De același autor
Guvernele ultimilor ani au creat bugete aproape iraționale, în care creșterea economică era o fantezie optimistă. Un exemplu clasic a fost anul 2024, când bugetul a fost estimat la o creștere economică de 3,4% și un deficit fiscal de 5% dintr-un PIB optimist. În realitate, economia a crescut cu 0,8%, iar deficitul a urcat la 8,65% din PIB. Un deficit cosmetizat prin amânarea unor facturi pentru 2025, care dacă ar fi fost plătite l-ar fi urcat la 9,3% din PIB. Acest haos fiscal a creat și daune colaterale: costurile serviciului datoriei au crescut și amenință să devină toxice. Dacă doar rambursarea la termen a datoriilor va consuma 3% din PIB, atunci nu mai există spațiu fiscal pentru vreo creștere de cheltuieli, oricare ar fi ele: salarii, pensii, investiții.
În cel mai optimist scenariu, ne putem aștepta la câțiva ani de austeritate, cu pensii și salarii înghețate. Într-un scenariu pesimist, dar posibil, instabilitatea politică poate provoca o recesiune, instalată după aruncarea ratingului suveran în zona nerecomandată investițiilor, cu efecte brutale: leul alunecă înapoi într-o spirală de devalorizare, inflația se intensifică, salariile reale se comprimă, creditarea devine o povară și depășește limita accesibilității, vom avea șomaj și recesiune. Și atunci, toate reformele amânate sau ignorate vor fi aplicate sub comanda Fondului Monetar Internațional.
Soluția ideală ar fi un acord în interiorul coaliției pentru a proteja România de alunecarea într-o criză brutală, care, dacă s-ar produce, ar provoca un dezastru politic pentru toate partidele, în special pentru social-democrați.
Fondurile europene sunt absolut esențiale atât pentru investiții, cât și pentru echilibrarea bugetului. Din păcate, jocurile politice incorecte care au evitat aplicarea reformelor asumate privind pensiile speciale și guvernanța corporativă în întreprinderile de stat au avut ca efect blocarea a sute de milioane de euro, pe care le puteam primi gratis din PNRR. În total, din 2021 și până în 2027, România poate dispune de fonduri europene în valoare de 53,4 miliarde de euro. Până acum, noi am atras doar 16,4 miliarde de euro, cam 14,8% din bani. Avem deci la dispoziție 36 de miliarde de euro în următorii doi ani, dar depinde de politicieni care trebuie să se asigure că reformele amânate vor prinde viață, iar companiile și agențiile statului sunt conduse de profesioniști, nu de persoane cărora li se oferă o recompensă pentru servicii recente sau un stimulent pentru afaceri viitoare.
Atitudinea confuză în cazul Lukoil, care trebuie să-și vândă afacerile din România, este un caz-școală care descrie atât incapacitatea statului de a-și gestiona inteligent economia, cât și intensitatea corupției sau ineficiența justiției. Lukoil a sfidat permanent nu doar angajamentele sale din momentul cumpărării Rafinăriei Petrotel. Rușii de la Lukoil au plătit 53 de milioane de dolari și au promis investiții de sute de milioane de dolari. Și-au asumat și o datorie față de Bancorex de 53,84 milioane de dolari, pe care Guvernul Năstase a șters-o necondiționat. Lukoil a dat și o lovitură industriei petrochimice: a închis instalaţiile care produceau etilenă, propilenă şi polietilenă de la Petrotel.
În 2014 însă, procurorii au constatat că Lukoil a fraudat statul cu 230 de milioane de euro, dar nimic nu s-a întâmplat. În 2015, SIF Muntenia, care deținea un pachet minoritar de acțiuni, a dat în judecată Lukoil cu argumentul existenței unei scheme de spălare de bani și de folosire incorectă a creditului societății, evaluând un prejudiciu de aproape 1,2 miliarde de euro.
Fiscul s-a implicat însă de abia când a constatat că Lukoil nu a plătit impozite în România pe tranzacții de 1,2 mld. euro, în 2021 și 2022. Lukoil a contestat în instanță decizia de impunere a 10 milioane de euro, dar greva magistraților a oferit posibilitatea unor amânări. Iată cum România ar fi avut șansa de a negocia direct cu Lukoil o preluare a afacerilor sale în contul datoriilor neplătite, al evaziunii fiscale prelungite sau al neîndeplinirii promisiunilor de investiții de 200 de milioane de dolari, care trebuiau făcute în primii patru ani, care i-ar fi asigurat preluarea Rafinăriei Petrotel.
În schimb, politicienii au găsit o soluție controversată pentru a prelua de la Lukoil participația de 87% din exploatația Trident din Marea Neagră. Autoritatea de Reglementare în Domeniul Minier și Petrolier propune modificarea Legii petrolului, pentru a facilita naționalizarea. Nimeni nu-și pune întrebarea dacă o asemenea prevedere ar putea îndepărta eventuali investitori în afacerile energetice românești. Mai ales că suntem percepuți ca un stat care are politici imprevizibile.
Politicile iraționale, indolența și corupția limitează în final opțiunile de rezolvare a situațiilor complicate sau a evenimentelor imprevizibile cu efect negativ. Iar acest guvern, cu sabia lui Damocles agitată de agențiile de evaluare deasupra ratingului suveran și tensiuni politice care blochează reformele, este obligat să reacționeze la consecințele acestor politici iraționale. O coaliție tensionată, care blochează distructiv toate reformele, poate distruge șansele ca România să exploateze oportunitățile de dezvoltare și să evite o criză economică.
