Nevoia de MCV

Laura Stefan 02.02.2016

De același autor

Imaginea României în raportul MCV este una cu lumini și umbre.

 

Publicarea raportului anual al Comisiei Eu­ropene în cadrul Mecanismului de Coo­perare și Verificare a generat din nou o dezbatere despre necesitatea și ac­tua­li­ta­tea MCV. Comisia Eu­ro­pea­nă a anunțat că următorul raport va fi publicat anul următor, dar asta nu opreș­te Bucureștiul să consume energii impresionante pen­tru a discuta despre po­si­bila înlăturare a MCV. Si­gur, mult mai multe ener­gii decât cele investite în analiza profundă a ra­por­tu­lui și în remedierea de­fi­ci­ențelor pe care acesta le constată. Până la urmă, dincolo de valoarea sa politică, ra­por­tul Comisiei Europene e o radiografie anuală exactă a României în două dintre aspectele sale importante: reforma sis­te­mu­lui judiciar și politicile anticorupție.

 

Dacă vorbim despre actualitatea MCV, cred că este important să reamintim care sunt condiționalitățile în jurul cărora se construiește acest mecanism:

 

– Asigurarea unei transparenţe şi eficienţe sporite a actului de justiţie, în special prin consolidarea capacităţii şi răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii. Ra­por­tarea şi monitorizarea impactului noi­lor coduri de procedură civilă şi penală.

– Înfiinţarea, după cum a fost prevăzut, a unei agenţii de integritate competentă să verifice averea, incompatibilităţile şi po­ten­ţialele conflicte de interese, precum şi să emită hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive.

– Pe baza progreselor înregistrate până în prezent, continuarea realizării unor an­che­te profesionale şi imparţiale, în cazul se­sizărilor de corupţie la nivel înalt.

– Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în administraţia locală.

Așa cum insistă Comisia Europeană la fie­care publicare a raportului anual în cadrul MCV, me­ca­nismul va fi ridicat atunci când obiectivele de refe­rin­ță vor fi integral înde­pli­ni­te. Analizând primul obi­ec­tiv, observăm că din 2007 încoace s-au făcut pași im­portanți pentru moder­ni­zarea cadrului legislativ de bază, prin adoptarea și in­trarea în vigoare a celor pa­tru coduri. Așa cum era previzibil, în pri­mii ani de aplicare a noilor texte este ne­voie de reglaje fine – unele generate de prac­tica judiciară, altele generate de de­ci­zii ale CCR. Din păcate, parlamentul în­târ­zie adoptarea actelor normative care să mo­difice codurile în sensul corect, dar, în același timp, promovează periodic ini­ția­ti­ve bizare care tind să pună în pericol mun­ca organelor judiciare. Încă există în par­la­ment o serie de amendamente periculoase la Codul de Procedură Penală – o ame­nin­țare constantă pentru politicile anti­co­rup­ție în materie penală. Activitatea CSM și a Inspecției Judiciare continuă să se îm­bu­nătățească, dar nu trebuie uitat că în acest an sunt programate alegeri pentru CSM. Va fi interesant de urmărit care va fi com­po­ziția noului CSM și care vor fi plat­for­mele anunțate în alegeri ale noilor can­di­dați. Independența de facto a Inspecției Judiciare în raport cu CSM va fi și ea tes­tată c­u această ocazie. Și activitatea ÎCCJ în materia asigurării interpretării unitare a legislației este apreciată. Problema apli­că­rii neunitare a legilor în România a re­pre­zentat o provocare majoră în ultimii ani. Prin cele două instrumente pe care le are la dispoziție – întrebarea preliminară și recursul în interesul legii –, Înalta Curte încearcă să impună o viziune unică pri­vind prevederile susceptibile de in­ter­pretări diferite. Pe lângă aceste ins­tru­mente legale, ÎCCJ organizează întâlniri cu magistrații din țară pentru a discuta as­pecte problematice identificate în practica judiciară. Un punct aparte privește pro­ce­durile de selecție pentru funcțiile de con­ducere în Ministerul Public, inclusiv DNA și DIICOT. Comisia încurajează autoritățile de la București să utilizeze pentru selec­ta­rea noilor șefi proceduri transparente, în­soțite de criterii de selecție bazate pe per­for­manță și integritate. Aceste proceduri trebuie să permită tuturor celor interesați să participe la procesul de selecție, ur­mând ca cei mai buni dintre competitori să fie se­lectați. Acest mod de lucru ar eli­mi­na suspiciunile de politizare a pro­ce­su­lui și ar asigura o justă balanță între Ministerul Justiției, CSM și președintele României.

 

În privința ANI, raportul notează pro­ble­mele care au marcat activitatea Agenției în 2015 – punerea sub acuzare a fostului președinte ANI, dificultăți în compunerea CNI, precum și întârzierile în finalizarea procedurilor de selecție pentru noua con­ducere a Agenției. Cu toate acestea, acti­vi­tatea Agenției a continuat, dar s-a axat mai ales pe administrația locală. În ca­zu­rile care au necesitat acțiuni din partea par­lamentului, Comisia Europeană cons­ta­tă din nou că reacția Legislativului este mult întârziată. Acest lucru pune iarăși în discuție eficiența sancțiunilor aplicabile la finalul procedurilor de control.

 

În privința luptei împotriva corupției la ni­vel înalt, CE apreciază eforturile DNA și ale ÎCCJ, dar constată că parlamentul a re­fuzat o treime dintre cererile de ridicare a imunității formulate de către DNA. Încă din anii trecuți, CE sugera adoptarea unor reguli privind ridicarea imunității de către cele două Camere ale parlamentului care să scoată această decizie eminamente teh­nică din sfera subiectivismului și a afi­lie­ri­lor politice. În cazurile în care se refuză ri­dicarea imunității, este nevoie de o mo­ti­vare din partea parlamentului care să înlă­ture suspiciunea că această decizie este ex­clusiv una de protejare a propriilor mem­bri împotriva anchetelor penale.

 

Corupția la nivel local este bine re­pre­zen­tată atât în practica DNA, cât și în practica ANI. Din păcate, acest domeniu a văzut puține îmbunătățiri în ultimii ani, lipsind măsurile de prevenție care ar putea să li­mi­teze incidentele de integritate. Cazul ma­rilor orașe cu primari anchetați sau con­damnați este elocvent. Din păcate, fă­ră măsuri preventive care să limiteze co­rup­ția, nu este de sperat că lucrurile se vor îm­bunătăți în viitor.

 

Așadar, imaginea României în raportul MCV este una cu lumini și umbre. E lim­pede că, fără MCV, zonele luminoase nu ar fi existat deloc. Umbrele sunt cele care ar trebui să ne îngrijoreze și, înainte de a cla­ma necesitatea renunțării la MCV, ar tre­bui să ne întrebăm care este de fapt in­te­resul României. MCV s-a dovedit a fi, du­pă aderare, principalul motor al reformei în sistemul judiciar și în politicile an­ti­co­rupție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22