Mai încercăm odată? Cred că da.

Discuția de la GDS din 8 septembrie nu a însemnat nici mai mult, nici mai puțin decât altele de acest gen. Și eu cred, ca și si alții,- și cum am susținut și la GDS – că e nevoie de acțiuni concrete. Atunci când „se trage” asupra ta, ca părinte de școlar, ca profesor, ca intelectual, cu legi și decizii discutabile sau proaste, cu hotărâri ale unor structuri care fac din negru alb, e vremea ridicării unor „baricade” mai rezistente. Cât de mult sunt dispuși oamenii din universitate să își facă auzită vocea, să acuze direct, prin protest, starea de lucruri generată de o parte a clasei politice în domeniul Educației? Flori retorice, erudite, ducerea în derizoriul caragialesc (depunerea titlului de doctor) nu mai ajută decât pe…fani. Sunt utile, fără îndoială, căci nu trebuie să fim mereu încrâncenați, deși contextul favorizează asta. La fel, e important să auzi personalități de prim rang spunându-și punctul de vedere.

După cazurile Ștefania Duminică și Olguța Vasilescu și, pe alt palier, George Copos, i-am propus dlui rector ca două inițiative ale Comisiei de etică a Universității din București, cea privindu-i pe demnitarii securizați de lege și cea privindu-i pe deținuții „științifici”, să fie asumate de UB, de consorțiul din care face parte UB (se va întimpla în curînd, după cum a anunțat dl. rector) și de parlamentarii dispuși să le susțină. Susțin,  pe de altă parte, și o altă idee apărută între timp, și anume ca o inițiativă civică să devină vehiculul unei astfel de acțiuni. Liviu Papadima a anunțat-o, de altfel, la GDS.

În același timp, eu cred că intreg pachetul Educatiei ar trebui revazut, și în sensul a ce propunea dl.prof. Solomon Marcus, și impus ca temă majoră în sfera publică. E nevoie de obținerea unui sprijin foarte larg pentru a contracara andronescianismul cronic al sistemului educațional. Mecanismul complicității în ce privește, de pildă, realizarea unui doctorat (se înțelege, mediocru, slab sau plagiat ori realizat în răspărul unor elementare reguli de scriere academică) nu lucrează de ieri, de azi în universitatea românească. Fără îndoială, evaluarea școlilor doctorale se impune. Și nu numai în universitățile…civile, ci și în cele militare, ale SRI etc. Acestea din urmă, cum se vede și în ultimele săptămâni, par să fie un stat în stat. De fapt, de ce e nevoie de ele? O rațiune a existenței lor ar putea fi și aceea analizată întrun foarte bun articol de către domnul Mihai Maci, în contributors.ro.

Educația, universitatea românească merită încă un efort de coalizare, a noastră, a cât mai multora. Nu sunt om politic. Dar oamenii politici ar putea începe să vadă că o țară ca să stea ca lumea pe picioarele ei, are nevoie urgentă de reconfigurarea sistemului educațional. Oamenii politici ar putea vedea că adevărul, punctul de vedere critic nu sunt atacuri politice – e un mod absolut îngust, barbar de a vedea lucrurile -, ci posibile punți care trebuie trecute. De fapt, ar trebui să stăm de vorbă, dar nu în comisii și prin consilii. Acolo se fac declarații. Noi avem nevoie să comunicăm adevărurile simple. Ce vrem de la Educație? Numai suportul electoral? Atunci discuția nu mai are rost. Dar dacă dorim să proiectăm un nivel de civilizație mai consistent pentru noi și pentru cei care vor veni după noi, e timpul, încă odată, să mai încercăm.