Moldova cu sau fără Leancă

Joi, 12 februarie 2015, deputații Parlamentului Republicii Moldova i-au oferit lui Iurie Leancă doar 42 de voturi de încredere din cele 51 necesare pentru învestirea acestuia în funcția de prim-ministru.

Iurie Leancă, una dintre promisiunile elec­to­rale ale PLDM, nu va fi din nou prim-ministru. Înfrângerea acestuia este bulgărele de zăpadă noroioasă care s-a tot format de la alegeri pâ­nă în cea de-a douăsprezecea zi de februarie și s-a izbit zgomotos de așteptările cetățenilor proeuropeni.

Alegerile parlamentare din noiembrie anul tre­cut au adus la guvernare cinci partide, trei din­tre acestea declarând că se vor așeza la ma­sa negocierilor pentru a forma o nouă ali­anță de guvernare favorabilă integrării eu­ro­pene. Însă negocierile au eșuat, liberal-de­mo­crații au semnat acord cu democrații, lă­sân­du-i pe liberali în offside.

Abia pe 28 ianuarie, când un euro a ajuns să coste 20 de lei și 8 bani, președintele Nicolae Ti­mofti l-a desemnat pe Iurie Leancă drept can­didat oficial la funcția de prim-ministru. Acesta din urmă, timp de două săptămâni, și-a pregătit planul de guvernare și a dus tra­tative cu liberalii și comuniștii, fiind sigur că, în condițiile în care nu există o majoritate par­lamentară, persistă riscul ca să nu acumuleze cele 51 de voturi de încredere necesare în­vestirii sale în funcție.

Dimineața de joi a început cu un Leancă așe­zat în fața deputaților din parlament, ținând un discurs consistent și diplomatic. Iar atunci când deputații socialiști și comuniști au în­ce­put să-l atace cu întrebări, pentru prima dată am zărit acel bulgăre imens de zăpadă care năvălea peste țară. Candidatul răspundea calm, însă bulgărele era de neoprit și... boom! S-a izbit de noi, cetățenii unei țări care de mai bi­ne de două luni nu are guvern. Imediat după înfrângere, Leancă a declarat că nu va su­sț­i­ne în calitate de deputat un guvern minoritar.

Un Leancă în fruntea guvernului – era pro­mi­siunea electorală a liberal-democraților. Însă aceștia nu au avut de gând să-și ducă pro­mi­siunea până la capăt, Leancă fiind văzut drept un pericol de abatere de la sistemul-mașină por­nit de Plahotniuc și Filat pe lângă Voronin. De ochii lumii, aceștia au organizat o piesă de teatru cu titlul „Încercarea de a-l învesti pe Leancă în funcția de premier“, au dat vina pe comuniști și liberali care nu și-au oferit vo­tu­rile de încredere și au mers imediat pe can­di­datura unei alte persoane.

După o zi, președintele semnează un nou de­cret, prin care îl desemnează drept can­didat la funcția de premier pe Chiril Ga­bu­rici. Aces­ta este propus de către liberal-de­mo­crați și vo­tat de către ei unanim, adică și de că­tre acel Leancă care, cu o zi în urmă, re­fuza să su­s­țină politica și acțiunile guvernării mi­noritare. Socialiștii și liberalii au declarat că refuză să-l voteze, iar comuniștii, care au pre­cizat an­te­ri­or că vor susține doar un om de afa­ceri și apolitic, par încântați de noul can­didat.

Chiril Gaburici are 38 de ani, este un apropiat al lui Vlad Filat – liderul liberal-democraților – fiind primul moldovean aflat la conducerea com­paniei de telefonie mobilă Moldcell. În 2012 a ajuns să conducă compania Azercell în Azer­baidjan și s-a aflat în această funcție pâ­nă în luna decembrie a anului trecut. El ar fi re­fuzat prelungirea contracului de muncă ca­re toc­mai expirase, însă alte surse susțin că Ga­bu­rici ar fi fost implicat în acte de corupție. Pre­sa relatează că o parte din încălcările de­pis­ta­te la Azercell ar fi fost acoperite de vice­mi­nis­trul azer al Transportului, Musa Penahov, cus­crul lui Oleg Voronin, fiul liderului co­mu­niș­ti­lor din Republica Moldova și un apropiat al lui Ga­burici. În presa națională au apărut și in­formații că acesta ar fi românofob și chiar na­șul fiicei lui Oleg Voronin, aspect infirmat de Ga­burici. Deocamdată, toate acuzațiile de co­rupție și nepotism rămân neconfirmate. În ge­ne­ral, candidatura lui Gaburici este percepută ca fiind în avantajul lui Plahotniuc, Filat și Vo­ro­nin, liderii în mâinile cărora se află soarta țării.

Detronarea lui Leancă, un simbol al agendei pro-UE, subminează parcursul european al ță­rii. Probabil parlamentarilor nu le covine o Eu­ropă în Moldova, ea ar pune gratii în fața ce­lor care au furat și operat ilegal în această țară.

Așadar, cum rămâne cu tendințele totalitare ale lui Voronin cărora le-a dat frâu liber în anii în care era în fruntea statului? Sau cum pot fi pedepsiți autorii atacurilor de la Vic­to­riabank sau cei responsabili de furtul celor aproape 28 de miliarde de lei din bani publici? Ce se întâmplă cu aeroportul care a ajuns pro­prietatea unei companii offshore? Soluția, desigur, ar fi o justiție puternică. Dar ce fa­cem cu procuratura, care se află în totalitate în buzunarul lui Plahotniuc? Moldova pare să fi pierdut cursa Chișinău-Europa prin acțiunile ilegale ale unei guvernări care a închis un post de televiziune al comuniștilor, a numit un președinte încălcând normele cons­ti­tu­țio­nale și a scos din cursa electorală un partid cu trei zile înainte de alegeri. Locomotiva eu­ro­peană a fost oprită, însă nimeni n-a băgat de seamă.