De același autor
Ceea ce era de așteptat s-a produs. Secretarul Foreign Office, Liz Truss, l-a învins pe contracandidatul său, fostul ministru de finanțe Rishi Sunak, în competiția pentru șefia Partidului Conservator, cu 57,4% contra 42,6%, și a devenit în acest fel următorul prim-ministru al Regatului Unit. În discursul de după anunțarea rezultatelor, Truss a anunțat că următoarele alegeri vor avea loc în 2024 și a spulberat astfel speranțele opoziției laburiste și liberal-democrate că ar putea convoca alegeri anticipate anul viitor. Până atunci, Truss va trebui „să livreze”, o sarcină care nu este deloc ușoară în niște vremuri în care crizele de tot felul vin unele peste altele. Al treilea prim-ministru-femeie din istoria Regatului Unit a promis „să livreze” în ceea ce privește reducerea taxelor și impozitelor, precum și în privința prețurilor mari la energie și a crizei energetice în general. Problema cu tăierea taxelor și impozitelor este că în afară de premier, nimeni nu pare să o vrea. În interiorul partidului, Sunak a susținut că o astfel de măsură ar fi iresponsabilă din punct de vedere fiscal, în vreme ce opoziția a calificat-o pe Truss drept „incompetentă” și „ruptă de realitate”. Adevărul este însă că încă de pe vremea când prim-ministru era David Cameron, Partidul Conservator a cam candidat de la dreapta și a guvernat de la stânga, cu cheltuieli guvernamentale generoase și programe sociale finanțate cu dărnicie. Liz Truss pare să fie altă specie de tory. În 2012 a cosemnat împreună cu alți parlamentari o carte care reprezintă un fel de manifest libertarian cu numele „Britannia Unchained” (Britania descătușată) și care militează pentru eliberarea economiei britanice din chingile etatiste și sistemele de control care fac ca productivitatea britanicilor să fie una dintre cele mai scăzute din lumea dezvoltată. Dacă doamna Truss va încerca să readucă thacherismul în politica britanică, ar fi o tentativă extrem îndrăzneață, dar cu potențialul de a provoca mari bătăi de cap la alegerile din 2024. Există mulți conservatori britanici care preferă stilul de guvernare al ultimilor trei premieri (da, inclusiv pe cel al lui Boris Johnson), dar ce atitudine îmbrățișează majoritatea în acest moment este greu de spus. Truss ar putea să dovedească în politica economică un radicalism care să redea economiei dinamismul care îi lipsește, dar tot atât de bine s-ar putea retrage pe o poziție de siguranță de tip nici-nici, în care să își asume cât mai puține riscuri, așa cum a făcut predecesorul său.
La urma urmei, n-ar fi prima dată când Liz Truss își schimbă opiniile. În perioada studenției de la Oxford, unde a studiat așa-numita PPE (Philosophy, Politics, Economics), calea cea mai sigură pentru o carieră politică, era o activistă a stângii, mai precis a liberal-democraților, pentru ca după încheierea studiilor să se înscrie la conservatori. Mai târziu, în 2016, doamna Truss a fost convinsă de protectorul său, George Osborne, fost ministru de finanțe, că tabăra pro-UE va câștiga fără probleme referendumul și deci ar fi o mutare politică inteligentă să se situeze de partea victorioasă. După referendum, a ridicat cât mai sus steagul Brexit-ului și s-a comportat ca un adept convins al ieșirii din UE atât în acordurile comerciale pe care le-a încheiat ca ministru al comerțului, cât și ulterior, ca ministru de externe. De fapt, a mers atât de departe, încât o propus o lege de modificare (unilaterală) a protocolului semnat cu Bruxelles-ul în privința Irlandei de Nord, care a devenit principalul obiect de divergență cu UE și subiect de acțiune în instanță împotriva Marii Britanii pentru încălcarea legislației internaționale. Această atitudine a noului premier îi face pe mulți europeni să fie sceptici și chiar temători de o deteriorare și mai serioasă a relațiilor dintre Londra și Bruxelles. Una dintre relațiile care probabil nu se vor îmbunătăți este cea cu Franța, după ce Truss a declarat că „nu e clar dacă Emmanuel Macron este prieten sau dușman”, ceea ce ar putea fi adevărat, dar nu este deloc diplomatic.
Dar una dintre pozițiile pe care Truss nu și le va schimba cu siguranță este cea față de Ucraina și de invazia rusă. Marea Britanie este al doilea furnizor de armament pentru Ucraina după Statele Unite, pe teritoriul britanic sunt antrenați ofițeri ucraineni și sprijinul politic și diplomatic oferit de Londra președintelui Zelenski este puternic și lipsit de echivoc. La fel și fermitatea față de Rusia. Rușii nu au găsit nici măcar buna-cuviință de a o felicită pe Truss pentru alegere, ci au declarat că „relațiile cu Regatul Unit nu pot fi mai rele decât acum”. Poziția fermă a Londrei față de Ucraina nu este contestată nici măcar de laburiști, dar atitudinea neînduplecată a doamnei Truss s-ar putea să-i creeze probleme. Truss a fost acuzată că este „mai ucraineancă decât ucrainenii”, după ce a afirmat că orice negocieri de pace ucraineano-ruse ar trebui să înceapă numai după retragerea rusă nu doar pe pozițiile dinainte de declanșarea invaziei, ci și din Crimeea, un lucru pe care nici liderii ucraineni nu îl cred posibil.
Doamna Truss promite să fie un lider care va păstra relația specială cu Statele Unite, va crea probleme serioase Uniunii Europene, va aduce China la exasperare și Rusia la capătul răbdării. //
