România și „nucleul dur“ al Uniunii Europene*

 Trăim o perioadă foarte complicată în mer­sul proiectului european; tensiuni și di­fi­cultăți majore persistă: problema imi­gra­ției, a securității interne și externe, a te­ro­rismului (cu implicații asupra funcționării spațiului Schengen), curente de frag­men­tare, probleme structurale în zona euro cu cli­vajul Nord-Sud, divergențe pe ali­nia­men­tul „Vest-Est“, încordare socială indu­să de criza economică ce a favorizat as­cen­siunea partidelor extremiste (populiste), conflicte majore și războaie în vecinătăți apropiate etc. Protejarea granițelor ex­ter­ne, securitatea cetățenilor au devenit pie­sa centrală pe agenda publică în UE.

Refondarea Uniunii nu poate fi un simplu demers tehnocratic; este nevoie de sus­ți­nere civică, cetățenească; altminteri, po­pu­­lismul, euroscepticismul vor crește. Pre­șe­dintele Juncker întărind ideea unei Uniuni democratice sunt convins că are în vedere nu numai „devieri“ de la valori ce au fon­dat UE, de la democrație; există un „de­fi­cit democratic“ în funcționarea insti­tu­ții­lor europene de mai mult timp. Și Wolf­gang Schauble, înalt oficial german, vor­bea de nevoia de a implica state mai mici în decizii mari.

Este de remarcat faptul că „nucleul dur“ poate avea sensuri multiple, în funcție de relația unui stat cu zona euro, cu spațiul Schengen, participarea la decizii majore, con­tribuția la politica de apărare și in­telligence etc. Zona euro are porțiuni fra­gile; este bine deci ca o economie să fie cât mai robustă fiind acolo. Iar pentru ca eu­ro să „unifice“ în loc să adâncească de­calaje este vital ca politici sănătoase na­țio­nale să fie aplicate într-o uniune monetară cu mecanisme reformate. Participarea la acțiuni de „cooperare avansată“ mărește pro­filul unui stat în UE. Contează cola­bo­rarea în cadrul NATO, relația euro­atlan­tică, ce constituie pilonul fundamental al securității statelor democratice.

În UE se întâlnesc viziuni diferite privind „refondarea“ sa: abordarea „federalistă“; in­tegrare mai adâncă în unitate; func­țio­narea unor cercuri concentrice (de aici de­curg dezavantaje importante pentru „sta­tele periferice“); abordarea „suveranistă“, care se opune integrării mai adânci. Există însă viziuni diferite privind conținutul in­tegrării de adâncime, a ZE, chiar dacă Ra­portul celor cinci președinți, cu teze re­lua­te în documentul de reflecție al Comisiei din mai 2017, a indicat un drum, inclusiv elemente de integrare fiscală/politică, por­nind de la incompletitudinea (carențele) Uniunii Economice și Monetare. Oricum, în zona euro este nevoie de mecanisme ca­re să favorizeze convergența reală și struc­turală.

Se poate vorbi despre o viziune a preșe­din­telui Juncker: unitate (toți în ZE), o Uni­u­ne mai puternică, democrație (me­ca­nis­mele de decizie în UE și valorile UE; ZE în extindere către toate statele UE; com­pa­niile nu trebuie să trateze statele din Estul UE cu dublu standard, să folosească prac­tici abuzive; o facilitate de preaderare la ZE ce include asistență tehnică cu sus­ți­nere financiară. România trebuie să fie implicată în lămurirea unor aspecte acum vagi, de genul: resurse disponibile (din fon­duri de coeziune și cu condiționalități legate de o foaie de parcurs?); relația cu structura bugetului UE, care este diminuat prin Brexit; dacă va exista o foaie de par­curs, un program de aderare comun (al sta­tului candidat la aderarea la ZE și al instituțiilor europene), cu orientare de resurse pe priorități, politici convenite, dia­­log structurat etc. Nevoia de con­ver­gență reală și structurală, reflectată în do­cumente ale instituțiilor europene, este implicită în ideea unor programe de ade­ra­re la zona euro. Aderarea la zona euro fi­ind obligatorie în Tratat, România este fi­resc să participe la discuția privind refor­ma­rea ZE; Cehia a propus statut de ob­servator – este oare posibil un forum de dis­cuție, o „adunare constituantă“, care să includă reprezentanți din statele can­didat? Aderarea la Uniunea Bancară poa­te precede aderarea la zona euro, iar con­siderente geopolitice pot grăbi aderarea la zona euro.

O economie solidă, un buget public cu ve­ni­turi suficiente (nu 26% din PIB, ca în prezent) ajută la participarea la acțiuni de cooperare avansată (protecția frontierelor, apărare comună, intelligence etc.). Tre­buie spus că nivelul veniturilor fiscale este o problemă de securitate națională în Ro­mânia. România are nevoie de reforme și creștere economică durabilă care să favo­rizeze aderarea la zona euro.

Pentru securitatea economică și nu numai a României este vital ca Uniunea să fie mai puternică, unită, ca tendințe de frag­mentare să nu fie accentuate. Președintele Juncker a fost calificat de unii lideri eu­ro­peni ca fiind un „romantic“, dar o viziune generoasă, cu bătaie lungă, nu echivalează cu abandonul unor rezolvări pragmatice. Surmontarea decalajelor economice este vitală pentru societatea românească, iar viitorul proiectului european depinde de atenuarea decalajelor între statele mem­bre.

* Versiune comprimată a prezentării făcute la conferința Reformarea Uniunii: România și nucleul dur, București, BNR, 19 septembrie 2017.