Războiul împotriva Justiției. De ce aleg (sau nu) românii candidați corupți?

Realegerea unor candidați corupți sau urmăriți în Justiție pentru fapte de corupție nu este un fenomen românesc, este unul global. Specific românesc este însă atacul concertat al grupurilor de interese împotriva instituțiilor anti-corupție sub pretexul invalidării lor prin vot popular, semn că războiul împotriva Justiției independente continuă.

Cristian Campeanu 09.06.2016

De același autor

 

Președintele Înaltei Curți, Livia Stanciu, a făcut marți o declarație referitoare la alegerea candidaților cu probleme în Justiție, care a fost, desigur, imediat atacată de Antene, în care a făcut două afirmații cu privire la această situație: „Mie nu mi se pare o normalitate să fie votați astfel de oameni, chiar dacă operează prezumția de nevinovăție în ceea ce îi privește”. Întrebată dacă votul de duminică a demonstrat o lipsă de încredere în activitatea justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a spus că nu crede acest lucru, dar „poate să demonstreze altceva”. Afirmațiile doamnei judecător sunt perfect adevărate: nu este normal să fie votați oameni cu probleme penale și într-adevăr, faptul că se întâmplă nu demonstrează că românii nu au încredere în Justiție, ci demonstrează cu totul altceva și anume că la multe niveluri și în multe locuri democrația românească este disfuncțională, uneori până la caricatură. Cauzele care generează aceste disfuncții sunt multiple, dar aproape toate pledează pentru un singur lucru: lupta anticorupție este soluția acestor disfuncții, nu problema, iar cei care denunță „poliția politică anti-popor” pe care ar reprezenta-o DNA (sau binomul) nu sunt altceva decât agenți ai cartelului politico-economic care vor să mențină sistemul democratic în actuala stare de precaritate pentru a o exploata în interes personal. Adică în scopuri corupte.

 

Anormal, dar răspândit

 

În toată lumea politicieni și oficiali locali suspectați de corupție sunt aleși și realeși în mod repetat în condițiile în care comunitățile suferă iar alegătorii se declară revoltați și dezgustați de gradul ridicat al corupției. Cum corupția are cam aceleași caracteristici în Africa, la București sau în America, n-ar trebui să surprindă că găsim de exemplu în Brazilia credința larg împărtășită „Rouba, mas faz”, „Fură, dar (mai) și face” cu care suntem atât de familiarizați. În Thailanda, întâlnim la nivelul administrației locale fenomenul așa numitului „jao pho”, tradus adesea ca „persoană cu influență” sau chiar „naș”, un potentat local, de obicei om de afaceri care este angajat în activități economice legale sau ilegale al căror succes depinde de patronajul guvernamental și care se implică în politica locală fie personal fie prin oameni de paie pe care îi susține. Dar aceasta este descrierea corectă punct cu punct a „baronului local” mioritic, care ține captive comunități locale întregi printr-un sistem de recompense, amenințări și presiuni care îi asigură perpetuarea la putere. Cu cât legăturile cu guvernul, deci corupția este mai mare, cu atât strânsoarea exercitată în jurul comunității este mai mare. Dar fenomenul nu se rezumă la Asia sau America de Sud ci și în Occidentul dezvoltat. În Statele Unite există expresia „Chicago style politics”, care descrie un amestec de corupție, lipsă de scrupule și luptă politică fără menajamente care caracterizează administrația acestei metropole de cel puțin un secol. În urmă cu câțiva ani a ieșit la iveală un triunghi al morții format din marile companii auto, sindicate rapace și o administrație locală profund coruptă aleasă și realeasă la nesfârșit de patruzeci de ani care au dus orașul Detroit la la exodul populației și la un rușinos și răsunător faliment.

 

Nici Europa nu scapă mai bine. Grecia este un exemplu de societate în care la fiecare rundă de alegeri un grup de politicieni corupți au fost înlocuiți de alții și mai corupți, un fenomen prezent, pe scară mai mică și în țări ca Austria unde zeci de ani nu a existat o alternanță la putere reală. Italia este exemplul clasic de țară unde administrația și corupția par să se afle în relație simbiotică dar fenomenul este prezent și în Franța. În 2014, cu ocazia alegerilor municipale, ediția franceză a Slate a publicat o listă cu 26 de primari și oficiali condamnați sau acuzați de corupție care au candidat și/sau au fost realeși, mai mulți decât la alegerile de duminică din România. Exemplul cel mai flagrant, este însă cel al lui Alain Juppé, condamnat pentru corupție cu suspendare în 2004, revenit după un an la primăria orașului Bordeaux, unde a rămas până azi, numit ministru al Apărării în 2010 și ministru de Externe în 2011 și, mai nou, candidat la nominalizarea dreptei la candidatura la prezidențiale de anul viitor.

 

Cauze și remedii

 

Cum se explică acest paradox – populație ostilă corupției dar care continuă să aleagă candidați corupți – care a dat mari bătăi de cap analiștilor. Fără a intra în mulțimea de teorii pe această temă, trebuie să remarcăm diferențe majore între situațiile din diferite țări. Avem corupție galopantă în țări supuse jafului pe scară largă, unde alegerea oficialilor corupți este o chestiune de supraviețuire (Africa, Venezuela), democrații fracturate de un sistem cultural vetust și lipsa cvasi-totală a unei Justiții independente (India), țări cu corupție sistemică cu o Justiție complet aservită (Rusia, China) dar și situații în care corupția a mers mână în mână cu creșterea economică rapidă – Thailanda, Italia și mai nou, China – unde corupția pare să fie mai curând un joc de sumă pozitivă decât un flagel. Uneori, alegătorii nu au alternativă la politicienii corupți pe care sunt chemați să îi aleagă, alteori sunt neinformați sau manipulați cu privire la dimensiunea fenomenului și a prejudiciului și alteori, oricât de scandalos ar părea, găsesc că există beneficii personale și comunitare în alegerea unui candidat corupt care depășesc prejudiciul produs de corupție. Fiind vorba de situații diferite, nici soluțiile nu sunt universale. De aceea, de cele mai multe ori, remediile propuse de instituții internaționale – creșterea salariilor funcționarilor publici, „profesionalizarea” acestora, criterii de „bună guvernare” – nu funcționează decât arareori.

 

Ce (nu) s-a întâmplat în România?

 

În primul rând, nu s-a dat un vot împotriva DNA, așa cum susține agresiv propaganda anti-Justiție. Nimeni nu își irosește votul pentru a vota pentru o chestiune atât de abstractă cum ar fi validarea sau invalidarea activității DNA. În al doilea rând, nu s-a votat în mod masiv pentru candidați corupți sau acuzați de corupție. Au fost aleși Cherecheș, Florea, Scripcaru, Olguța Vasilescu, Cârciumaru de la Târgu Jiu, Mircia Muntean la Deva, Raduly Robert, Antal Arpad Andras, Cătălin Flutur la Botoșani, Gutău, Hogea, Negoiță de la sectorul 3, Mutu de la sectorul 6. Mai sunt și alții, ceva mai mici, din care e de remarcat primarul de la Sinaia, Vlad Oprea. Nu s-au ales Vanghelie și Severin. Demonstrează acest lucru că „românii votează corupți”, că „nu le pasă de corupție” sau chiar că „s-au revoltat împotriva DNA”. Nici pomeneală. Mai întâi, pentru că au votat atât de puțini încât nu putem vorbi de o „atmosferă generală de toleranță la corupție”. În fapt, după cum demonstrează analiza publicată de revista 22, numai cinci 5 procente din numărul de alegători i-a votat pe toți cei de mai sus, adică sub 400.000 de alegători, cam cât populația Constanței și Băii Mari la un loc, ca să luăm două exemple mai mult sau mai puțin la întâmplare. Invers, nici faptul că partide alternativă anti-Sistem gen USB au avut scoruri bune, nu demonstrează că ar exista un puternic curent politic anticorupție din același motiv. Au primit un număr ridicol de mic de voturi.

 

Ce s-a întâmplat cu adevărat este mai complicat. Există zone în România unde comunitățile sărace sunt captive sistemului clientelar partide-oameni de afaceri, unde alegerea unor edili corupți este o chestiune de supraviețuire. Reluăm exemplul pe care l-am mai dat cu viceprimarul din Vrancea care a amenințat că le taie ajutoarele sociale sătenilor care nu se prezintă la întâlnirea cu baronul Oprișan. Sistemul clientelar al baronilor afectează grav dezvoltarea locală, care depinde exclusiv de interesele politice și de afaceri ale baronilor. Cu alte cuvinte, se face exact cât are interesul baronul să se facă. De aceea, câtă vreme Dragnea va rămâne jao pho suprem, Teleormanul va rămâne polul sărăciei și subdezvoltării în România.

 

Există zone unde corupția politică nu a oferit alternativă și oamenii n-au avut ce alege între două rele. Altfel spus au ales răul cunoscut în dauna răului necunoscut și aici putem suspecta blaturi între PSD și PNL ori măcar non-combat-uri. Există localități, cum ar fi Constanța, care este captivă unei culturi a corupției generalizate. Există regiuni, cum este secuimea, unde populația este captivă în mod aproape tragic între limitările etnice și monopolul politic, inclusiv monopolul asupra corupției al UDMR. Există însă și zone în care avem de-a face cu o alegere deliberată în care corupția este privită, în mod just sau nu, drept un cost acceptabil pentru obținerea unor avantaje individuale sau comunitare și aici trebuie să privim spre orașele care au fost în mod constant abonate preferențial la fonduri guvernamentale. Privit din această perspectivă, votul de duminică de la Baia Mare ar trebui să ridice întrebarea „Ce anume au crezut băimărenii că ar putea câștiga votând masiv un personaj prins în flagrant de luare de mită”? Bineînțeles nu putem exclude nici lipsa acută de informare și manipiularea prin televiziune și aici putem să căutăm o parte din cauzele votului pentru candidați corupți, într-o campanie făcută pe și de televiziuni din care impresia generală a fost că toți sunt o apă și-un pământ. „Poporul” nu este, nu-i așa, nici „prost”, nici „ignorant”, dar uneori televiziunile și campaniile de manipulare prin presă îl apropie foarte mult de această stare. Să ne amintim numai de cele aproape 18% din voturi luate în 2012 de PPDD, când nici o alegere rațională, nici un calcul pragmatic și, în general, nimic cât de cât inteligibil nu le-ar fi putut justifica.

 

Toate aceste situații care reflectă disfuncții administrative, disfuncții politice la nivelul partidelor și pun în evidență enclave clientelare sunt expresia unor distorsiuni în funcționarea mecanismelor democratice și a statului de drept. Fiecare merită analizată și remediată, dar nici una din soluțiile posibile nu poate face parte limitarea independenței Justiției și controlul politic asupra acțiunilor DNA, dimpotrivă. Eliminarea acestor anomalii include mai mult stat de drept, mai multă Integritate pentru funcționarii publici, o Justiție mai puternică și chiar un DNA mai activ în zone care au fost până acum neglijate, ceea ce a accentuat mizeria locuitorilor. Atacurile la adresa DNA și a Justiției nu fac decât să răstoarne realitatea pentru beneficiul grupurilor de interese corupte care își doresc ca lucrurile să rămână așa sau să revină la epoca de aur a impunității.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22