Lecția Atenei pentru București

România nu e ferită de efectele negative ale crizei grecești, cu eventualul său final de ieșire din zona euro. De altfel, nicio țară a lumii nu poate spune că ar sta adăpostită sub vreo cupolă de siguranță.

Deși era previzibil, deznodământul referen­du­mului din Grecia a paralizat imaginația po­li­ti­cienilor europeni, a pieței financiare și a gre­cilor înșiși. Viitorul economic al Greciei este cețos. Lipsesc banii. Guvernul trebuie să ia în serios po­si­bi­litatea introducerii unei mo­ne­de alternative, probabil drah­ma, pentru a plăti salariile și pensiile. Băncile nu au cum să-și redeschidă porțile, în­tru­cât depozitele ar seca în pri­me­le ore. Incertitudinea va cu­noaște intensități maxime.

Scenariile care evaluau un vot negativ, interpretat ca fiind an­tieuro, sunt dure. Cabinetul Tsipras forțează o renegociere a acordului de împrumut fără a ceda în punctele sensibile, deoarece acum, du­pă vot, nici nu mai poate accepta vreo mă­su­ră de austeritate. Ar fi măturat imediat de la putere. Dacă negocierile tărăgănează, ori­cum, mai devreme sau mai târziu, guvernul va fi alungat din cauza nebuniei pe care o va pro­vo­ca lipsa de bani. 20 iulie va fi o zi isto­ri­că, deoarece Grecia nu va reuși să ram­bur­se­ze la scadență o plată față de Banca Centrală Eu­ro­peană. Efectul imediat al acestui eșec va fi ace­la că BCE va înceta orice susținere fi­nan­ci­ară față de băncile grecești, care ar putea co­lapsa. Cu un sistem financiar în colaps, fără bani de pensii și de salarii, nimeni nu în­drăz­neș­te să-și imagineze ce se va întâmpla în Grecia.

România nu este ferită de efectele negative ale crizei grecești, cu eventualul său final de ieșire din zona euro. De altfel, nicio țară a lumii nu poate spu­ne că ar sta adăpostită sub vreo cupolă de siguranță. Analiștii se așteaptă ca pie­țe­le să intre pe un teritoriu al in­certitudinii, în care să se nas­că unde seismice, reacții sistemice, întărirea ac­cen­tu­ată a monedelor de refugiu – dolarul american, francul el­vețian, yenul japonez sau lira sterlină – și aprecierea aurului. Restul mo­nedelor, inclusiv leul nostru, vor zvâcni sub presiunea deprecierii.

Un lucru este clar: noul val al crizei nu se va sfârși rapid, ceea ce va crea un disconfort ma­jor în toată Europa. Acest triumf à la Pirus, în care învingătorii dau foc viitorului, ar trebui ana­lizat atent la București, deoarece se apro­pie alegerile de anul viitor, care vin, nu-i așa, acompaniate de tentația pomenilor.

Drama Greciei a demonstrat că nu poți sus­ți­ne un stat social, împrăștiind beneficii celor să­raci, dacă nu ai bani. Poți să faci asta pe cre­dit, o vreme, cât timp te finanțează ci­ne­va. La București au scos capul toate ispitele. Reconstruim vechiul sistem de pensii pre­fe­ren­țiale, al castelor, în care diplomații sau par­la­mentarii, de pildă, sunt beneficiarii taxelor noastre într-o măsură mai mare decât doc­torii sau profesorii. De ce? Pentru că pot. Nor­mal ar fi ca parlamentarii să se preocupe de menținerea echilibrelor țării, să nu cădem în groapa cu lei a crizei, care se va amplifica din cauza tensiunilor din Grecia. Nici vorbă de așa ceva. În parlamentul țării parcă ar fi nimerit un lot de maneliști șmecheri care își râd de gloa­ta pe care vor încerca să o seducă din vor­be și cu ceva mărunțiș fiscal. Prudența, in­teligența, logica economică în votul pensiilor pentru parlamentari ies din discuție.

Codul Fiscal este și el un subiect tensionat al negocierilor cu finanțatorii noștri in­ter­na­țio­nali. Un eșec al acordului cu FMI, de pildă, ris­că să atragă după sine o scădere a ratingului de țară. Dacă ne prăbușim iarăși în lotul sta­telor care nu sunt recomandate pentru in­ves­tiții, cresc toate costurile la care se îm­pru­mu­tă statul și, atunci, se adâncește deficitul bu­getar. Intrăm în cerc vicios, așa, de amorul ar­tei electorale, că nu ne simțeam noi con­for­ta­bil în stabilitate și echilibru. Ne trebuia criză, ca să ne punem poalele în cap și să de­clan­șăm retorica electorală. Acum, desigur, acei ro­mâni care au valută se vor simți bine și chiar își vor spori avuția dacă leul se de­va­lo­ri­zează bru­tal. Iar dacă ne uităm la declarațiile de avere ale aleșilor, constatăm, probabil, că mai toți au eco­nomii consistente în euro, așa că lor nu prea le pasă de stabilitatea monedei. Îi poate interesa cel mult conservarea fo­to­liu­lui de parlamentar și asta se face cu pro­mi­siuni.

Grav este însă că România nu a mai investit în nimic în ultimii doi ani. Neinvestind, n-ai cum să creezi locuri de muncă. Trăim din ilu­zii statistice și din rezistența unor corporații ca­re au apucat să investească în România, dar care ne avertizează mereu că nu este să­nă­tos să trăim în terenul mlăștinos și im­pre­vizibil al deselor schimbări legislative. Gu­ver­nan­ților nu le pasă că energia are nevoie de in­vestiții imense, de 4-5 miliarde de euro pe an, doar pentru a menține sistemul energetic, nu pentru a-l sofistica. De unde bani? Noi afi­șăm țanțoș un surplus bugetar care este re­zul­tatul direct al lipsei investițiilor. Suntem de­ja în cerc vicios și ne-am așezat la masa po­me­nilor, ceea ce este aiuritor și descrie lipsa de viziune și de realism a guvernanților. Și mai arată ceva: politicienii nu sunt informați sau nu înțeleg ce se întâmplă în jur, în ime­dia­ta apropiere. Atunci când ești conștient că si­tuația Greciei este complicată, când afli că pro­pria ta situație este volatilă, deoarece vei fi afectat de criza greacă, nu te poți certa cu FMI & co, deoarece te pun la pământ piețele fi­nanciare, dacă simt miros de panică în re­gi­u­ne. Ce rost a avut graba de a scădea TVA la ali­mente înainte de a reduce cota generală a ta­xei? După cum se poate observa și cum ori­ce economist ar fi putut estima, iată că ali­men­tele NU („oxi“) s-au ieftinit cu 15%, în schimb se pare că bugetul anului viitor nu poate sus­ține scăderea TVA la 19%! Deci anul viitor vom căuta bani pentru a finanța găurile bu­ge­tu­lui. Dar cui îi pasă de viitor într-o țară un­de po­li­ticienii nu învață din lecțiile prezentului?