De același autor
Se spune că rareori oamenii care trăiesc acel tip de evenimente ce modifică dramatic istoria umanității sunt conștienți de acest fapt în timpul desfășurării lor. Cel mai adesea, amploarea, semnificațiile și consecințele lor profunde scapă înțelegerii imediate. Este cazul pandemiei Covid-19. Inițial, o criză medicală locală, larg ignorată, dar devenită, ulterior, globală, una care va modifica pentru totdeauna viețile noastre. Și nu doar din punct de vedere strict medical sau, mai precis, nu doar din punct de vedere medical. Confruntați cu efectele imediate, cu temerile, paranoia și isteria care se răspândesc mai viral decât boala propriu-zisă, nu suntem în măsură să vedem dincolo de ea. Nu-i vedem acele efecte care afectează viața în sens larg. Nu înțelegem că suntem chiar în fața unui astfel de eveniment mondial și că sfârșitul său, căci fără îndoială pandemia va avea un sfârșit, ne va găsi într-o altfel de lume. Nimic nu va mai fi la fel.
Cu siguranță, comparațiile pot fi făcute. Și unele s-au făcut deja. Și cele care încearcă să minimizeze optimist efectele, și cele care anunță Apocalipsa și sfârșitul civilizației. Până și polarizarea extremă este un semn. Rețelele sociale răspândesc teorii ale conspirației, referințe medicale, leacuri miraculoase, sfaturi pentru a supraviețui sau pur și simplu experiențe individuale. Nicicând umanitatea nu a fost mai conectată în jurul unui subiect. Nu mai există nimic altceva. Totul este estompat în fața singurei preocupări comune: boala și cum scăpăm de ea.
Cu toate acestea, testul pe care umanitatea îl susține nu este, așa cum spuneam, unul strict medical. Originile crizei sunt fără îndoială medicale, dar desfășurarea ei le depășește. În lupta cu boala și, în principal, din cauza răspândirii și specificității ei, autoritățile din țările afectate au fost nevoite să aplice măsuri mai mult sau mai puțin draconice. Treptat sau brutal. Modul de viață, reperele considerate sigure, certitudinile au căzut unele după altele cu o rapiditate greu de anticipat. Poate că nicăieri nu se observă mai bine această stare de fapt ca în țările europene. O generație întreagă, născută și trăită în siguranță și confort și pentru care acesta era până mai ieri un dat este nevoită să se adapteze unor condiții care amintesc de perioada celui de al Doilea Război Mondial. Comparația poate fi forțată, căci războiul și pandemia nu fac parte neapărat din aceeași tipologie, dar modul în care zguduie temeliile lumii mi se pare similar. Căci o fac precum un cutremur.
Avem deja suficiente date care anunță noua epocă. Ordinea mondială a suferit o modificare dramatică. Marea putere economică a Chinei a primit o lovitură mortală, una după care, în ciuda eforturilor masive, este puțin probabil că își va mai reveni la forma inițială. În lumea de astăzi credibilitatea este la fel de esențială precum capacitatea de producție. Iar conducerea comunistă chineză, prin încercarea de a ascunde lumii amploarea dezastrului (există date conform cărora primul caz a fost diagnosticat în noiembrie 2019, în vreme ce primele rapoarte oficiale ale guvernului vorbesc despre sfârșitul lunii decembrie) a pierdut-o. Și odată cu ea, încrederea partenerilor viitori. În analiza căderii sistemului comunist, unii istorici au evidențiat rolul catastrofei nucleare de la Cernobîl, nu atât pentru efectele ei imediate, cât pentru faptul că a arătat incapacitatea sistemului de a mai continua. Suntem, cred, în fața unui Cernobîl al Chinei, cu proporțiile de rigoare.
În vreme ce ordinea mondială se reașază, cu Statele Unite, din nou previzibil, mare câștigătoare, Uniunea Europeană mai contabilizează o criză majoră, după cea a identității, cea a migrației și după Brexit. Paradoxal, noua criză are mari șanse să revitalizeze bătrânul continent, care se vede trezit din letargie. Mai degrabă, obligat să se trezească. Poate că era exact ce avea nevoie. O criză care să unească europenii în jurul unui scop comun, în locul celor care până acum nu au făcut decât să îi dezbine. Desigur, totul ține de modul în care autoritățile de la Bruxelles și cele naționale vor avea sau nu capacitatea de a gestiona situația.
Și dacă este vorba despre autorități, noua lume va reevalua, cu siguranță, și rolul lor. În aceste zile, presiunea asupra guvernelor, agențiilor de tot felul, oamenilor politici și funcționarilor cu poziții de responsabilitate este uriașă. Și va crește. Toată lumea așteaptă soluții concrete și rezolvări. Imediate, dacă se poate. Ezitările, incompetența, proasta comunicare sunt taxate imediat și fără menajamente. Peste tot. Cariere politice se vor încheia, altele vor începe. În termeni reali, fiecare va fi evaluat direct, căci vremea promisiunilor și a vorbelor a trecut.
Cel mai sigur efect al crizei Covid-19 va fi însă cel resimțit în viețile fiecăruia. Conștient sau nu, vom fi cu toții afectați. Cei cu simțul realității și pragmatici au realizat deja că epidemia va trece, dar că virusul va rămâne pentru totdeauna. Ne vom îmbolnăvi într-un final toți, vom dezvolta imunitate și vom trăi cu el, așa cum trăim și cu ceilalți viruși. Va exista un vaccin. Dar asta va fi partea cea mai ușoară.
Probabil, cea mai importantă miză a viitorului este reconstruirea relațiilor sociale, a încrederii și dezvoltarea unei noi conștiințe globale. O responsabilizare a tuturor în fața pericolelor comune care ne pândesc. Și care, iată, nu mai sunt simple exerciții retorice sau subiect de film. Avem precedente descurajante, dar poate tocmai faptul că această nouă amenințare ne privește pe toți, fără posibilitatea de a ne ascunde în spatele granițelor sau rasei, va fi factorul care a lipsit până acum. Poate vom aplica ceea ce am învățat măcar de data aceasta. Poate, de data aceasta, vom trece testul. //
