De același autor
În anul comemorării a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie – chiar dacă în acest timp România a făcut pași mari, incontestabili spre valorile occidentale şi a devenit membră UE și NATO –, ţara este condusă de exponenții regimului responsabil și de crimele Revoluţiei, comise după căderea regimului totalitar, și de violențele Mineriadei, la care a recurs pentru a bloca drumul României spre Vest și pentru a o mențina în zona de influență a URSS. Diferenţa e că acum derapajele democratice sunt făcute pentru ca oameni corupţi de la vârful puterii să nu ajungă în pușcărie.
Revoluţia din Decembrie 1989 a făcut ca România să fie privită cu admiraţie şi încredere în Occident, pentru înlăturarea unui regim totalitar, ultimul din blocul comunist, ce părea de nezdruncinat. La scurt timp, violenţele din timpul Mineriadei – opera puterii instalate la București – ştergeau acel val de simpatie şi încredere din partea lumii civilizate, oripilată de ceea ce se întâmpla în România. Fostul preşedinte Ion Iliescu este, însă, mândru de ceea ce făcuseră forţele de ordine şi minerii pe care îi chemase în Capitală și cărora le mulțumea pentru „înalta conştiinţă civică, muncitorească“.
Ion Iliescu este efigia regimului bazat pe regruparea nomenclaturii comuniste care, prin aranjamente de culise, confiscase puterea în 1989 și care, din zorii anilor 1990, deşi se prezenta ca artizan al statului democratic, s-a dovedit un demolator al său. Un regim care a început prin confiscarea Revoluţiei din 1989, prin crimă (peste 900 de oameni au fost ucişi după 22 decembrie) şi prin mistificarea adevărului. Un regim care a continuat prin deturnarea idealurilor Revoluţiei, exprimate explicit prin Proclamaţia de la Timişoara, din 11 martie 1990, apoi în cadrul manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 22 aprilie-12 iunie 1990, recurgând pentru aceasta la fratricidul din 13-15 iunie 1990 împotriva celor care au încercat să decupleze România de eşalonul secund al fostei puteri comuniste.
Din cauza acestui regim, nedemocratic, de esenţă neocomunistă, antiliberală şi antipluralistă, și a urmașilor săi (direcți sau legați prin compromisuri), nici morţilor și răniţilor Revoluţiei, nici victimelor Mineriadei justiţia nu le-a făcut dreptate de aproape 30 de ani. Iar dosarele Revoluției și Mineriadei, redeschise la presiunea CEDO, chiar cu un Ion Iliescu pus, tardiv, sub acuzare pentru crime împotriva umanității, sunt încă departe de final.
Comemorarea a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 găsește România condusă de exponenții regimului Iliescu. Care, tot prin derapaje democratice, la care au pus umărul ALDE și UDMR, au îngrozit din nou Occidentul, așa cum, în 1990, făcuse Ion Iliescu și camarila sa. Violențele din 10 august 2018 au fost privite de cancelariile şi instituţiile europene, de presa din Occident aşa cum fusese văzută Mineriada din iunie 1990. Rolul gărzii pretoriene a fost jucat, de data aceasta, nu de mineri care loveau bezmetic în manifestanţi, oameni care cereau decuplarea țării de regimul comunist, ci de o instituţie a statului, Jandarmeria, care a i-a gazat bezmetic pe manifestanţi, oameni ieşiţi în stradă pentru a cere respectarea democraţiei, a regulilor statului de drept şi a independenţei justiţiei, călcate în picioare de la vârful guvernului şi al parlamentului.
Jandarmeriada nu este, însă, singurul minus al puterii de la București, care a atras vehemente critici internaționale. S-ar putea spune că a fost un vârf al derapajelor de la statul de drept începute de puterea PSD-ALDE imediat după câștigarea alegerilor parlamentare; prima grijă a nou instalatului Guvern Grindeanu, primul guvern-marionetă a lui Liviu Dragnea, a fost să dea, „noaptea ca hoții“, OUG 13. Au urmat altele și altele, pentru că prioritare în programul de guvernare au fost şi au rămas modificările legislaţiei şi procedurilor din justiţie. Pe scurt, albirea cazierului d-lui Dragnea – care are o condamnare definitivă, la închisoare cu suspendare, şi una în primă instanţă, la închisoare – și încercarea de a-l scăpa de puşcărie. Aceste derapaje democratice ale puterii PSD-ALDE au dus la un raport MCV devastator şi la o rezoluţie împotriva României adoptată în Parlamentul European, spre finalul anului trecut. Adică, cu puțin timp înainte ca România să preia președinția rotativă a Consiliului UE, ceea ce face ca aceasta să fie întâmpinată în Occident cu foarte mari rezerve. De altfel, în prima zi a mandatului, ziare reprezentative din Vest criticau în termeni duri guvernarea de la București. Care s-a dovedit a fi o garnitură politică de o incompetenţă crasă şi o nesimţire cinică, ale cărei „efigii“ sunt fie infractori, fie oameni intraţi în atenţia justiţiei, fie obedienţi acestora, semidocţi ori mitocani, care afişează o democraţie de vitrină, dispreţuind de fapt valori şi instituţii europene.
Comemorarea a 30 de ani de la Revoluție găsește, aşadar, România în derivă. O țară condusă de o putere cu tendințe autocratice, o parte coruptă, o parte obedientă acesteia, dependentă de ea prin sinecuri. O putere în privința căreia avem temeri că ne va scoate, cel puţin de facto, din UE, decuplându-ne de valorile europene, de Occident şi că urmăreşte să ducă România spre un regim autocratic, izolaţionst şi autarhic, ceea ce ar fi pe placul și interesul puterii din Rusia. Sub a cărui influență precedesorul regimului Dragnea, regimul Iliescu, făcuse tot posibilul, recurgând şi la violenţe, să mențină România, după Decembrie 1989. //
