De același autor
Săptămâna trecută s-a derulat un nou act semnificativ din istoria Brexit-ului: Înalta Curte a Angliei și a Țării Galilor a decis că parlamentul este cel care trebuie să hotărască dacă Regatul Unit iese din UE și că guvernul nu poate acționa pentru demararea procedurilor relevante Articolului 50 în lipsa unei decizii parlamentare.
Primul punct esențial pe care se bazează decizia Curții și care a fost acceptat și nedisputat de ambele parți în proces este caracterul irevocabil al invocării Articolului 50. Cu alte cuvinte, odată ce un stat membru pornește procesul de ieșire din UE prin invocarea Articolului 50, procedurile de ieșire se declanșează automat și nu mai pot fi oprite de către statul membru (acesta nu își poate retrage notificarea invocării Articolului 50 și nici nu poate reveni asupra deciziei de ieșire din UE, dacă negocierile nu îi sunt până la urmă favorabile).
Al doilea punct esenţial din decizia Curții este acela că, la momentul ieșirii din UE, aplicabilitatea tratatelor UE asupra Regatului Unit va înceta, antrenând prin aceasta o modificare majoră a drepturilor și libertăților cetățenilor britanici. Curtea arată apoi că, deși dreptul constituțional britanic permite guvernului să acționeze în materie de politică externă a țării, totuși, atunci când este vorba despre afectarea sau chiar despre dispariția unor drepturi ale cetățenilor britanici, decizia aparține parlamentului – singurul abilitat să adopte legislație primară în virtutea principiului suveranității parlamentare. Tratatele UE devin parte a dreptului intern și izvor de drepturi pentru cetățeni prin aprobarea lor de către parlament, iar pentru că afectează drepturi cetățenești este nevoie de o decizie a Legislativului, Executivul neputându-se subroga în acest rol. Așadar, pentru a ieși din UE este nevoie de un act precis și detaliat al parlamentului, care să stabilească drumul de urmat pentru Marea Britanie.
În privința referendumului, Curtea notează că rolul acestuia este eminamente consultativ, așa cum rezultă din Legea referendumului. Curtea subliniază că nu este rolul său să analizeze și să se pronunțe asupra implicațiilor referendumului ca act politic și nici să sugereze care este calea de urmat pentru Legislativ sau Executiv, ca urmare a rezultatului referendumului organizat cu privire la Brexit. Curtea rămâne cantonată în analiza juridică a referendumului și constată că acesta este pur consultativ, rămânând parlamentului decizia finală în privința ieșirii din UE a Marii Britanii.
Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă, unde unul dintre cei 11 judecători care vor analiza cazul s-a pronunțat deja în favoarea dreptului guvernului de a demara procedurile legate de ieșirea din UE fără un act al parlamentului. Premierul a anunțat că va ataca decizia la Curtea Supremă și a susținut că parlamentul și-a exprimat deja voința în privința Brexit-ului atunci când a permis organizarea unui referendum pe această chestiune. Aici este importantă nuanțarea adusă de decizia de săptămâna trecută, care vorbește despre un act parlamentar explicit și detaliat care să stabilească drumul de urmat pentru Marea Britanie în legătură cu Brexit – condiție care nu este îndeplinită prin aprobarea dată pentru organizarea unui referendum.
Presa tabloidă a reacționat imediat, acuzându-i pe judecători că sunt dușmanii poporului pentru că nu îi respectă voința, că sunt nelegitimi pentru că nu au ajuns în acele poziții ca rezultat al unui scrutin popular. Premierul a declarat solomonian că respectă independența justiției și că, în aceeași măsură, susține libertatea de exprimare a presei. Brexit-ul va fi complicat nu doar din perspectiva negocierilor între UE și Marea Britanie, ci și în privința procedurilor interne care trebuie îndeplinite pentru a demara procesul de invocare a Articolului 50. Iar dacă privim spre presa tabloidă, vedem un film care pare foarte familiar – când justiția dă o decizie care nu convine, linșajul judecătorilor este prima contrareacție.