De același autor
Imaginea României în raportul MCV este una cu lumini și umbre.
Publicarea raportului anual al Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare a generat din nou o dezbatere despre necesitatea și actualitatea MCV. Comisia Europeană a anunțat că următorul raport va fi publicat anul următor, dar asta nu oprește Bucureștiul să consume energii impresionante pentru a discuta despre posibila înlăturare a MCV. Sigur, mult mai multe energii decât cele investite în analiza profundă a raportului și în remedierea deficiențelor pe care acesta le constată. Până la urmă, dincolo de valoarea sa politică, raportul Comisiei Europene e o radiografie anuală exactă a României în două dintre aspectele sale importante: reforma sistemului judiciar și politicile anticorupție.
Dacă vorbim despre actualitatea MCV, cred că este important să reamintim care sunt condiționalitățile în jurul cărora se construiește acest mecanism:
– Asigurarea unei transparenţe şi eficienţe sporite a actului de justiţie, în special prin consolidarea capacităţii şi răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii. Raportarea şi monitorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă şi penală.
– Înfiinţarea, după cum a fost prevăzut, a unei agenţii de integritate competentă să verifice averea, incompatibilităţile şi potenţialele conflicte de interese, precum şi să emită hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive.
– Pe baza progreselor înregistrate până în prezent, continuarea realizării unor anchete profesionale şi imparţiale, în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt.
– Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în administraţia locală.
Așa cum insistă Comisia Europeană la fiecare publicare a raportului anual în cadrul MCV, mecanismul va fi ridicat atunci când obiectivele de referință vor fi integral îndeplinite. Analizând primul obiectiv, observăm că din 2007 încoace s-au făcut pași importanți pentru modernizarea cadrului legislativ de bază, prin adoptarea și intrarea în vigoare a celor patru coduri. Așa cum era previzibil, în primii ani de aplicare a noilor texte este nevoie de reglaje fine – unele generate de practica judiciară, altele generate de decizii ale CCR. Din păcate, parlamentul întârzie adoptarea actelor normative care să modifice codurile în sensul corect, dar, în același timp, promovează periodic inițiative bizare care tind să pună în pericol munca organelor judiciare. Încă există în parlament o serie de amendamente periculoase la Codul de Procedură Penală – o amenințare constantă pentru politicile anticorupție în materie penală. Activitatea CSM și a Inspecției Judiciare continuă să se îmbunătățească, dar nu trebuie uitat că în acest an sunt programate alegeri pentru CSM. Va fi interesant de urmărit care va fi compoziția noului CSM și care vor fi platformele anunțate în alegeri ale noilor candidați. Independența de facto a Inspecției Judiciare în raport cu CSM va fi și ea testată cu această ocazie. Și activitatea ÎCCJ în materia asigurării interpretării unitare a legislației este apreciată. Problema aplicării neunitare a legilor în România a reprezentat o provocare majoră în ultimii ani. Prin cele două instrumente pe care le are la dispoziție – întrebarea preliminară și recursul în interesul legii –, Înalta Curte încearcă să impună o viziune unică privind prevederile susceptibile de interpretări diferite. Pe lângă aceste instrumente legale, ÎCCJ organizează întâlniri cu magistrații din țară pentru a discuta aspecte problematice identificate în practica judiciară. Un punct aparte privește procedurile de selecție pentru funcțiile de conducere în Ministerul Public, inclusiv DNA și DIICOT. Comisia încurajează autoritățile de la București să utilizeze pentru selectarea noilor șefi proceduri transparente, însoțite de criterii de selecție bazate pe performanță și integritate. Aceste proceduri trebuie să permită tuturor celor interesați să participe la procesul de selecție, urmând ca cei mai buni dintre competitori să fie selectați. Acest mod de lucru ar elimina suspiciunile de politizare a procesului și ar asigura o justă balanță între Ministerul Justiției, CSM și președintele României.
În privința ANI, raportul notează problemele care au marcat activitatea Agenției în 2015 – punerea sub acuzare a fostului președinte ANI, dificultăți în compunerea CNI, precum și întârzierile în finalizarea procedurilor de selecție pentru noua conducere a Agenției. Cu toate acestea, activitatea Agenției a continuat, dar s-a axat mai ales pe administrația locală. În cazurile care au necesitat acțiuni din partea parlamentului, Comisia Europeană constată din nou că reacția Legislativului este mult întârziată. Acest lucru pune iarăși în discuție eficiența sancțiunilor aplicabile la finalul procedurilor de control.
În privința luptei împotriva corupției la nivel înalt, CE apreciază eforturile DNA și ale ÎCCJ, dar constată că parlamentul a refuzat o treime dintre cererile de ridicare a imunității formulate de către DNA. Încă din anii trecuți, CE sugera adoptarea unor reguli privind ridicarea imunității de către cele două Camere ale parlamentului care să scoată această decizie eminamente tehnică din sfera subiectivismului și a afilierilor politice. În cazurile în care se refuză ridicarea imunității, este nevoie de o motivare din partea parlamentului care să înlăture suspiciunea că această decizie este exclusiv una de protejare a propriilor membri împotriva anchetelor penale.
Corupția la nivel local este bine reprezentată atât în practica DNA, cât și în practica ANI. Din păcate, acest domeniu a văzut puține îmbunătățiri în ultimii ani, lipsind măsurile de prevenție care ar putea să limiteze incidentele de integritate. Cazul marilor orașe cu primari anchetați sau condamnați este elocvent. Din păcate, fără măsuri preventive care să limiteze corupția, nu este de sperat că lucrurile se vor îmbunătăți în viitor.
Așadar, imaginea României în raportul MCV este una cu lumini și umbre. E limpede că, fără MCV, zonele luminoase nu ar fi existat deloc. Umbrele sunt cele care ar trebui să ne îngrijoreze și, înainte de a clama necesitatea renunțării la MCV, ar trebui să ne întrebăm care este de fapt interesul României. MCV s-a dovedit a fi, după aderare, principalul motor al reformei în sistemul judiciar și în politicile anticorupție.