De același autor
Sistemul de securitate națională al României este construit pentru pace. Va trebui transformat într-un sistem de război.
În ultimii 25 de ani, România s-a putut dezvolta și și-a apărat interesele naționale, beneficiind în primul rând de evoluții favorabile în sistemul internațional. Anii de pace și de predictibilitate au compensat de multe ori nerealizările noastre interne, datorate slabei performanțe a elitei conducătoare sau nivelului prea mare de corupție. Însă acum revenim la o lume mai complexă, marcată de o intensificată luptă pentru putere, un sistem care nu ne mai este așa de favorabil, precum cel de după 1990.
În primii ani de după sfârșitul Războiului Rece, cuvântul care caracteriza statutul relațiilor internaționale era „ordine“. Într-un discurs din 1991, președintele american George Bush anunța instalarea unei „noi ordini internaționale“, o ordine internațională liberală, favorabilă păcii și dreptului internațional. Noua ordine accepta folosirea forței armate doar sub egida Consiliului de Securitate al ONU, pentru sancționarea unei agresiuni, precum în cazul invaziei Kuweitului de către Irak sau al unor cauze umanitare.
Ordinea unipolară
Ordinea liberală a începutului anilor ’90 a fost favorizată și de structura sistemului internațional, devenit unipolar prin dispariția URSS. Victorios în Războiul Rece, Occidentul, de dragul unei păci sustenabile, a oferit termeni mai mult decât generoși foștilor adversari, inclusiv URSS, până în 1991, sau, ulterior, Rusiei. De altfel, fiind superior economic oricărei alte entități, el nu a avut niciodată războiul ca principal instrument de politică. Chiar și înainte de 1989, pentru Vest, comerțul era mult mai important decât războiul, fiind principala cale de creștere a prosperității. O parte dintre foștii adversari au fost cu timpul primiți în NATO și UE. Altora, care nu au dorit acest lucru, le-a fost oferită posibilitatea dezvoltării unor relații speciale, fie prin intermediul Parteneriatului pentru Pace, fie pe alte căi. Inclusiv Rusiei i s-a oferit un statut special, prin acceptarea ei, prin decizie politică, în G7 sau prin dezvoltarea Consiliului NATO-Rusia, unde Rusiei i s-a oferit o voce în mai multe probleme importante ale NATO.
Ordinea internațională liberală de la începutul anilor ’90 a fost favorizată și de mersul bun al globalizării, de prosperitatea pe care cel de-al treilea val a generat-o. Peste 500 de milioane de oameni au fost scoși din zona sărăciei endemice. Prin participarea la globalizare, mai multe zeci de state, printre care și România, au căpătat șansa dezvoltării economice. În 2008, comparativ cu 1989, PIB al țării noastre era de trei ori mai mare. Dacă în 1989 România exporta de 10 miliarde de dolari, în 2014 economia românească a exportat de 52 de miliarde de euro. Nu în ultimul rând, participarea la globalizare a dezvoltat state precum China sau India, Brazilia sau Mexic, state care, prin puterea economică pe care o dețin, au astăzi alt statut politic.
Datorită faptului că era dominat de Occident până în 2008-2009, sistemul internațional a avut un grad satisfăcător de stabilitate și predictibilitate, în mod clar fiind unul favorabil României. Astfel, strategic, țara noastră a fost în „vacanță“, putând să-și îndeplinească obiectivele naționale în pace, fără a risca să fie pedepsită de cineva. Pentru România, sensibilă la problematica integrității teritoriale, a contat că sistemul internațional liberal a fost un sistem care a reconfirmat ordinea europeană de tip Versailles, dar care a reconfirmat și Acordul de la Helsinki din 1975, declarând în continuare ca sacrosancte integritatea teritorială în granițele de după al doilea război mondial și neamestecul în treburile interne. A fost un sistem care a pus accentul pe multilateralism și instituții internaționale, în detrimentul politicii de mare putere, conferind prioritate diplomației și negocierilor. Cel puțin în Europa, s-a reușit înlocuirea conceptului de warfare, războiul ca instrument principal, cu lawfare, rezolvarea diferendelor prin negocieri și instituții internaționale de drept, exact modalitatea României de rezolvare a diferendului cu Ucraina asupra zonelor economice exclusive din Marea Neagră. Speranțele într-un „sfârșit al istoriei“ au fost întemeiate.
Sfârșitul vacanței
Problema României este că, începând cu 2008-2009, vacanța s-a terminat, sistemul internațional involuând într-unul mult mai puțin favorabil țării noastre, inclusiv ordinea internațională liberală fiind deschis contestată atât în Europa, cât și la nivel mondial. Pentru noi, în toate aceste evoluții internaționale de după 2008 sunt mai multe vești proaste.
În primul rând, prin ascensiunea „Restului“, folosind formula lui Niall Ferguson, asistăm la dezoccidentalizarea globalizării sau trecerea sa într-un alt stadiu, „globalizarea 2.0“. Prin transformarea puterii lor economice în influență politică, țările emergente complică mult arhitectura globală de putere, accentuând incertitudinile și creând condiții favorabile intensificării competiției pentru putere. Așa putem înțelege prezența tot mai importantă a Chinei în afacerile Europei Centrale, zonă de tradițională competiție între Europa și Rusia.
În al doilea rând, unele dintre țările emergente doresc renegocierea acordurilor mai vechi cu Occidentul, pe această listă aflându-se atât Rusia, cât și Turcia. Diferența dintre ele este că Rusia deja a folosit demonstrativ războiul, în relația cu Occidentul, pentru a-și manifesta nemulțumirea asupra modului în care este structurat sistemul internațional. A aruncat în aer ordinea europeană, prin războiul din Georgia din 2008 sau prin anexarea ilegală a Crimeei și încurajarea separatismului din estul Ucrainei. Caracterul revizionist al Rusiei, susținut prin război hibrid și o diplomație de mare putere, poate transforma întreg peisajul geopolitic al Europei Centrale, poate face chiar reversibil procesul de europenizare a zonei. Mai mult decât atât, pentru prima dată în ultimii 80 de ani, de la relația specială a lui Stalin cu Hitler, Moscova are aliați importanți în interiorul UE și al NATO. Nu mai târziu decât acum câteva săptămâni, Alexei Pușkov, șeful comisiei de relații internaționale din Duma de Stat, a fost primit de cele două extreme politice cu aplauze în Parlamentul European.
În al treilea rând, ani la rândul de acum încolo ne vom lupta cu consecințele geopolitice ale crizei economice din 2008. Ascensiunea la putere a Syrizei în Grecia sau eventual a Podemos în Spania pot schimba peisajul politic în UE, pericolul fiind în egală măsură acela al ineficienței administrative, al falimentului economic sau al diluării încrederii cetățenilor în soluțiile integrate, de tip Monnet. Din cauza unor erori de ordin economic și a lipsei de lidership politic, nivelul de trai în partea veche a UE scade. Germanii, belgienii, olandezii sau italienii sunt foarte preocupați de viitor, căutând explicații. Din cauza slăbiciunii oamenilor politici vest-europeni, în loc de a se identifica corect adevăratele cauze structurale, vinovații sunt mai degrabă căutați printre mai săracii cetățeni ai Europei Centrale, fiind din ce în ce mai tare blamat procesul de extindere al UE către Est.
Rusia a aruncat în aer ordinea europeană prin războiul din Georgia din 2008.
În al patrulea rând, sub presiunea problemelor interne, SUA și-au diminuat considerabil rolul internațional, creând astfel un vacuum de putere care nu va fi umplut curând. Hotărând să conducă din linia a doua (leading from behind), având ca principal instrument „răbdarea strategică“ (strategic patience), SUA permit naționalismului și politicii de mare putere să renască. O dovadă elocventă am avut în ultimele zile prin negocierile de la Minsk, când am putut vedea cum soarta unei țări poate fi decisă la masa verde, victima putând chiar să-și spună părerea, fără ca aceasta însă să conteze. Revenirea în forță a politicii de mare putere duce inevitabil la diluarea forței organizațiilor internaționale, a eficienței lor. În cel mai bun caz, rezultatul unor negocieri între marile puteri ar putea să fie adus și la cunoștința aliaților. Dar, în cele mai multe dintre situațiile delicate, marile decizii vor fi luate în formate închise, bilaterale, fără prea multe consultări cu aliații sau prietenii.
Rolul României
Ce poate face o țară ca România, o țară mică sau mijlocie, în condiții internaționale atât de diferite și de defavorabile? Câteva lucruri: să fim inteligenți, să ne consolidăm instituțiile și să strângem rândurile, atât între noi, ca popor, cât și cu aliații și prietenii noștri.
Pentru a fi inteligenți trebuie să reconfirmăm justețea „căii europene“, corectitudinea aderării noastre la NATO și UE, lucru pe care politicienii noștri trebuie să-l spună apăsat propriului popor. În același timp, tot o dovadă de inteligență politică ar fi să pledăm cauza acestor organizații în fața acelor sceptici, fie ei din Franța, Marea Britanie sau Olanda. Trebuie să avem curajul să le spunem clar că acestui continent numit Europa îi va fi mult mai greu fără NATO sau UE.
Va trebui să ne consolidăm acele instituții necesare traversării unor perioade de mare restriște, în special cele din zona sistemului de securitate națională. Decizia de 2% pentru armată nu este suficientă, ea va trebui urmată de multe altele, tot atât de necesare, inclusiv de un buget mai mare pentru MAE. Sistemul de securitate națională al României este, încă, unul de pace, construit pentru pace. Va trebui transformat într-un sistem de război, care să poată traversa țara printr-o astfel de situație limită, dacă ea se va ivi. Nu mai avem dreptul să repetăm falimentul național din 1940.
Și, nu în ultimul rând, trebuie evitat riscul la care ne expunem astăzi ca poporul român să se transforme doar într-o populație. Discrepanțele sociale mult prea mari, polarizarea politică prea accentuată, radicalizarea disputelor, comportamentul liderilor, lipsit de responsabilitate, negativismul mass-media, lăcomia pot vulnerabiliza România mai mult decât ar reuși orice dușman extern. Drama vecinilor noștri ucraineni ne dă nouă șansa de a învăța din greșelile altora. Asta fiind tot o formă de inteligență.