Mai este loc de „visul qatarez“?

Anunțul autorităților de la Riad, din 5 iunie, de a întrerupe relațiile diplomatice și de a înceta legăturile economice și de transport cu Emi­ratul Qatar nu a reprezentat o noutate, amin­tind de o acțiune similară pe­trecută în urmă cu trei ani, în martie 2014. În actuala criză, Arabiei Saudite i s-au alăturat Bahreinul, Emiratele Arabe Uni­te, Egiptul, guvernul pro-saudit din Yemen, dar și re­gi­mul susținut de Abu Dhabi din estul Libiei și Maldive, acu­zând la unison autoritățile de la Doha de tentative suc­cesive de subminare a au­to­ri­tăților de la Riad, sponsorizarea unor or­ga­ni­zații teroriste precum Al-Qaida, ISIS și Frăția Musulmană, dar și asocierea cu Iranul și sus­ținerea grupării Al-Houthi în Yemen.

Tensiunile actuale reprezintă un test major pen­tru regimul de la Doha. Acesta trebuie să demonstreze că imaginea de lider al lumii arabe în care a investit intens în ultimii ani nu este doar o perdea de fum. Mai mult ca ni­ciodată, Doha este forțată să arate dacă are ca­pacitatea de a se impune în relația cu Ara­bia Saudită și de a schimba dinamica regio­nală, asumându-și oficial rolul de oponent al Riadului în cursa pentru dominarea lumii arabe. În caz contrar, se poate ajunge chiar la o schimbare de regim în Qatar, după cum prevestea pe Twitter Salman al-Ansari, președintele companiei de lobby care promovează in­te­resele saudite la Washington.

Prima provocare cu care se confruntă visul qatarez este de natură economică, având în vedere că 86% din le­gă­turile comerciale cu lumea arabă sunt cu monarhiile din Golf. Impactul suspendării legăturilor aeriene, terestre și maritime s-a resimțit imediat nu doar la nivelul străzii, populația luând cu asalt centrele comerciale, dar și în piața financiară, unde Bursa de Valori qatareză a experimentat o cădere de 8%.

Dacă, financiar, Doha are capacitatea de a con­tracara presiunea exercitată de statele vecine, valoarea fondului suveran de investiții fiind estimată la peste 335 de miliarde de dolari SUA, iar veniturile din exportul de gaz lichefiat nefiind afectate, Doha nu poate merge prea departe cu imaginea de lider re­formator cu care a încercat să se di­fe­rențieze de Arabia Saudită. În contextul Primăverii Arabe, Qatarul s-a evidențiat prin abordarea unui discurs prodemocratizare, având însă gri­jă ca acest proces să se întâmple în alte state din regiune.

În emirat, transferul de putere de la tată la fiu nu a produs o schimbare majoră la nivelul politicii interne. Reformarea sistemului politic arab a fost înțeleasă de Doha drept o în­cu­rajare a­ acelor actori favorabili emiratului, pre­cum Frăția Musulmană în Egipt, Qatarul fiind principalul susținător al regimului Morsi. De o susținere similară au beneficiat și diverși opozanți ai regimurilor din Golf a căror pre­zență și expunere la Al Jazeera, televiziunea finanțată de regimul qatarez, au iritat cons­tant statele vecine.

Împlinirea aspirațiilor qatareze este con­di­țio­na­tă și de susținerea externă pe care Doha va reuși să o atragă și, nu în ultimul rând, să și-o asume. Vizita de luna trecută a pre­șe­din­telui Trump la Riad și mesajele pe care le-a postat pe rețelele de socializare, acuzând Qa­tarul de susținerea organizațiilor teroriste, nu lasă loc de interpretare atunci când vine vor­ba de preferința SUA în această criză. Opțiu­nea lui Donald Trump este surprinzătoare, ținând cont că Qatarul găzduiește sediul Co­mandamentului Central militar al SUA, în ba­za aeriană de la Al-Udeid aflându-se cea mai mare concentrație de personal militar ame­rican din regiune.

În acest context, principala dilemă a liderilor de la Doha este cât de mult să se bazeze pe sus­ținerea deja anunțată de Rusia, Turcia sau Iran. Putin a acționat repede și l-a sunat pe em­irul Qatarului pentru a discuta criza și perspectivele avansării cooperării bilaterale. La Ankara, parlamentul turc a ratificat, la do­uă zile de la izbucnirea crizei, un acord care îi permite Turciei să trimită soldați în regatul din Golf, unde are o bază militară încă din 2015. Având în vedere reticența cu care res­tul sta­te­lor arabe se poziționează față de Ru­sia și Tur­cia și eforturile permanente de a sub­mina aspirațiile hegemonice ale Iranului, de­ci­zia Qa­tarului de a se apropia și mai mult de aceste state este riscantă, putând duce la o ruptură de restul lumii arabe greu de reparat.

Cu Arabia Saudită și Casa Albă dând asigurări despre vinovăția Qatarului, recent Riadul pu­bli­când o listă cu organizații qatareze acuzate de implicare în activități de sponsorizare a unor grupări teroriste, liderii de la Doha nu au foarte multe opțiuni. Qatarul are de ales în­tre a accepta un rol secundar în lumea ara­bă, respectând dinamica actuală, sau a de­ve­ni „copilul“ rebel al regiunii, alegere care are consecințe cărora nici Doha nu este pregătită să le facă față.