De același autor
Recenta eliberare a Palmirei nu are doar o încărcătură simbolică având în vedere importanța acestui sit arheologic pentru civilizație. Dincolo de entuziasmul inițial care a urmat anunțului că monumentele nu au fost distruse de ISIS și că Palmira se află sub controlul armatei siriene, acel „Bravo, Mr. Assad!” cu care Boris Johnson, Primarul Londrei, l-a gratulat pe dictatorul de la Damasc a fost o trezire la realitate. În pofida celor cinci ani de război civil care au distrus Siria, recucerirea Palmirei de armata siriană confirmă faptul că poziția lui Assad este mai solidă ca oricând.
Desigur, nimeni nu își imaginează că menținerea sa la putere este o consecință a strategiilor puse la punct la Damasc. Fără ajutorul principalilor săi aliați de la Moscova și Teheran, Bașar al-Assad și-ar fi epuizat de mult resursele. În pofida recentului anunț privind retragerea parțială a armatei ruse din Siria, intervenția militară a Moscovei i-a oferit lui Assad gura de oxigen atât de necesară, ținta acesteia fiind oricine a pus în pericol supraviețuirea regimului: ISIS, civili sau rebeli.
Pe de altă parte, faptul că vocea regimului de la Damasc se face clar auzită la masa negocierilor de la Geneva nu se datorează doar rolului Rusiei. Un „ajutor” consistent în acești ani a venit și din partea celor care luptă împotriva lui Assad. Incapacitatea opoziției de a acționa unitar și lipsa unor alternative concrete au blocat avansarea obiectivelor care au stat la baza izbucnirii Primăverii Arabe în Siria.
Nici puterile occidentale nu sunt străine de rezistența regimului de la Damasc. Tonul înverșunat împotriva acestuia și-a pierdut treptat din volum, amintind de modul în care Colonelul Gaddafi a fost transformat din terorist într-un lider „frecventabil” în anii 2000. Dacă în 2013, Assad a fost „iertat” de Washington pentru folosirea de arme chimice împotriva populației din Ghouta, 1500 de civili pierzându-și viața, în 2016 acesta a devenit motiv de selfie pentru un grup de politicieni francezi aflați într-o vizită în Siria luna trecută.
#SelfieBachar, hashtag-ul folosit de Julie Rochedy, membru al Frontului Național din Franța, pare a prevesti direcția spre care se îndreaptă situația din Siria. Administrația Obama dă semne că face un pas în spate și că a „subcontract” Moscovei criza siriană, după cum consideră Joseph Barhout de la Carnagie Endowment for International Peace. Bâjbâiala cu care Washingtonul s-a raportat la Orientul Mijlociu în ultimii ani a oferit Rusiei șansa de a își reconsolida poziția în zonă. Chiar și monarhiile din Golf, confuze de semnalele primite de la Casa Albă, au început să se uite spre Est. Pentru Europa, înspăimântată mai mult ca niciodată după șocul atentatelor de la Bruxelles sau Paris, menținerea lui Assad la putere ar putea oferi o soluție împotriva ISIS, eliberarea Palmirei punându-l pe acesta într-o lumină favorabilă.
În plus, lumea occidentală vrea să creadă că un rezultat pozitiv al negocierilor, chiar cu menținerea lui Assad la putere, va opri și valul de refugiați, sperându-se într-o reîntoarcere a acestora în Siria. Se omite însă faptul că aceștia au fugit de frica lui Assad, iar înlăturarea lui de la putere a fost principalul motiv pentru care sirienii au ieșit în stradă în 2011. La exact cinci ani de la primele demonstrații anti-regim, vestea implicării regimului de la Damasc în negocieri a readus populația în stradă, dovadă că revoluția siriană va continua atât timp cât rezultatul negocierilor de la Geneva va fi unul favorabil lui Assad.
Este greu de crezut că atrocitățile comise de Assad vor fi trecute cu vederea de populație, indignarea și frustrarea neerodându-se nici după cinci ani de conflict. Susținerea de care Assad se bucură din partea Moscovei și a Teheranului, dar și faptul că acesta este inclus într-un potențial scenariu post conflict pe care lumea occidentală dă semne că l-ar accepta nu fac decât să transforme războiul civil într-un conflict înghețat. Menținere lui Assad la conducerea Siriei va redefini cu siguranță balanța de putere în Orientul Mijlociu, din păcate însă fără legătură cu aspirațiile celor care au ieșit în stradă în 2011 în Siria sau alte state din regiune.
Mihai Pătru este Senior Fellow la Universitatea John Hopkins/SAIS și cercetător nerezident la Institutul Diplomatic Român. Twitter: @mpatru1979
