Recalcularea pensiilor anunță măriri inevitabile de taxe și impozite

În ciuda numărului uriaș de beneficiari ai recalculării, sentimentul general este negativ, întreaga operațiune pare un eșec.

Lidia Moise 27.08.2024

De același autor

Recalcularea pensiilor a fost așteptată cu emoție de cele aproape cinci milioane de pensionari ai României. Toate avertismentele privind costurile mari asociate ei au creat o speranță generală de majorare a pensiei. Practic, toată lumea se aștepta la măriri, mai puțin, poate, cei cu pensii speciale, dar asta este altă poveste.

Într-adevăr, peste 80% dintre pensionari vor câștiga bani în plus la pensie, restul vor rămâne cu veniturile actuale. Însă deja mulți pensionari, peste 700.000, au avut deja un șoc la primirea deciziilor oficiale de recalculare, prin care au fost anunțați că, potrivit noului algoritm, au dreptul la o pensie mai mică, dar, Guvernul, generos, le va da în continuarea pensia aflată în plată.

Explicația oficială, care trebuia livrată cu multe luni înainte, este aceea că scopul recalculării a fost acela de a corecta diversele inadvertențe legislative care au avantajat, în timp, o serie de pensionari care au avut aceeași contribuție de-a lungul anilor, dar au acum pensii diferite. Acest lucru nu s-a întâmplat și acum orice explicație a ministrului de resort sau a altor reprezentanți ai Guvernului este primită ca o scuză.

Un val de revoltă socială din partea unor categorii care se consideră dezavantajate va deranja peisajul politic în această perioadă electorală. În ciuda numărului uriaș de beneficiari ai recalculării, sentimentul general este negativ, întreaga operațiune pare un eșec. Și este, într-o mare măsură, deoarece recalcularea nu trebuia să fie făcută într-un an electoral, întrucât orice reechilibrare a unei legislații atât de instabile, care a fost deseori adaptată la momentele politice, cum este cea a pensiilor, poate avea victime. Din perspectivă electorală, nemulțumiții, susținuți de adversarii politici, pot da peste cap calculele partidelor. În mod clar însă, recalcularea în timpul efervescentului an electoral 2024 a fost un răspuns politic la problemele pensionarilor, care formează o circumscripție electorală vastă, vocală și influentă.

Au apărut însă și alte probleme: haosul din arhive, costurile prea mari de obținere a unor documente, imposibilitatea unor pensionari de a afla unde sunt arhivate documentele de la unele companii care au dat faliment și, într-un final, incerta șansă de a câștiga mai mulți bani la pensie după ce cheltuie mii de lei pentru obținerea documentelor. Cu alte cuvinte, merită oare efortul? Aici autoritățile trebuia să alcătuiască o hartă completă a arhivelor și să stabilească un cost minimal, eventual să compenseze o parte din acest cost. Indiferența față de această problemă arată cât de dezarticulată este colaborarea dintre instituțiile statului.

Dar adevărata problemă a recalculării pensiilor este costul ei și, mai ales, efectul acestor cheltuieli asupra fiscalității viitoare. Toate agențiile de evaluare financiară au avertizat încă de anul trecut asupra efortului mare pe care bugetul țării trebuie să-l suporte, ca efect al recalculării.

Din păcate, estimările de anul trecut privind deficitul bugetar din 2024 s-au dovedit a fi optimiste și acum, iată, statul va trebui să găsească încă vreo zece miliarde de lei pentru a plăti recalcularea, construind un deficit aproape dublu față de cel prognozat în bugetul de stat.

Experții agenției de rating Fitch au avertizat că recalcularea, fără măsuri de compensare, ar mări deficitul cu 1,3% pe an, din 2024 până în 2026, ceea ce complică programul de batalion disciplinar al exercițiului de deficit excesiv în care este captivă România. Interesant, cei de la Fitch avertizează și asupra problemei demografice a României, mult mai gravă decât în alte state evaluate de agenție.

În plus, menținerea unui deficit mult prea mare va mări rapid și datoria publică: România se va împrumuta pentru a plăti salarii și pensii, dar o va face la costuri din ce în ce mai mari. În paralel, cheltuiala cu rambursarea datoriei publice va consuma și mai mult din veniturile statului și va amplifica, la rândul ei, deficitul.

Ca de obicei, recalcularea nu a fost însoțită de o proiecție clară a efortului financiar necesar și de o prezentare a măsurilor fiscale care vor fi aplicate. Adevărata capcană a recalculării pensiilor este ascunsă în măsurile care se vor lua pentru a compensa deficitul amplificat de această cheltuială. Este însă evident că anul viitor vom avea impozite și taxe mărite, iar în 2026 vom reveni la impozitul progresiv, deși aceste măsuri vor încetini economia și, luate în exces, ar putea chiar declanșa o recesiune.

Dar problemele amplificării deficitului bugetar și a datoriei publice nu sunt singurele pericole pentru economie. Tot analiștii de la Fitch avertizau că „Legea pensiilor ar putea, de asemenea, să întârzie plata părții rămase din fondurile Facilității de recuperare și reziliență a UE ”. Motivul este clar: plățile facilității sunt legate de viziunea UE cu privire la sustenabilitatea finanțelor publice. Pentru România, acest lucru necesită aderarea la o cale de consolidare implicată de Procedura UE pentru Deficit Excesiv. Deocamdată, legea pensiilor pare să deraieze aceste eforturi.

Ne putem aștepta ca anul viitor să plătim taxe și impozite mai mari, în ciuda asigurărilor guvernanților aflați în campanie electorală că nu se va întâmpla asta. Desigur, de vină vor fi cei de la Comisia Europeană, care ne vor forța, nu-i așa, mâna să luăm măsuri nepopulare. Iată de ce recalcularea trebuia făcută anul trecut.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22