De același autor
Europarlamentarele de anul acesta vor fi complet diferite de toate cele de dinaintea lor. În teorie, membrii PE sunt aleși în urma unei campanii pe teme europene și servesc apoi o legislatură europeană, deasupra nivelului național. În practică, nu s-a întâmplat niciodată așa, pentru că toate campaniile pentru PE au fost dominate de temele naționale. Niciodată, de la crearea PE până acum, o temă dintr-un stat membru nu a influențat semnificativ alegerile europene din alt stat UE.
Paradigma se va schimba anul acesta. Forțe aflate la putere în diferite state membre își dau mâna ca să adune europenii în jurul unor teme comune. Paradoxal, faptul că de această dată există teme de discuție paneuropene și poziția unor state poate influența, măcar parțial, alegerile din alt stat membru e „meritul“ antieuropenilor. Euroscepticii tocmai și-au oficializat prima încercare de a lucra împreună, peste granițe, pentru a atinge scopuri comune. Liantul acestei „internaționale populiste“ este imigrația - o temă pe cât de deformat prezentată, pe atât de prezentă și creatoare de temeri în mintea vest și central-europenilor.
Strigătul „Populiști din toate țările, uniți-vă!“ a fost lansat de această dată de vicepremierul italian, Matteo Salvini. De la Varșovia, unde s-a dus la începutul anului să pună bazele unei axe italo-poloneze eurosceptice, Salvini s-a încoronat cu surle și trâmbițe liderul populiștilor din Europa.
Ce a stabilit mai exact Salvini la Varșovia? După întâlnirea cu Jarosław Kaczyński (președintele PiS), Salvini a promis că va lucra cu Polonia pentru a contracara axa franco-germană cu o axă italo-poloneză: Salvini, la fel ca Orbán, asociază imigrația cu insecuritatea, refugiații reprezentând în discursurile sale principalul pericol cu care se confruntă Europa. Or, numărul de imigranți intrați ilegal în UE e la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani: 150.000 în 2018 (cu 92% mai puțini decât cei înregistrați la apogeul crizei imigrației, în 2015).
Interesele lui Salvini nu sunt însă nici pe departe europene. Ca orice populist-sadea, își vede înainte de orice interesul imediat, personal (de a deveni premier), și pe cel de partid (de a controla întreaga putere de la Roma). Calculul este simplu: o alianță la europarlamentare cu alte partide naționaliste din alte state i-ar putea fi de ajutor. Dacă partidul său antiimigrație (Liga) va obține rezultate peste așteptări la europarlamentare, Salvini ar putea folosi succesul pentru a forța anticipate la el acasă, în Italia. Mișcarea l-ar ajuta să pună capăt actualei coaliții cu formațiunea Cinci Stele și să devină el însuși premier. Formațiunea sa e pe val: de la alegerile din 2018, Liga lui Salvini a câștigat 15 procente în intențiile de vot (și a ajuns la 32%), ceea ce face tot mai dificilă stăvilirea ambițiilor de premier ale lui Matteo Salvini. Pe de altă parte, Cinci Stele e în scădere (de la 32,7% la 25%), semn că italienii preferă linia dură a lui Salvini.
Dar polonezii lui Jarosław Kaczyński nu sunt singurii europeni curtați de Salvini. Oficialii partidului italian țintesc o axă cu mult mai multe puncte: Marine Le Pen în Franța, Alice Weidel (Alternativa pentru Germania – AfD), Jimmie Akesson (Democrații Suedezi), Geert Wilders (Olanda), vicecancelarul austriac Heinz Cristian Strache. În plus, Salvini a ținut deja conferințe alături de Viktor Orbán – „părintele iliberalismului“, cel care a dat startul trendului antiimigraționist și eurosceptic la vârf. (De altfel, Orbán l-a proclamat „erou“ pe Salvini după vizita din Polonia și a explicat că o axă italo-polonă ar fi evenimentul anului.)
Tuturor, Salvini le-a promis schimbări majore, un nou partid, acțiuni puternice contra imigrației și luptă continuă impotriva Bruxellesului, pentru a repatria o parte din puterile cedate către parlamentele și guvernele naționale. Aceste puncte „contra“ sunt însă foarte puținele asupra cărora se înțeleg populiștii. Mai departe, e o nebuloasă. Marine Le Pen îi vrea plecați din Franța pe cetățenii est-europeni (ceea ce nu mai ține de imigrație, ci de libera circulație, principiu fundamental al UE). Apoi, majoritatea populiștilor europeni, cu excepția celor polonezi, afișează poziții puternic favorabile Rusiei.
Noua internațională populistă nu are o ideologie clar închegată. Poate funcționa un asemenea proiect fără nimic pozitiv pe agendă, doar criticând imigrația și felul în care funcționează instituțiile europene?
Alegerile pentru PE (23-26 mai) se configurează deja ca o luptă între forțele de centru proeuropene sprijinite de liderii francez și german și populiștii eurosceptici reprezentați de Salvini și extrema dreaptă. Iar un eventual viraj spre populism va fi un semnal cum nu se poate mai prost pentru ansamblul Uniunii, mai ales că Parlamentul este singura instituție europeană ai cărei membri sunt aleși democratic, prin vot direct. De data aceasta, sunt puține de câștigat, dar foarte multe de pierdut, dacă nu vor fi jucate corect cărțile la nivel european și național în fiecare stat.
