De același autor
În jurul nostru lumea fierbe: tensiunile geopolitice sunt intense, incertitudinea este o constantă, iar viitorul este ceţos, impredictibil şi presărat cu riscuri. Din când în când, politicienii mai aruncă o privire în exterior, spun ce cred ei despre conjunctură şi se retrag, grăbiţi, în nucleul dur al campaniei electorale. Cu scopul precis de a seduce electoratul, dar şi de a obţine un câştig material pentru grupul interesat, parlamentarii au aruncat în piaţa legislativă un şuvoi de reglementări care dau peste cap afacerile private şi, mai ales, paralizează investiţiile străine. Politicienii au transmis pieţelor financiare semnale de alarmă, dând legi care distrug încrederea că investiţiile în România sunt sigure. Când dai legi cu aplicare retroactivă, cum este aceea a creditelor în franci elveţieni, sau când acorzi facilităţi unui domeniu, cum ar fi cel al energiei alternative, şi apoi le retragi lăsând cu ochii în soare companiile care au investit în mori de vânt, convinse că ai nevoie de ele, atunci devii imprevizibil şi nefrecventabil.
Dacă economia noastră nu exercită o atracţie faţă de investiţiile străine, atunci nu avem aliaţi externi din influentele medii de afaceri, atât de necesari în actuala conjunctură geopolitică. Ne este teamă că Statele Unite ar putea să ne livreze sferei de influenţă rusească? Păi ce investiţii au de protejat americanii la noi, să merite să ne susţină, în afară, desigur, de poziția de aliat și de scutul de la Deveselu? Oficial, americanii au investit, până la finalul lunii septembrie, 1,3 miliarde de dolari, cam 0,94 miliarde euro. Mult prea puţin pentru a fi interesanţi pentru marile companii americane care fac jocuri pe la Washington. De altfel, în ultimii zece ani nu am reuşit să atragem decât vreo 300 de milioane de euro din partea companiilor americane, probabil din cauza percepţiei dominante de corupţie.
Austria este al doilea mare investitor străin în România, probabil mai tare ca Olanda, de unde se întorc şi banii bogătașilor noştri, via diversele paradisuri fiscale olandeze. Băncile austriece însă fac faţă presiunii crescânde a unor reglementări cu accente absurde, greu de explicat în cartierele generale din Viena. Ce susţinere putem avea de la Austria, un jucător abil în Europa, în cazul unor negocieri geopolitice strategice? Germania şi-a dublat în zece ani investiţiile în România, dar cele 4,8 miliarde de euro plasate aici sunt infime faţă de realitatea că a investit în Polonia 28 de miliarde de euro doar până în 2014. Suntem oare interesanţi pentru companiile germane, suficient cât să ne deschidă şi mai larg accesul la culoarele politice? Franţa şi-a dublat şi ea investiţiile în ţara noastră în ultimii zece ani, dar suma totală este modestă, doar vreo 3,4 miliarde de euro, şi depinde masiv de industria auto, care tânjeşte după autostrăzi.
Investiţiile străine stagnează în România şi asta nu este o surpriză, ci o consecinţă a nesocotirii avertismentelor transmise insistent de mediul de afaceri, care cerea predictibilitate şi transparenţă, adică să ştie când, dacă şi cum să investească banii aici. Acum asistăm la un asalt populist împotriva investiţiilor străine, corporaţiile sunt demonizate şi invitate să spele putina. Capitalul românesc este ridicat în slăvi, poate că merită, dar să nu uităm valul de insolvenţe care au falimentat afaceri, au măturat sute de mii de locuri de muncă şi au dat gaură bugetului de stat. Până una-alta, nu găsim pe lista marilor datornici către bugetele statului nicio corporaţie străină mare, ele virează la timp impozitele pe muncă, pe sănătate şi colecta de TVA sau accize. Pe banii ăştia viraţi la timp stă bugetul statului, iar subţirimea lui descrie starea generală a economiei. Avem nevoie de investiţii străine tot aşa de mult cât avem nevoie de o clasă de mijloc puternică şi de afaceri româneşti profitabile şi eficiente. Mai avem nevoie de aliaţi puternici, dar să nu ne iluzionăm, interesele de afaceri impun, de multe ori, politicile geostrategice.
Populismul este periculos nu doar pentru că demonizează investiţiile străine, speriindu-i pe cei prezenţi şi paralizând interesul pentru România al investitorilor potenţiali, ci şi pentru că împrăştie promisiuni fără acoperire în buget. O privire comparativă asupra veniturilor statului îngrijorează. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, avertiza că România colectează cei mai puţini bani la buget, cam un sfert din economie, spre deosebire de media Uniunii Europene de 40% din PIB. Deci creşterea economică nu se vede în vistieria statului, aşa cum se iluzionează politicienii social democraţi când ne promit creşteri de salarii şi facilităţi fiscale. Ce să finanţezi mai întâi cu atât de puţini bani? Educaţia, sănătatea sau investiţiile în economie? Şi cu armata cum rămâne, de unde facem rost de bani pentru a o întări? Euforia populistă aruncă în derizoriu viitorul economic al ţării şi poate amâna creşterea bunăstării, ceea ce ar putea hrăni, paradoxal, mişcări şi mai radicale. Banca Mondială avertizează asupra riscului amplificării populismului peste tot în lume, fenomen acompaniat de stagnare şi de scăderea puterii de cumpărare. „O scădere cu 1% a ritmului de creştere economică în ultimii patru ani este asociată cu o creştere cu 3,1% a cotei de popularitate a partidelor cu un discurs populist“, estimează Banca Mondială. Ca atare, populismul hrăneşte sărăcia, ceea ce, dintr-o perspectivă cinică, susţine însăşi fibra politică a populismului.
