Meseriile liberale atacate de Fiscul fanariot

Atunci când nu există interes pentru capturarea marii evaziuni fiscale, asaltul asupra celor săraci pare un atac de tip fanariot.

Ministerul Finanţelor a pulverizat liniştea contribuabililor obişnuiţi cu un adevărat de­­sant asupra profesiilor liberale. Pe de o par­te, Fiscul îi hărţuieşte cu somaţii pe cei care au avut vreun alt câştig în afara unui salariu clasic. Se cer banii pe anii din urmă şi apare astfel un imens risc fiscal pentru toa­tă suflarea care a muncit sau a câştigat în plus în ur­ma unor profesii liberale. Pe de altă parte, Finanţele publică schiţa unor mo­di­ficări de substanţă ale de­fi­nirii fiscale a profesiilor liberale, care vor deveni activităţi dependente, din inde­pen­dente. Ambiguitatea este la locul ei. Ni se dă o definiţie clară a dependenţei, dar ur­mează să aflăm, după o vreme, cărei pro­fesii i se aplică ea.

Vorba asta „dependent“ va deschide calea Fiscului către fiecare bănuţ câştigat de cei care practică profesii liberale. În definitiv, din perspectivă fiscală,  dependenţa va obli­ga persoana să achite toate taxele so­ciale, de la contribuţia la pensie la cea de sănătate sau şomaj,  câteodată de două ori. Tot haosul actual a fost provocat de un Cod Fiscal imperfect, asezonat cu lă­mu­­riri adăugate prin diverse norme şi or­dine de ministru, care, la rândul lor, su­feră de ambiguitate. Dar diavolul, nu-i aşa, stă pi­tit în detalii.

Povestea Fiscului à l’americaine, în care fiecare bănuţ câştigat se impozitează, de­ran­jează dacă privim din perspectiva lup­tei anticorupţie. Corupţii şi manevrele lor au creat averi imense, în  mare parte greu de justificat. Nu poţi să pui presiune peste profesiile liberale şi să ascunzi de ochiul public povestea recuperării banilor ma­ri­lor corupţi. Nu poţi să contabilizezi spre im­pozitare bacşişul taximetriştilor şi să nu te intereseze situaţia firmelor de ta­xi­me­tre, alea cărora şoferii le virează zilnic un purcoi de bani, dar care-i ţin pe oa­meni cu contracte cvasi­fictive şi care, în ge­neral, afişează pierderi.

Ideea de a aplica con­tri­bu­ţia de sănătate pentru câş­tigurile din dividende a cre­at situaţii hilare, inac­cep­tabile într-o lume cu scaun la cap. S-a ajuns în situaţia de a taxa pier­derea şi, mai mult, a apărut pretenţia de a cere un impozit mai mare decât câştigul. Faptul că s-a revenit asupra deciziei arată cât de stu­pidă a fost ideea şi descrie in­con­sis­ten­ţa legislaţiei care guvernează birurile şi in­con­secvenţa aplicării. Însuşi faptul că, sub pre­siunea diverselor bresle afectate de ima­gi­na­ţia creativă a Fiscului, s-au schim­bat, din mers, câteva reguli de joc, denotă că ce­­va nu este în ordine, că domneşte hao­sul.

Asaltul Fiscului asupra profesiilor liberale are însă şi o componentă cinică: anume, fap­tul că milionul de oameni care lucrează independent nu contează în calculele elec­torale ale stângii, acum la guvernare. To­tuşi, nu toţi profesioniştii independenţi câş­­­­tigă bine, mulţi au venituri la limita sub­zistenţei. Mai mult, nu toată lumea as­ta liber profesionistă câştigă bani cons­tant. Unii au contracte sezoniere, alţii au de­se întreruperi de activitate şi, totuşi, Fis­cul le cere să facă plăţi anticipate. Totul este ilo­gic. În România sunt milionari cu do­mi­ciliul fiscal în diverse paradisuri fis­cale, dar n-am auzit vreo iniţiativă, cât de fi­ra­vă, a Fiscului să-şi repatrieze im­po­zi­tele, aşa cum fac americanii, italienii sau in­di­e­nii. Insolventa Petromservice, de pil­dă, a rulat banii prin Cipru. Nu ştim de vreun succes al Fiscului în tentativa de a re­cu­pe­ra sumele datorate. Atunci când nu există interes pentru capturarea marii eva­ziuni fiscale, asaltul asupra celor mai să­raci pa­re un atac de tip fanariot. Nu ne tre­buie mi­ca burghezie, îi susţinem pe marii bo­gă­taşi şi îi păcălim pe săraci cu pomeni mici. Asta pare să fie filosofia fiscală ac­tua­lă, o re­­şapare capitalistă a ideologiei co­mu­niste.

Nu în ultimul rând, se naşte întrebarea: de ce trebuie cineva să plătească de mai mul­te ori contribuţia pentru sănătate? Pâ­nă la urmă, cei care practică profesii li­be­rale sunt exact aceia care ar contribui la asi­gurări medicale private.  Oamenii tre­bu­ie lăsaţi să aleagă şi, mai ales, să susţină in­dustria fondurilor private de pensii şi a asi­gurărilor private de sănătate. Obli­gân­du-i să plătească de mai multe ori acelaşi serviciu, de stat, le retezi apetitul pentru alte cheltuieli în acest scop.

Totuşi, trebuie să acceptăm că este nevoie de o reglementare a situaţiei. Problema rea­lă a bugetului este imensa povară so­cială a unei economii dezarticulate. Taxele sociale, fie că sunt contribuţii pentru pen­sii, fie că sunt pentru sănătate, sunt plă­ti­te de aproximativ 4,5 milioane de con­tri­bua­bili, angajaţi cu contract de muncă pe du­rată nedeterminată, care achită deci fac­turile sociale unui număr de 12,5 milioane de oameni. Această situaţie complet deze­chi­librată naşte monştri şi, mai devreme sau mai târziu, sistemul clachează. Dar goa­na asta după contribuţii descrie şi abe­ranta presiune a fiscalităţii. Când salariile sunt mici, ceea ce rămâne după o im­po­zi­tare sălbatică nu este suficient pentru un trai decent şi de aceea sute de mii de oa­meni s-au repliat. Poate că, în scopul dez­voltării economiei şi al creării bunăstării, ar fi nevoie de o reconsiderare a nivelului im­pozitelor.

Dar Codul Fiscal trebuie scris de spe­cia­lişti. Cum el trebuie să treacă prin par­la­ment, ar trebui ca aleşii să fie şi ei în stare să-l amendeze eficient, inteligent şi rea­list. Din păcate, nu este cazul. Uneori, în is­toria recentă, schiţele unor reglementări economice au intrat în parlament cât de cât rezonabile şi au ieşit de acolo mutilate. Es­te deci nevoie ca actuala clasă politică să se dezmeticească, să alunge impostorii şi combinatorii din rândurile ei şi să caute specialişti serioşi. Altminteri, ne vom bă­lăci în derută.