un asemenea acord mai degrabă va îngheța conflictul decât să îl încheie și va presupune pierderi teritoriale masive din partea Kievului. Oboseala donatorilor occidentali și o victorie rusească parțială prezentată drept cel mai bun rezultat posibil sunt cele mai mari amenințări la adresa Ucrainei.

Cu toate acestea, chiar dacă Rusia a obținut câteva victorii în ultimele luni, nu este de neînvins. Mai mult, Rusia se află sub o presiune imensă, în special financiară. Economiștii estimează că Putin mai are între 12 și 18 luni pentru a continua cursul actual înainte să fie forțat să ia niște decizii interne dure. Occidentul ar trebui să recunoască aceste greutăți prin care trece Rusia și să gândească cele mai bune modalități de a-l strânge pe Putin cu ușa, în 2025.

Orientul Mijlociu – o regiune volatilă

Încheierea războiului din Orientul Mijlociu nu va constitui principala preocupare de politică externă a lui Trump. Cu toate acestea, pilonii pe care se va sprijini politica viitoarei administrații americane sunt securitatea Israelului și îngrădirea Iranului. Trump și-a exprimat sprijinul puternic pentru Israel și va prioritiza securitatea acestuia chiar dacă îi va cere lui Netanyahu să-și reducă operațiunile militare din Gaza și Liban, ca urmare a acordului de încetare a focului cu Hezbollah. Această abordare nu va duce la niciun acord în privința chestiunii palestiniene sau la vreo încheiere pe care Trump să o poată revendica drept o victorie, ci, cel mai probabil, la niște încetări ale focului impuse de Israel.

În același timp, administrația americană va căuta să redeschidă discuțiile pe termen lung cu Arabia Saudită privind un acord care să sprijine integrarea în materie de securitate regională a partenerilor Statelor Unite. Orice înțelegere va depinde de normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel și, din punctul de vedere al Riyadh-ului, va include și sprijinul pentru statul palestinian, o chestiune căreia Israelul i se opune.

Trump a dat de înțeles că va reveni la regimul de sancțiuni draconice impuse Teheranului în 2018, după retragerea din acordul nuclear cu Iranul. Scopul acestei abordări nu este schimbarea de regim, ci forțarea de noi negocieri privind programul nuclear iranian și livrarea de armament către Rusia și actori non-statali. În ultimele zile, administrația Biden a luat în discuție bombardarea instalațiilor nucleare iraniene, ca urmare a informațiilor că Teheranul este foarte aproape de construirea unei bombe atomice. Dacă acest lucru se va produce sub mandatul lui Trump, atunci este probabil că State Unite vor reacționa, în pofida aversiunii președintelui față de operațiuni militare.

În sfârșit, în Siria, tranziția la un regim politic cât de cât normal va fi dificilă, iar în acest timp grupările armate se vor întări, multe dintre ele cu sprijinul Iranului, care și-a pierdut aliatul din așa-numita „axă a rezistenței”, pe Bashar al Assad, în favoarea unor miliții sunnite. Instabilitatea Siriei va mări volatilitatea din regiune în 2025. //