De același autor
Declarațiile făcute de președintele Franței, Emmanuel Macron, în avion la întoarcerea din China, potrivit cărora Europa trebuie să continue să își consolideze independența și „autonomia strategică” în raport cu Statele Unite și că „cel mai rău lucru pentru Europa” ar fi să urmeze pur și simplu America ca un „vasal” în politica acesteia față de China, în cazul unei crize în Taiwan, au căzut în cel mai prost moment posibil atât de o parte, cât și de cealaltă a Atlanticului. Dincolo de Ocean, senatorul Marco Rubio a declarat într-o postare că dacă-i pe-așa, atunci ce-ar fi să ne vedem noi de confruntarea cu China și să-i lăsăm pe europeni să se descurce singuri cu Ucraina, iar fostul președinte Donald Trump a afirmat în stilu-i caracteristic că Macron îi pupă în fund pe chinezi. Adevărul este că tot mai mulți republicani consideră că angajamentul față de Ucraina nu face decât să distragă atenția și resursele americane de la politica de containment (îngrădire) a Chinei, care ar fi principala preocupare de securitate a Statelor Unite.
Ce e drept, administrația Biden a pus în operă politica de „decuplare” a economiei americane de cea chineză prin încurajarea reindustrializării țării prin repatrierea industriilor delocalizate în Asia și în China în mod deosebit, controlul importurilor și exporturilor de bunuri sensibile, subvenții pentru companiile care repatriază producția și pentru industriile verzi, interzicerea oricărei participări chineze în industriile de înaltă tehnologie și în companiile de cercetare și dezvoltare tehnologică, subvenționarea producției de minerale rare sau restricționarea accesului chinez la industria semiconductorilor și componentelor electronice.
Aceste măsuri impuse prin mijloace legislative și executive pun între paranteze principiile pieței libere și ale comerțului liber, pe care le subordonează imperativelor de securitate națională. În fapt, interesele de securitate națională vor defini tot mai mult relațiile americano-chineze în viitor, pe măsură ce confruntarea politică, economică, militară și ideologică se va adânci. În prezent, o decuplare totală este imposibilă, având în vedere faptul că, în continuare, există numeroase companii americane private care depind de componente fabricate în China și care nu au dat niciun semn că vor să plece. Mai mult, altele, precum Tesla, au ales să își suplimenteze masiv producția în China și chiar să facă noi investiții. Dar, din punct de vedere politic, este evident că reducerea dependenței de China în vederea unei decuplări finale reprezintă scopul strategic al Statelor Unite.
Europa nu are o politică față de China
Spre deosebire de SUA, Uniunea Europeană nu a adoptat până acum o atitudine coerentă față de China. Reprezentanții Franței, fie că este vorba despre președinte, fie de ministrul de externe, avertizează continuu despre pericolele nenumite ca Europa să calce pe urmele americanilor și vorbesc despre nevoia unei politici de angajament, de cooperare extinsă, nu de confruntare. Macron vede Europa ca un al treilea pol mondial de putere alături de Statele Unite și de China, făcându-se astfel ecoul vechilor deziderate politice ale lui Charles De Gaulle, care dorea independența față de America și un „angajament” cu Uniunea Sovietică.
Dar acest punct de vedere specific francez aproape că nu are nicio trecere în Europa decât poate la reprezentanții stângii nostalgice. Cu siguranță nu are trecere în cea mai mare parte a Europei Centrale, unde statele foste comuniste nici nu vor să audă de o politică europeană care să fie în vreun fel antiamericană. Cel puțin prin aceste părți de lume este limpede că fără implicarea în forță a Statelor Unite în efortul de sprijinire a Ucrainei, fără leadership-ul american, fără zecile de miliarde de dolari în ajutor militar, financiar și umanitar acordat de Washington Ucrainei, astăzi este foarte posibil să nu mai fi existat nicio Ucraina, iar rușii ar fi amenințat statele NATO din flancul estic. Pentru aceste state, America reprezintă principalul garant al suveranității, motiv pentru care doresc o prezență militară americană mai mare, nu mai mică, în țările lor. De aceea, orice opțiune politică le-ar fi pusă în față în ceea ce privește China, macronist-gaullistă sau proamericană, aceste state în frunte cu liderul regional Polonia nu vor ezita să aleagă cea mai apropiată poziție față de cea americană.
Opțiunea von der Leyen
În această dezbatere, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit cu propria viziune în privința relației cu China. Remarcile sale au fost făcute în două discursuri pe care le-a ținut cu puțin timp înainte de vizita catastrofală în China pe care a făcut-o alături de Macron (care a fost primit cu mare fast și tratat ca un rege, în vreme ce președinta CE a fost lăsată, practic, singură), iar celălalt, după vizită, în fața Parlamentului European.
Sintetizând, în primul rând von der Leyen a luat distanță față de Macron. Departe de punctul de vedere al acestuia din urmă că nu e treaba Europei să se implice într-o eventuală criză în Taiwan, președinta CE a ținut să sublinieze, așa cum a făcut-o și în fața liderului chinez Xi Jinping, că UE „a pledat constant pentru pace și stabilitate în strâmtoarea Taiwan și ne declarăm cu putere împotriva modificării unilaterale a statu-quoului, în special prin utilizarea forței”. Din acest punct de vedere, președinta CE pare de-a dreptul proamericană. Dar nu e chiar așa.
Câteva paragrafe mai încolo, von der Leyen afirmă că „cred că putem - și trebuie - să ne croim propria noastră abordare față de China, care să ne lase spațiu să cooperăm și cu alți parteneri”. Această abordare proprie constă nu în decuplarea de China, ci în reducerea riscurilor (de-risking) care vin din China. Ce e drept, Europa nu se poate decupla de China pe termen scurt și mediu. China a devenit o putere europeană care se bazează pe un volum al comerțului în valoare de 2,3 miliarde de euro pe zi și pe o serie de investiții în domenii strategice cum ar fi porturi, aeroporturi și industrie de vârf, după ce a cumpărat o fabrică de roboți industriali din Germania.
Potrivit lui von der Leyen, lumea s-a schimbat foarte repede în ultimii ani și UE trebuie să revizuiască strategia privind China, care nu a mai fost schimbată din 2019. Bunăoară, China se transformă rapid într-un regim autoritar care promovează capitalismul de stat și face curte dictatorilor lumii. Inclusiv lui Putin, se înțelege, chiar dacă numele acestuia nu a fost pronunțat explicit. Partidul Comunist Chinez urmărește în mod transparent să schimbe ordinea mondială după propriul model autoritar. Europa trebuie să răspundă acestui sistem chinezesc urmând aceeași logică a limitării pieței libere și comerțului deschis pe care o urmează și chinezii, și căreia americanii îi răspund cu aceeași monedă.
Pentru a minimiza riscul pe care îl reprezintă China, UE trebuie să urmeze o strategie în patru pași. Mai întâi, să minimizeze dependența nesănătoasă de minereurile rare din China, lecție învățată din dependența energetică de Rusia. În al doilea și al treilea rând, UE își va rafina instrumentele comerciale, cum ar fi controlul exporturilor, și va dezvolta unele noi, precum monitorizarea investițiilor în și din UE în China pentru a proteja securitatea economică. Cel de-al patrulea pas este nevoia ca UE să recunoască dimensiunile și puterea Chinei și să formeze parteneriate care să reprezinte o contragreutate credibilă la aceasta.
Ce e drept, aceste propuneri nu au venit în vid. UE a făcut pași în ridicarea unor elemente de apărare în fața Chinei. UE a renunțat, de exemplu, la un acord de investiții încheiat în 2020, a impus sancțiuni pentru guvernele care acordă subsidii directe sau mascate companiilor străine aflate în competiție cu cele europene și pregătește legislația privind producția și de materii prime critice, cum ar fi mineralele rare, care provin în proporție de 98% din China. În plus, tot mai multe state membre au început să privească cu suspiciune, iar unele chiar au interzis investițiile chinezești în domenii sensibile din punctul de vedere al securității.
Țările UE trebuie să aleagă repede care va fi politica Uniunii față de China, o politică ce va trebui să fie deopotrivă coerentă și să răspundă provocărilor pe care le ridică o mare putere care, în esență, face ce poftește pe scena internațională, după reguli proprii. Pe 12 mai urmează să aibă loc o reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE cu două puncte pe ordinea de zi: Ucraina și relațiile cu China. Acești doi poli de politică externă vor defini multă vreme politica externă a Uniunii Europene. Dar lucrul de care trebuie să țină seama toate țările membre este că o politică față de China prea îndepărtată de cea americană va duce inevitabil la deteriorarea gravă a relațiilor transatlantice, până acolo încât SUA să nu mai dorească să furnizeze umbrela de securitate de care Europa are în continuare nevoie. //
