De același autor
Așteptata nominalizare a lui Bolton (se discută deja de câteva săptămâni, dar el s-a aflat mereu pe lista scurtă a potențialilor consilieri pe probleme de securitate națională) vine în avanpremiera unor teste importante pentru administrația Trump. Aceasta trebuie legată însă și de contextul viitoarelor negocieri dintre Trump și Kim Jong-Un, dar și pe fondul scadenței acordului cu Iranul. Pe toate aceste chestiuni Bolton este un radical, un “hawk” care de mulți ani pledează pentru “schimbări de regim”. Recent într-un comentariu pentru The Wall Street Journal pleda pentru lovituri preemptive împotriva regimului nord-coreean văzut de el ca o amenințare iminentă: “este perfect legitim ca SUA să lovească prima”. Un invitat obișnuit în platourile Fox News, pozițiile sale sunt, în general, un ecou al celor prezidențiale pe chestiunea recunoașterii Ierusalimului sau a finanțării ONU. Rămâne un mare adversar al acordului cu Iranul și nu crede în salvarea acestuia. Fost ambasador al SUA la Națiunile Unite (în ultima parte a administrației George W. Bush), Bolton este un critic al jurisdicțiilor internaționale. De exemplu, vede Curtea Penală Internațională de la Haga ca “un asalt direct asupra conceptului de suveranitate națională.” Disprețuiește Uniunea Europeană (pe care o consideră “o mlaștină”) și privește cu admirație toate exercițiile de recuperare a suveranității naționale.
Bolton vine într-un moment de reașezare profundă a administrației Trump, de restrângere semnificativă a spațiului de manevră al taberei globaliste (Gary Cohn, Rex Tillerson, dar și generalul H.R. McMaster). Astfel, crește influența unor personaje văzute ca aflându-se pe aceeași lungime de undă cu Donald Trump. Să ne amintim de reproșul adus de președinte lui Tillerson – “avea un mindset diferit.” Noua garnitură este mult mai aproape de idealul dorit – o echipă după chipul și asemănarea lui Donald Trump. În același timp, se consolidează latura “America first”, suveranistă înainte de orice altceva, unilaterală, protecționistă, predispusă la războaie comerciale inclusiv cu aliații. Este un discurs pe care Trump vrea să îl proiecteze la toate etajele administrației și în spatiul public într-un an cu miză electorală deosebită.
Din perspectiva impactului asupra Europei, totul va depinde de cum sunt absorbite undele de șoc la nivelul relației transatlantice. Pulsul acesteia este însă departe de a fi unul firesc. Este foarte probabil ca distanța dintre Washington și Bruxelles să crească (iar o eventuală retragere a Americii din acordul cu Iranul va impinge relația în stratosferă) accentuând cursa de autonomizare strategică a UE. Pentru mulți în Europa, Bolton la Casa Albă înseamnă reîntoarcerea unui stereotip, a unui anumit tip de memorie instituțională (care amintește de perioada în care la butoane se aflau Donald Rumsfeld și Dick Cheney) și care în 2003 avea să genereze o rană niciodată pe deplin vindecată – clivajul dintre Noua și Vechea Europă. Este încă o categorie operațională pentru John Bolton și care are toate șansele să prolifereze pe fondul euroscepticismului care se intensifică în capitalele Noii Europe sau al discuțiilor despre Europa cu mai multe viteze.
