NATO rămâne un spectator în criza siriană

”Raţionalizarea spaţiului aerian atât de complex al Siriei este imposibilă. Este ca şi cum ai încerca să rezolvi un cub Rubbik ale cărui componente se răsucesc la o viteză de peste 1.5 Mach, iar apoi mai adaugăm încă o duzină din acestea”, avertiza, la 12 octombrie, analistul Andrew Foxall din cadrul think-tankului The Henry Jackson Society. ”Ţinând cont de intensitatea traficului aerian, există îngrijorări reale că un avion ar putea fi doborât dintr-o neînţelegere catastrofică. Asta înseamnă că am putea fi la câteva secunde de o escaladare bruscă a situaţiei, ceea ce ne-ar duce în pragul războiului”, spune Andrew Foxall.

Generalul locotenent Charles Brown, comandantul campaniei aeriene americane în Siria, a declarat, potrivit Daily Mirror, că pe baza imaginilor radar stocate de centrul de comandă al SUA din Qatar un avion american de vânătoare şi unul rusesc s-au apropiat la doar 32 de km unul de altul, iar acest lucru cuantificat în viteza de deplasare a aparatelor, înseamnă doar 30 de secunde distanţă de un impact. ”O eroare poate duce la un incident diplomatic de proporţii catastrofale”, spunea Andrew Foxall.

De la debutul crizei din estul Ucrainei, aviaţia rusă a testat constant reacţia NATO de apărare a spaţiului aerian al Alianţei mai ales pe flancul estic. Institutul European Leadership Network (ELN) a publicat trei rapoarte succesive (martie 2014, decembrie 2014 şi martie 2015) în care centraliza incidentele aeriene între avioane de luptă ale Federaţiei Ruse şi aparate ale NATO. Testarea aproape permanentă a capacităţii de răspuns a celuilalt, expune dorinţa Moscovei de a ține sub presiune spaţiul aerian al NATO.

După Ucraina, tensiunea la frontiera aeriană a NATO, în special în ţările baltice, a căror apărare aeriană revine sistemului rotativ de poliţie aeriană al statelor NATO a atins un nivel fără precedent. Incidentele au loc şi în alte puncte de pe glob unde avioane americane şi ruseşti se întâlnesc practic într-un joc de hărţuire care poate degenera, dintr-o eroare sau dintr-o manevră greşit interpretată, într-o confruntare aeriană veritabilă. Incidentul de la graniţa Turciei cu Siria reaminteste de momentul Sarajevo 1914.

Putin a declarat recent că Rusiei i-a fost “înfipt cuţitul în spate” în urma incidentului cu doborârea avionului Su-24. Starea de tensiune între cele două state este în creştere, Kremlinul anunţând că va lua măsuri pentru suspendarea relaţiilor militare cu Ankara şi de reevaluare a proiectelor comerciale comune.

Rusia a mutat baterii antiaeriene S-400 pe teritoriul Siriei, în nord-vest, iar în replică preşedintele turc Recep Erdogan a declarat recent la CNN că în cazul unei acţiuni de doborâre e vreunui avion turc de către sistemele antiaeriene ruseşti din Siria, Turcia va considera că este supusă unui act de agresiune.

NATO – un spectator

Turcia a solicitat imediat, în baza articolului 4 al Tratatului de la Washington, consultări cu statele membre ale NATO după incidentul Su-24, Ankara susţinând că i-a fost încălcată suveranitatea naţională. NATO a emis o declaraţie de susţinere, prin vocea secretarului general, şi a invitat la calm statele membre, cerând acestora să se concentreze pe inamicul comun ISIS şi pe consolidarea mecanismelor disponibile ca pe viitor aceste incidente să nu se mai repete. În schimb, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg a spus că NATO nu a iniţiat niciun contact direct cu Moscova pentru discutarea situaţiei create.

Si totuşi Alianța ca întreg nu luptă împotriva ISIS la nivel de comandamente şi structuri. În urma atentatelor de la Paris din 13 noiembrie, Franţa nu a cerut nici activarea articolului 5, nici măcar a articolului 4 al Tratatului de la Washington de consultare cu partenerii din Alianţă. NATO a rămas spectator în urma atacului terorist împotriva unui stat membru al său, chiar dacă a exprimat la nivel declarativ susţinerea totată pentru Franţa. În 2001 în urma atacurilor teroriste din SUA, articolul 5 a fost pentru prima dată activat, ulterior NATO implicându-se inclusiv în operaţiuni militare maritime de combatere a terorismului. Natura ameninţării teroriste face parte din spectrul ameninţărilor faţă de care Alianţa trebuie să aibă un răspuns ferm, în conformitate cu prevederile Conceptului Strategic şi a documentelor strategice care gestionează funcţionarea organizaţiei. Cu toate că NATO a dezvoltat mecanisme complexe de furnizare a garanţiilor de securitate pentru toate statele membre, Franţa s-a orientat către UE si spre activarea articolului 42.7 din Tratatul Uniunii, însă UE nu dispune de o forţa proprie care să poată răspunde imediat, în ciuda comandamentelor europene de reacţie rapidă disponibile liderilor UE.

Pe de o parte, NATO a fost solicitată de Turcia în baza articolului 4, iar în cazul francez a fost complet ignorată. Cât de reală este apărarea colectivă oferită de NATO statelor membre, lăsând la o parte exerciţiile militare comune pentru sporirea capacităţii de interoperabilitate a Alianţei sau summit-urile de sprijin declarative pentru Flancul estic, cel mai recent chiar la Bucureşti?

Relațiile Turciei cu Statul Islamic

Practic, Alianţa are nevoie de cooperarea militară sporită a Turciei într-o regiune-cheie. Turcia deține a doua armată din perspectiva efectivelor şi a dotărilor din Alianţă, după cea a SUA. Turcia este un jucător foarte important în bazinul Mării Negre şi în Orientul Mijlociu. Şi găzduieşte două baze NATO, cea de la Incirlik (aflată în avangarda boombardamentelor americane împotriva ISIS) şi cea de la Izmir unde se află şi cel mai important comandament de reacţie rapidă al NATO pentru trupele terestre.

Pe de alta parte însă, preocuparea principală a Turciei este mai degrabă legată de kurzi decât de ISIS.

În martie cotidianul turc Today’s Zaman, publica mărturia unei asistente de la spitalul universitar din Pamukkale care spunea că s-a săturat  să tot îngrijească lideri ai Statului Islamic.

Imediat după doborârea avionului rusesc au apărut fotografii pe reţelele de socializare, unii comentatori avansând ideea că ar fi vorba despre răzbunarea făţişă a serviciilor secrete ruse, în imaginile respective fiind fiul lui Recep Erdogan, Necmettin Bilal, care lua masa în Istanbul cu un presupus lider ISIS.

La 18 octombrie, seful serviciului naţional de informaţii al Turciei Hakan Fidan a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru foarte mulţi, în care susţinea că ”Statul Islamic este o realitate şi trebuie să acceptăm că nu putem eradica o organizaţie atât de bine organizată şi populară ca aceasta; cer colegilor mei occidentali să-şi schimbe mentalitatea despre curentele politice islamice, să lase deoparte mentalitatea cinică şi să contracareze planurile lui Putin de zdrobire a revoluţionarilor islamişti sirieni”.

Emile Hokayem, cercetător la International Institute for Strategic Studies, crede că ” Siria este mai degrabă un haos în care şi Erdogan  are implicarea sa din dorinţa de a reface puterea otomană a înaintaşilor săi”. Iar în ce priveşte campania împotriva ISIS, Emile Hokayem a adăugat că ”liderul de la Ankara şi aliaţii săi arabi au agende duale în ce priveşte războiul împotriva terorii şi furnizează arme şi bani pentru militanţii islamişti, iar intervenţia lui Putin în Siria este considerată un regres devastator pentru planurile de îndepărtare a preşedintelui Assad”.

Siria rămâne un teatru de război în care sunt implicaţi o multitudine de actori statali, chiar coaliţii de state, cu interese complexe şi adesea divergente.