De același autor
Chiar dacă poartă numele de „Platforma România 100”, sugerând un fundament de valori și principii pe care să se construiască un consens național cât mai larg pentru viitorul guvernării, documentul publicat de prim-ministrul Dacian Cioloș este un manifest politic clasic care conține principii de acțiune, proiecte și propuneri de politici pe termen scurt, mediu și lung și angajamente luate în cazul și în condițiile continuării guvernării.
Manifestul a fost foarte bine primit de publicul activ pe rețelele de socializare ( de la momentul lansării și până acum aproape 25.000 de accesări si peste 12.000 de distribuiri, iar petiția a fost deja semnată de aproape 30.000 de persoane), dar nu știm dacă acest interes este suficient pentru a forma platforma largă pe care și-o dorește Cioloș. Chiar și așa, avem motive bune să analizăm acest text care, în opinia noastră, propune pentru prima oară un model occidental de guvernare în România și nu ne referim numai la principii sau la politici și pachete legislative inspirate din sau de Occident, ci de asumarea unui mod de a administra treburile țării în care acțiunea guvernamentală merge mână în mână cu stimularea inițiativei private în condiții de transparență și integritate și, cel mai important, în interesul concret și măsurabil al cetățenilor, al celor guvernați. Dacă obiectivul României este să aibă o guvernare europeană, Dacian Cioloș demonstrează că are know how-ul necesar, că se află în posesia unei bune tehnologii a guvernării de tip european și nu din studii teoretice sau stadii de training, ci chiar de-acolo de la sursă, din miezul lucrurilor.
Documentul conține un număr de zece principii - începând cu Anticorupția, reforma și/sau responsabilizarea clasei politice, reforma administrației, măsurile de stimulare a creșterii economice concomitent cu reforma asistenței sociale, debirocratizare și transparență, educație, sănătate, politica externă și integrarea românilor de pretutindeni - generoase, care au însă potențialul de a rămâne literă politică moartă la fel ca sutele de liste de principii ale tuturor partidelor care au existat vreodată. Mai departe însă, Cioloș preia o idee bună a anilor 90 - Contractul cu America, Contractul cu România - și propune un set de măsuri concrete pentru legendarele prime 100 de zile ale viitoarei guvernări care prevede, printre altele, restrângerea numărului de ministere și de agenții guvernamentale, instituționalizarea procesului de debirocratizare (comisia de tăiat hârtii), integrarea instituțiilor care cheltuiesc banii publici și bani europeni pentru investiții sau achiziții servind asfel unor interese publice definite clar, astfel încât modul în care sunt cheltuiți banii să poată fi urmărit în mod transparent. Se mai propune evaluarea impactului strategiilor, politicilor și legilor propuse, atât la adoptarea lor cât și la trei ani după adoptare, ceea ce ar constitui o premieră absolută în guvernanța României.
În partea a treia a manifestului, Cioloș vine cu „un portofoliu” de proiecte naționale, de măsuri care ar trebui continuate sau inițiate și care, dacă ar fi adoptate, ar genera o revoluție în administrația publică și în actul de guvernare din România. Menționăm numai câteva. Modificarea statutului funcționarilor publici „ pentru introducerea unor criterii noi de recrutare, evaluare și stimulare a acestora. Obiectivul este de a crea o administrație publică profesionistă, competentă, integră, transparentă, atât la nivel central cât și la nivel local”. Asta în condițiile în care vorbim despre una din categoriile cele mai politizate/pesedizate și mai rezistente la reformă. O alta este operaționalizarea Strategiei Naționale Anticorupție, care presupune alocarea a 100 de milioane de euro pentru implementare și care, cum am scris deja, are în sine potențialul să producă o răsturnare copernicană a actului de guvernare de la interesul politic și de grup la interesul cetățeanului. O alta este crearea unui program național de sprijinire a antreprenoriatului și stabilirea unui portofoliu de proiecte de investiții de interes național „care să beneficieze de fonduri europene și buget național în domeniile sănătate, educație, infrastructură mare”, care ar elimina eternul joc netransparent cu fonduri europene și proiecte naționale care nu sunt duse niciodată la bun sfârșit. Sunt prevăzute măsuri semnificative în agricultură (reorganizarea ADS) și de mediu (un program național pentru păduri) menite să facă ordine în domenii în care acum domnește haosul și jaful. Last but not least, portofoliul propune „întărirea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) și un Pact multianual pentru finanțarea și întărirea sistemului judiciar.”
Ceea ce surprinde în manifestul lui Cioloș este ușurința cu care demonstrează că este posibil un stat redus ca dimensiuni, debirocratizat, care nu dorește să suprime sau să sufoce cu reglementări inițiativa privată ba dimpotrivă își propune să o încurajeze. Un stat care, în același timp, poate să fie unul puternic și relevant care să își asume investiții publice de interes național în infrastructură și programe active de reducere a sărăciei și a decalajelor de dezvoltare dintre regiunile țării. Cu alte cuvinte, manifestul Cioloș este răspunsul convingător la o întrebare aproape kantiană „Cum este posibilă o guvernare europeană într-o țară ca România”.
Irelevanța PSD
Până la cabinetul Cioloș, pesediștii se lăudau că au monopolul „tehnocrației” în România. Vreme de aproape două decenii, argumentul tare al pesediștilor a fost că au cei mai buni oameni pentru ocuparea funcțiilor în administrație, oameni „din sistem”, cu experiență, care „știu ce fac” și sunt buni la ceea ce fac. Și, într-un fel aveau dreptate. Aveau oameni din sistemul de guvernanță, familiarizați cu mecanismele intime ale birocrației și/sau corupției de la toate nivelurile administrației, pe lângă care șefii instalați temporar de celelalte partide în fruntea unor instituții păreau niște diletanți fără speranță. Asta a fost valabil până acum. Într-un an de zile, dincolo de bâlbe, sincope și pași greșiți, guvernul Cioloș a lăsat impresia că este posibilă un altfel de guvernare, europeană și responsabilă. Ceea ce face ca „știința guvernării” pesedistă să fie în pericol să devină depășită și irelevantă. De aici disperarea pesediștilor și furia lor „antitehnocrați”, ușor de citit în reacțiile lor la Manifestul Cioloș. Deși acesta conține un set consistent de propuneri concrete, Dragnea, Ponta și Tăriceanu nu au găsit alte caracterizări decât „listă de iluzii”, „lozinci”, „plagiat”, cuvinte goale care demonstrează că, pentru prima dată, știința guvernării se află la ceilalți în vreme ce PSD a rămâne cu „iluziile” și „lozincile”.
Iohannis trebuie să își asume Manifestul Cioloș
Bineînțeles, Manifestul are șanse mari să devină cel mai bun program politic care nu a fost niciodată pus în aplicare în România, dacă nu va fi asumat de toate forțele politice capabile să formeze, dacă nu o coaliție de guvernare, măcar o majoritate care să poată învesti un eventual guvern Cioloș 2. Or, aceste forțe sunt în acest moment PNL și USR, pentru că celor de la UDMR - balamaua politică națională - nu li se poate cere să adere la un program înainte de anunțarea rezultatului alegerilor, iar PMP, dacă va intra în Parlament, pare că are o cu totul altă agendă, din ce în ce mai obscură și mai îndepărtată de obiectivele de modernizare a României. Chimia dintre PNL și USR este însă una cât se proastă. Totul, cu excepția susținerii lui Cioloș pare să îi despartă și, chiar dacă premierul se va implica în discuții și negocieri politice inevitabile cu cele două partide, are șanse mici să impună un pact sau măcar un armistițiu. De aceea, este necesară intervenția președintelui Iohannis. În ultimele săptămâni, Iohannis pare să fi înțeles că nu poate rămâne neutru și că este nevoie să își joace cărțile politice constituționale la masa politică. În condițiile în care pericolul este ca sub o guvernare PSD/ALDE, România să rămână în zona gri a Estului European, o țară devastată de sărăcie, corupție generalizată, pradă populismului și naționalismului xenofob anti-occidental și eventual pro-rus, Iohannis este dator să contribuie la formarea unui pol proeuropean puternic care să împiedice orientalizarea țării.
