De același autor
15 decembrie 1989 a constituit momentul de pornire a unei revolte la Timişoara, care în câteva zile s-a transformat în revoluţia ce a dus la căderea regimului comunist din România.
În Piaţa Maria, pe strada Timotei Cipariu, în faţa Bisericii Reformate unde era şi locuinţa pastorului Tökés László împreună cu familia sa, încep să se adune grupuri de enoriaşi care îşi exprimau solidaritatea împotriva unei nedrepte sentinţe a autorităţilor de evacuare a pastorului.
Cunoscând şi urmărind cu emoţie evoluţia evenimentelor din ţările vecine, simţeam ca mulţi alţii că, acum, se poate întâmpla ceva şi la noi. Împreună cu câţiva prieteni, studenţi fiind, am ajuns în după-amiaza zilei de 15 decembrie 1989 în faţa Bisericii Reformate, unde deja erau câteva zeci de persoane. Se aprindeau lumânări, lumea era liniştită, se vorbea în şoaptă. Printre noi se plimbau câţiva inşi dubioşi, îmbrăcaţi în haine de piele gri închis. Intrarea în biserică era blocată. La un moment dat, una dintre ferestre se deschide şi apare pastorul Tökés..., apoi lucrurile s-au precipitat brusc, lumea se adună şi îl întreabă pe pastor dacă are nevoie de ceva. Grupul nostru murmură: „libertate“, „libertate“..., apoi alţii de lângă noi şi apoi din ce în ce mai tare: „libertate“, „libertate“...
Rândurile oamenilor se îngroaşă semnificativ. Ne uităm unii la alţii zâmbind, nu ne cunoşteam, ne unea ceva miraculos, eram fericiţi că am făcut primul pas în cel mai impresionant act de solidaritate interetnică, umană în cele din urmă, dar şi întrevedeam o demonstraţie de forţă împotriva autorităţilor, împotriva regimului comunist.
Pe la 9 seara a sosit o maşină din care a coborât Rotărescu, preşedinte FDUS Timiş la acea vreme. În acelaşi timp, apare şi primarul Timişoarei, Petre Moţ. Începem să huiduim. Ei doreau să meargă la pastorul Tökés, să vorbească. Pastorul apare din nou la fereastră să vadă ce se întâmplă afară. Cu toţii deodată am început iarăşi: „libertate“... „libertate“... Pastorul ne spune să plecăm acasă, că nu trebuie să ne punem viaţa în pericol pentru el. Noi i-am răspuns în cor: „nu plecăm“... „nu plecăm“... mulţimea începe să se agite.
Gazda Arpad, apropiat al familiei Tökés, propune să formăm un comitet din reprezentanţi ai celor din stradă şi să mergem împreună cu autorităţile, să asistăm la discuţia cu pastorul. Am format un comitet de 5–7 persoane aflate în stradă şi am mers împreună în holul din casa scărilor a Bisericii Reformate şi pastorul a vorbit despre nemulţumirile sale şi măsurile ce trebuie luate. Primarul Moţ ne-a notat în agenda lui numele tuturor care am format acel comitet.
Apoi,s-a convenit să comunicăm celor de afară, din stradă, să-i convingem că lucrurile se vor rezolva şi să plece acasă. Gazda Arpad s-a adresat mulţimii în limba maghiară. Apoi eu, în româneşte, le-am spus oamenilor ce s-a discutat şi promisiunile făcute de autorităţi. Le-am precizat ca a doua zi, 16 decembrie, să ne adunăm din nou, dar să mai chemăm prietenii, vecinii, rudele, pentru că aici se petrece o mare nedreptate. Simţeam deja că această mişcare pro-Tökés se transforma într-o revoltă împotriva regimului comunist.
Lumea se dispersează. Câteva grupuri am rămas până la miezul nopţii, când am fost alungaţi cu brutalitate şi urmăriţi de inşii îmbrăcaţi în haine de piele.
Restul se cunoaşte. Pastorul a fost smuls cu forţa dintre credincioşii săi, dar Revoluţia nu a mai putut fi oprită. Ea a început în faţa modestei clădiri parohiale reformate. Micul grup de forţe adunate în seara de 15 decembrie, în jurul pastorului, a declanşat, exploziv, o imensă reacţie în lanţ, care a dezintegrat unul dintre cele mai cumplite sisteme represive din câte se cunosc.
În plin decembrie, am trăit o săptămână primăvăratică, într-o duminică însângerată - un apus bolnav, terifiant, de un roşu aprins... apoi o noapte cu ploaie de vară, cu trăznete şi tunete - în noaptea de 17 spre 18 decembrie, după ce ore în şir au urmărit şi secerat populaţia unui oraş răsculat.
Au tras în oameni cu lumânări în mână, au tras în Catedrală şi din Catedrală, ne-au urmărit până în locuinţe, pe casa scărilor şi în apartamente chiar, au semănat teroare cu armele ţintă îndreptate, ziua în amiaza mare, spre trecătorii mulţi şi îndârjiţi ai Timişoarei.
I-a măturat şuvoiul imens din 20 decembrie.
ISTVAN ION, luptător la Revoluţie
