De același autor
În opinia mea, președintele Klaus Iohannis nu avea alternativă, pentru că nu avea cum să formeze o altă majoritate parlamentară, care să susţină un premier propus sau agreat de Opoziţie. Sau avea alternativă: refuzul nominalizării premierului propus de PSD-ALDE. Situaţie care putea fi urmată fie de dizolvarea Parlamentului și de alegeri anticipate, fie de suspendarea sa din funcţie. Prima variantă nu oferea nicio perspectivă a schimbării situaţiei politice. A doua făcea practic jocul PSD-ALDE.
Dizolvarea Parlamentului și de alegeri anticipate
Se ajungea aici sub „ghidajul” art. 89 din Constituţie potrivit căruia dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi respinge două astfel de solicitări, preşedintele poate să îl dizolve, dar numai după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare. Unii opinează că aceasta ar fi o variantă bună. Şi, totuşi, sunt argumente care determină punerea acestui scenariu politic sub semnul întrebării şi, deci, în plan secund, ca opţiune preşedintelui:
1.Deşi alegerile anticipate sunt, teoretic, o soluție pentru rezolvarea unui crize de acest gen, practic, până la soluţionare, e prelungită criza prezentă, ceea ce poate destabiliza mai mult economia, poate creşte mai mult inflaţia, deficitul comercial, îndatorarea externă.
2. Nu există garanţia că, după alegeri, va exista o altă majoritate parlamentară. Niciun sondaj de opinie, indiferent de cine l-a realizat, nu indică drept preferaţi în opţiunile electoratului alţi actori politici decât cei din actuala putere. E surprinzător, chiar dezolant că aşa stau lucrurile în ciuda numeroaselor derapaje ale PSD-ALDE şi a unei guvernări submediocre. Nu e exclus chiar ca, la eventuale anticipate, unele partide să nici nu mai intre în Parlament.
3. Opoziţia nu dă semne că poate reconfigura majoritatea parlamentară, că poate convinge parlamentari ai Puterii să-şi trădeze şefii şi partidul pentru o cauză nobilă, dar abstractă pentru ei: normalitatea. Au fost voci care au invocat, în context, episodul din primăvara lui 2012, când s-a reuşit o reconfigurare a majorităţii. Atunci, cei care au trădat au fost parlamentari ai PDL. Dar atunci, PDL era, după ani de guvernare fără măsuri populiste, pe tobogan, iar victoria USL, previzibilă. Profitorii politici au sărit rapid în barca USL, de partea căreia se întrevedea succesul electoral şi care le promisese un loc în jurul ciozvârtei Puterii. Apoi, să nu uităm că, în ultimul an, Opoziţia, plină de orgolii exacerbate, s-a certat mai mult cu Opoziţia. S-a văzut că între ei nu există un limbaj comun, că nu transmit mesaje de unitate. S-a văzut inclusiv la consultările de la Cotroceni, când nu au susţinut un candidat comun. PNL şi USR nu au mers cu nicio propunere, conştienţi, probabil, că ar fi doar un exerciţiu democratic, fără nicio finalitate. Iar PMP a mers cu două.
4. În caz de alegeri anticipate, până la normalizarea situaţiei, adică aceea de a avea un Guvern care să aibă şi sprijinul politic în Parlament, un Guvern funcţional, pot trece vreo şase luni. Două luni până la expirarea primului termen în care Parlamentul nu acordă votul de încredere primei variante de premier desemnate de preşedinte. Încă cel puţin o lună pentru cererea celui de-al doilea vot de încredere. Apoi, după o posibilă dizolvare a Parlamentului, încă maximum trei luni pentru organizarea de alegeri anticipate, aşa cum prevede art. 63 din Constituţie. Apoi, încă o lună până la numirea unui nou Guvern. Timp în care ţara e pe pilot automat. În plus, în timpul ăsta e nevoie de instituţii funcţionale (chiar şi cu inerente derapaje), de dialog interinstituţional, pentru că în ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului UE.
Suspendarea din funcţie
Se putea ajunge aici în cazul nominalizării de către preşedinte a unui premier care nu face parte din alianţa care a câştigat alegerile sau nu este agreat de aceasta. Chiar şi printr-o forţare a interpretării legii fundamentale; Liviu Dragnea şi PSD – la fel, prietenii lor din ALDE, coechipieri de puci în vara lui 2012 – au experienţă în acest sens. Pentru asta ar fi fost nevoie de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi al senatorilor – condiţie faţă de care, la scorul făcut în alegerile din decembrie 2016, nu au nicio emoţie.
Nu cred că dl Iohannis trebuia să forţeze acest scenariu şi să facă pe eroul. Pentru că nu s-ar fi rezolvat nimic. Majoritatea parlamentară rămânea aceeaşi, iar Guvernul avea tot structura dorită de PSD-ALDE, care au câştigat alegerile şi care au majoritatea în Legislativ.
Ba, dacă se ajunge în această situaţie, se poate spune că ar fi făcut jocul PSD-ALDE. Pentru că ar fi însemnat că, cel puţin pentru o vreme, Klaus Iohannis lăsa toată ţara pe mâna lui Dragnea&comp., cu Călin Popescu Tăriceanu la butoanele Cotroceniului, ale serviciilor de informaţii, ale CSAT, ale politicii externe. În acest timp, puteau fi trecute legile justiţiei în forma pe care o voiau, puteau fi schimbaţi şefii DNA şi Parchetului General.
Au fost discuţii în spaţiul public şi în privinţa faptului că dl Iohannis nu a cerut PSD-ALDE o altă nominalizare, unii invocând ca argument episodul Sevil Shhaideh. Cele două cazuri nu sunt, însă, comparabile. Dna Shhaideh a fost respinsă din cauza legăturilor soţului său cu Hezbollah, fapt care reprezenta un risc de securitate naţională. Viorica Dăncilă nu prezintă astfel de riscuri şi nici probleme de natură penală nu are. Mediocritatea politică, incultura, faptul că e omul de încredere al unui politician, provenienţa din aceeaşi zonă cu un lider politic detestat public nu sunt criterii constituţionale în baza cărora să fie respinsă o nominalizare.
Concluzionând, se poate spune că suntem captivii găştii Dragnea... Ceea ce ne rămâne de făcut fiecăruia dintre noi, în fața derapajelor Puterii, este o opoziţie hotărâtă, continuă, argumentată, cu mijloacele legale şi democratice de care dispunem, până la viitoarele alegeri. Atunci se va putea schimba ceva. Prin ieşirea multora din inerţia care i-a ţintuit în case la alegerile parlamentare din 2016 şi care, prin miserupismul lor, au contribuit la problemele cu care ne confruntăm azi cu toţii. Şi printr-un vot raţional. Iar Opoziţiei îi rămâne să se adune, să dovedească inteligenţă politică şi să-i ofere electoratului motive de încredere. Până atunci, vom vedea, în zilele următoare, care este forţa ei reală actuală; dacă va reuşi să convingă (destui) parlamentari ai PSD, ALDE, UDMR ai minorităţilor să respingă în Parlament Guvernul Dăncilă.
