Capcanele scăderii TVA la alimente

Tot acest asalt asupra fiscalității, cu grija ca semnalul către electorat să fie intens, zăpăceşte economia.

În rândul politicienilor de stânga plutește euforia. Ziua Copilului a coincis cu o scă­dere a taxei pe valoarea adăugată la ali­mente, de la imposibilul prag de 24% pâ­nă la 9%. Deci statul nu mai înhață un sfert din ba­nii plătiți de noi pe praz, carne sau lapte, mul­țu­min­du-se doar cu aproape o zecime din sumă. Scăderea presiunii fiscale asupra ali­mentelor este, până la ur­mă, un reflex de ar­mo­ni­zare cu Europa unită, acolo unde majoritatea statelor au taxe diferențiate pentru alimente. Po­trivit unui calcul al Consilului Fiscal, scă­derea TVA la 9% la alimente asigură o economie lunară de 32 de lei și 45 de bani în coșul individual de consum. Mult, pu­țin, e greu de spus, dar este de așteptat ca acești bani să se cheltuiască tot pentru alimente, speră negustorii.

De bună seamă, măsura nu este destinată strict consumatorului, așa, ca o grijă pă­rintească, ea reprezintă un avantaj com­petițional pentru industriile implicate în pro­ducerea alimentelor, inclusiv pentru hoteluri și restaurante. Trebuie reamintit că TVA taxează valoarea adăugată în fie­care punct al lanțului de producție. De­si­gur, este o taxă de consum, fiind deci plă­tită de consumatorul final al produselor sau serviciilor. Ceilalți, industria, de pil­dă, își recuperează banii avansați statului. Până la urmă, afacerile nu plătesc TVA, dar funcționează totuși ca agenți de co­lectare a taxei pentru stat. Desigur, aceas­tă plată anticipată, care va fi returnată, devine o povară atunci când taxa este ma­re, chiar dacă ulterior îți primești banii îna­poi.

Cum relaxarea fiscalității în industriile im­plicate în producerea alimentelor asigură un avantaj artificial com­pa­rativ cu alte industrii, era esențială o analiză la scala întregii economii, pentru a vedea ce anume domeniu trebuie să stimulăm și cât ne costă asta.

Calculele Consiliului Fiscal estimează că în acest an bu­getul pierde 2,77 miliarde de lei, anul viitor încă 5,86 de miliarde, iar, în timp, pierderea se am­plifică, depășind apoi 6,2 miliarde de lei.

Guvernul susține că pierderea e o apa­ren­ță, deoarece scăderea TVA la alimente ar stimula intrarea în legalitate și s-ar încasa astfel mai mulți bani. Raidurile Fiscului în sânul companiilor mici și mijlocii ar fi dus la o colectare mai mare. Parțial adevărat. Dar apare un artificiu, anume că plusul bugetar nu este obținut doar din încasări mai mari la impozitul pe muncă și din scăderea cheltuielilor de investiții, ci și, surpriză, din tăierea rambursărilor de TVA. Astfel, rambursările de TVA s-au com­primat față de aceleași luni ale anului trecut cu 36% în ianuarie, cu 13% în februarie și cu 14% în martie. Asta în­seamnă că marele succes al sporirii în­casărilor la TVA este un artificiu statistic, vine din faptul că au rambursat mai puțin, ceea poate stânjeni unele afaceri, care nu-și vor recupera banii, dar mai arată că, de îndată ce lucrurile s-ar normaliza, scad și veniturile statului.

Dar marea capcană a acestei reduceri de TVA la alimente este aceea că, dacă în­casările scad sau se tensionează spațiul re­gional printr-o eventuală criză greacă, atunci s-ar putea să nu ne mai permitem scăderea cotei globale de TVA. Acum si­tuația în care statul înșfacă aproape un sfert din toate cheltuielile plătite de noi este un blocaj în calea consumului și al producției. Dacă vreun politician ar fi vrut să stimuleze consumul, de pildă, ar fi tre­buit să taie din TVA-ul la gaze, lumină sau apă, la întreținere, cum s-ar spune. Dar acolo evaziunea fiscală este cva­sii­ne­xis­tentă și de aceea statul are ezitări.

Graba de a aplica TVA redus la alimente, înainte de a lămuri Codul Fiscal, este o do­vadă de neseriozitate, deoarece s-ar putea ca, la o analiză profundă, să constați că ar fi fost mai inteligent și eficient să tai ta­xele pe muncă și să reduci, simultan, pre­siunea TVA-ului global. Până la urmă, da­că-ți scade TVA la gaze de la 24% la 19%, cele cinci procente aplicate unor facturi uriașe se simt, lasă mai mulți bani în bu­zu­nare decât economia la pătrunjel și mici. Ar fi câștigat și contribuabilul-con­su­ma­tor, și economia în general. S-ar fi creat lo­curi de muncă. Fiscalitatea nu e o glumă de budoar politic, este un instrument esen­țial de aplicare a politicilor mari ale unui stat, de creare a bunăstării.

Nu în ultimul rând, reducerea TVA la fac­tura de gaze, de pildă, ar fi fost o com­pensare a scumpirii gazelor, fenomen care va rezulta, cel puțin în primii ani, din aplicarea calendarului de liberalizare. Ți­nând cont de salariile noastre extrem de mici, cele mai mici din UE, o eventuală compensare cu un TVA redus ar fi fost ac­ceptată ca argument de către Bruxelles.

Din păcate, toate aceste gesturi pripite, tot acest asalt asupra fiscalității, cu grija ca semnalul către electorat să fie intens, zăpăcesc economia. România este per­ce­pu­tă de investitori ca o țară mereu sur­prin­zătoare, vorba reclamei, în care regulile fiscale sunt volatile, incerte, transparența decizională este relativă și, în general, nu există predictibilitate. Ei și? Păi nu-i chiar așa de bine, deoarece luptăm în bătălia regională generală pentru atragerea in­ves­tițiilor, deoarece numai așa, cu bani, ca­pi­tal și tehnologie putem crea locuri de mun­că și putem mări veniturile po­pu­lației.