Brexitul-ul trimis în parlament

Săptămâna trecută s-a derulat un nou act sem­nificativ din istoria Brexit-ului: Înalta Curte a An­gliei și a Țării Galilor a decis că parlamentul este cel care trebuie să hotărască dacă Re­­ga­tul Unit iese din UE și că gu­vernul nu poate ac­ționa pen­tru demararea pro­ce­du­rilor re­levante Articolului 50 în lip­sa unei decizii parla­men­tare.

Primul punct esențial pe care se bazează decizia Curții și ca­re a fost acceptat și ne­dis­putat de ambele parți în pro­ces este caracterul irevocabil al invocării Articolului 50. Cu alte cuvinte, odată ce un stat membru por­nește procesul de ieșire din UE prin invocarea Ar­ticolului 50, procedurile de ieșire se de­clanșează automat și nu mai pot fi oprite de către statul membru (acesta nu își poate re­trage notificarea invocării Articolului 50 și nici nu poate reveni asupra deciziei de ieșire din UE, dacă negocierile nu îi sunt până la urmă favorabile).

Al doilea punct esenţial din decizia Curții este acela că, la momentul ieșirii din UE, apli­ca­bi­li­tatea tratatelor UE asupra Re­gatului Unit va înceta, an­tre­nând prin aceasta o mo­di­fi­ca­re ma­joră a drepturilor și li­ber­­tăților cetățenilor britanici. Curtea arată apoi că, deși dreptul constituțional britanic permite guvernului să ac­țio­neze în materie de politică ex­­ternă a țării, totuși, atunci când este vorba despre afec­tarea sau chiar despre dispa­riția unor drepturi ale cetă­țe­nilor britanici, decizia aparține parlamentului – singurul abi­litat să adopte legislație primară în virtutea prin­cipiului suveranității parlamentare. Trata­tele UE devin parte a dreptului intern și izvor de drepturi pentru cetățeni prin aprobarea lor de către parlament, iar pentru că afectează drep­turi cetățenești este nevoie de o decizie a Legislativului, Executivul neputându-se sub­ro­ga în acest rol. Așadar, pentru a ieși din UE es­te nevoie de un act precis și detaliat al par­lamentului, care să stabilească drumul de ur­mat pentru Marea Britanie.

În privința referendumului, Curtea notează că rolul acestuia este eminamente consultativ, așa cum rezultă din Legea referendumului. Curtea subliniază că nu este rolul său să ana­li­ze­ze și să se pronunțe asupra implicațiilor re­fe­rendumului ca act politic și nici să sugereze care este calea de urmat pentru Legislativ sau Executiv, ca urmare a rezultatului re­fe­re­n­dumului organizat cu privire la Brexit. Curtea rămâne cantonată în analiza juridică a referen­dumului și constată că acesta este pur consul­tativ, rămânând parlamentului decizia finală în privința ieșirii din UE a Marii Britanii.

Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă, unde unul dintre cei 11 judecători care vor ana­liza cazul s-a pronunțat deja în favoarea drep­tului guvernului de a demara procedurile lega­te de ieșirea din UE fără un act al parla­men­tului. Premierul a anunțat că va ataca decizia la Curtea Supremă și a susținut că parla­men­tul și-a exprimat deja voința în privința Brexit-ului atunci când a permis organizarea unui referendum pe această chestiune. Aici este importantă nuanțarea adusă de decizia de săptămâna trecută, care vorbește despre un act parlamentar explicit și detaliat care să stabilească drumul de urmat pentru Marea Britanie în legătură cu Brexit – condiție care nu este îndeplinită prin aprobarea dată pentru organizarea unui referendum.

Presa tabloidă a reacționat imediat, acu­zân­du-i pe judecători că sunt dușmanii poporului pentru că nu îi respectă voința, că sunt ne­le­gi­timi pentru că nu au ajuns în acele poziții ca rezultat al unui scrutin popular. Premierul a de­clarat solomonian că respectă indepen­den­ța jus­tiției și că, în aceeași măsură, sus­ți­ne li­ber­ta­tea de exprimare a presei. Brexit-ul va fi com­plicat nu doar din perspectiva ne­go­cie­ri­lor între UE și Marea Britanie, ci și în pri­vința procedurilor interne care trebuie înde­pl­i­ni­te pen­tru a demara procesul de invocare a Ar­ticolului 50. Iar dacă privim spre presa ta­bloi­dă, vedem un film care pare foarte fa­mi­li­ar – când justiția dă o decizie care nu con­vi­ne, lin­șa­jul judecătorilor este prima contra­reacție.