De același autor
Lunea trecută a avut loc la Kiev o reuniune „istorică” a miniștrilor de Externe ai UE, prima de acest fel în afara granițelor Uniunii. Scopul ei a fost să demonstreze unitatea europeană în fața agresiunii ruse și solidaritatea neștirbită cu Ucraina. Dar în spatele acestei demonstrații de forță diplomatică pe teritoriu ucrainean, lucrurile nu sunt deloc simple în Occident, unde se manifestă tot mai des o așa-zisă „oboseală” față de război și unde încep să apară fisuri în unitatea blocului.
Ucraina a primit două lovituri grele la sfârșitul săptămânii trecute. Prima este victoria în alegerile de sâmbătă din Slovacia a partidului Smer și a liderului acestuia, Robert Fico, un populist cu înclinații pro-ruse, care a făcut o temă de campanie din încetarea oricărui ajutor militar pentru Ucraina. „Niciun glonț pentru Ucraina” a fost sloganul său, o poziție pe care a întărit-o după anunțarea rezultatelor, când a spus că „Slovacia are probleme mai importante decât Ucraina” și s-a angajat să pledeze la Bruxelles și în capitalele europene pentru „o soluție diplomatică”, o formulă care ascunde dorința ca Ucraina să cedeze teritorii în schimbul unei păci iluzorii cu Rusia.
A doua lovitură, mult mai grea, a venit din Statele Unite, unde republicanii din Congres au reușit pe de o parte să blocheze 300 de milioane de dolari care erau alocați pregătirii de luptă a militarilor ucraineni și înzestrării acestora și, pe de alta, să elimine un ajutor militar pentru Ucraina în valoare de șase miliarde de dolari din acordul bugetar care previne înghețarea activității guvernului. Președintele Biden ceruse inițial 24 de miliarde pentru Ucraina. Democrații și Casa Albă au prostul obicei să „agațe” ajutorul pentru Ucraina de tot felul de legi și măsuri care prevăd cheltuieli interne, lucru care i-a înfuriat pe republicani. Aceștia au cerut în mod repetat separarea acestor tipuri de cheltuieli pentru a întări responsabilitatea financiară a guvernului federal. Cu toate că aparent este vorba de o chestiune tehnică, dar cu implicații politice care reflectă conflictul dintre Camera Reprezentanților, dominată de republicani, și Casa Albă democrată, în realitate incidentul scoate în evidență naționalismul și izolaționismul tot mai puternice în rândurile republicanilor, unde aripa trumpistă este de-a dreptul ostilă oricărui ajutor militar acordat Ucrainei. Dovadă stă faptul că speakerul Camerei, Kevin McCarthy, a refuzat să ofere o dată la care Congresul să pună în dezbatere ajutorul destinat Ucrainei, semn că nu știe dacă poate conta pe propriii congresmeni, dintre care cei mai antiucraineni sunt deciși să-l schimbe din fruntea Camerei.
Aceste evoluții nedorite vin după probabil cea mai nefericită deteriorare a relațiilor bilaterale între cei doi foști aliați necondiționați, Polonia și Ucraina.
Totul a început pe 15 septembrie, când Uniunea Europeană a decis să nu mai extindă interdicția impusă în primăvară exporturilor de cereale din Ucraina. Interdicția fusese impusă după ce cinci state membre – România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria – au făcut presiuni asupra Bruxelles-ului să impună embargoul de teama destabilizării pieței agricole interne. Înainte de 15 septembrie, trei țări – Polonia, Ungaria și Slovacia – au amenințat că vor adopta propriile interdicții, poate chiar extinse, după cum a declarat un oficial ungar. Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, a legat problema cerealelor de sistemul oligarhic ucrainean și de nevoia de a proteja interesele fermierilor polonezi. Adevărul este că piața agricolă ucraineană este dominată de oligarhi și de câteva holdinguri mari care dețin proprietăți extinse, în vreme ce producția agricolă europeană este fragmentată. În felul acesta un eventual cartel al holdingurilor ucrainene poate practica cu ușurință prețuri de dumping care să destabilizeze piața europeană.
Din acest motiv, cele trei state au menținut interdicțiile de export, în vreme ce Bulgaria a introdus doar interdicții la semințele de floarea-soarelui în urma protestelor fermierilor. România a avut o poziție mai conciliantă și a cerut Ucrainei, prin vocea prim-ministrului Marcel Ciolacu, un plan de acțiune privind exporturile, care să includă introducerea unui sistem de licențiere. Până atunci, a spus Ciolacu, România poate introduce o interdicție de 30 de zile, ceea ce nu s-a materializat.
Tensiunile dintre Polonia și Ucraina au escaladat înainte de 15 septembrie. De exemplu, oficiali ucraineni au acuzat Polonia în mod fals că împiedică exportul cerealelor ucrainene în Uniunea Europeană și pe piețele globale. Adevărul este că Polonia nu a împiedicat tranzitul transporturilor de cereale spre Europa, cu atât mai puțin să blocheze exportul în restul lumii. Prim-ministrul ucrainean, Denis Șmihal, a descris acțiunile poloneze drept „populiste” – ceea ce nu este departe de adevăr –, dar a făcut greșeala să le asemuiască cu cele ale Rusiei. Pe 18 septembrie, Ucraina a depus o plângere la Organizația Mondială a Comerțului împotriva celor trei state și a amenințat cu „sancțiuni de răspuns” asupra unor produse poloneze precum ceapa, varza, merele și tomatele.
Tensiunile au culminat la Adunarea Generală a ONU unde președintele Zelensky a sugerat că Polonia și alții susțin politicile Rusiei prin embargoul asupra cerealelor. „Unii dintre prietenii noștri din Europa” sacrifică solidaritatea continentală și „fac jocurile Moscovei”. A doua zi, președintele polonez, Andrzej Duda, a emis o declarație în care a comparat Ucraina cu un înecat care trage pe oricine la fund odată cu el. Întâlnirea programată între cei doi președinți în marja Adunării Generale a fost anulată, iar la întoarcere Zelensky nu s-a întâlnit cu niciun oficial polonez, dar s-a oprit la Lublin, unde le-a mulțumit voluntarilor polonezi pentru sacrificiile lor.
Această dispută vine pe fondul dificultăților pe care le întâmpină Ucraina ca să scoată producția de cereale din țară după ce Rusia a denunțat acordul mediat de ONU și de Turcia, care stabilea un coridor sigur pentru navele care transportau grânele ucrainene. Chiar în noaptea în care au anunțat ieșirea din acord, rușii au bombardat infrastructura porturilor Odessa și Cernomorsk, blocând încărcarea navelor. Chiar și așa, Odessa rămâne principala poartă de ieșire din țară. Problema este siguranța navelor, marile companii maritime având dificultăți să asigure navele care se încumetă să acosteze la Odessa. Pentru a asigura tranzitul naval, ucrainenii s-au angajat să plătească ei înșiși asigurarea navelor. Între timp, a fost stabilită o rută alternativă care urmează coasta vestică a Mării Negre, care traversează apele teritoriale ale României, Bulgariei și Turciei pentru a ajunge la strâmtoarea Bosfor. Deocamdată, numai două nave au folosit această rută, dar rușii s-au arătat reticenți să atace în apele teritoriale ale unor state membre NATO. Această nouă rută favorizează, de asemenea, descărcarea cerealelor în porturile de la Dunăre Ismail și Reni, de unde pot fi aduse la Constanța, ceea ce a atras atacurile rusești cu drone, de unde isteria dronelor căzute în România.
Transportul pe uscat este mult mai dificil, pentru că durează mai mult din cauza diferenței de ampatament dintre vagoanele ucrainene și cele europene. Cu toate acestea, rutele pe uscat rămân cruciale, transporturile spre sud, la Constanța, și spre vest, prin Polonia, reprezentând 45% din exporturile ucrainene. Potrivit analiștilor de la Varșovia, această escaladare a tensiunilor de către Ucraina ar avea drept scop întărirea forței de negociere cu Polonia privind condițiile de tranzit al cerealelor pe teritoriul polonez și, într-un final, deschiderea pieței poloneze la produsele ucrainene.
Ucrainenii au calculat însă prost. Pe 20 septembrie, Morawiecki a dat un interviu unei televiziuni, unde a anunțat că „Polonia nu va mai transfera niciun fel de armament Ucrainei pentru că de-acum ne vom înarma noi înșine cu cele mai moderne arme” în cadrul unui plan de modernizare militară menit să facă față unei agresiuni rusești în regiune. Prim-ministrul nu a explicat însă de ce modernizarea propriei armate și ajutorul militar pentru Ucraina se exclud reciproc, dar sugestia poloneză este că Ucraina este deja condamnată, ceea ce obligă statele din regiune să se descurce pe cont propriu.
Explozia de naționalism din partea autorităților poloneze era de așteptat. Pe 15 octombrie au loc alegeri parlamentare în Polonia, iar principalul partid de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), este în pierdere de viteză. Sondajele încă îl dau în frunte, dar opoziția liberală se apropie mai mult decât i-ar plăcea liderului PiS și omului forte al Poloniei, Jaroslaw Kaczynsky. Principala sursă de voturi a PiS este regiunea rurală și, de aceea, guvernul face tot ce îi stă în putință să nu piardă aceste voturi. Atitudinea dură față de importul de cereale ucrainene este un fel de a mulțumi acest electorat volatil care se confruntă el însuși cu o criză a stocurilor de cereale după ce anul trecut autoritățile au încurajat fermierii să nu vândă decât atunci când prețul va crește suficient. Ca urmare a unor exporturi masive din Rusia și Brazilia și a deschiderii pieței europene către cerealele ucrainene, acești fermieri au rămas cu cereale nevândute și cu pierderi considerabile. Este, așadar, mai simplu pentru liderii populiști să dea vina pe Ucraina pentru problemele pe care ei înșiși le-au creat și, de aceea, este de așteptat ca acest discurs să se răspândească rapid în întreaga Europă Centrală.
Cu doar câteva luni în urmă se vorbea despre mutarea „centrului de gravitație” al Europei spre Est, unde unitatea dintre Polonia și Ucraina ar fi constituit un nou nucleu de putere. Tensiunile actuale dintre cei doi foști parteneri amenință serios unitatea europeană în privința sprijinului acordat Ucrainei. Polonia a fost principalul factor de presiune asupra aliaților europeni, care au fost în mod repetat acuzați de Varșovia că nu fac destul pentru a ajuta Ucraina și că fac, în continuare, jocul rușilor, cum au fost obișnuiți în ultimele decenii. Acum, acești aliați occidentali, dar și Bruxelles-ul sunt furioși pe aceeași Polonie, care și-a schimbat complet atitudinea doar pentru ca PiS să câștige alegerile. //
