Binomul Xi-Kim și viitorul dosarului nuclear coreean

China și Coreea de Nord par să-și coordoneze îndeaproape mișcările înaintea întâlnirii dintre Kim Jong-un și Donald Trump.

Octavian Manea 03.04.2018

De același autor

 

Vizita efectuată de Kim Jong-un săptămâna trecută la Beijing și întâlnirea cu Xi Jinping au surprins o lume întreagă. Este prima călătorie făcută de șeful regimului nord-coreean în afara țării de la moștenirea puterii. Mulți observatori au interpretat întreaga coregrafie ca pe un gest care exprimă încrederea în capacitatea personală de a controla evoluțiile interne din Coreea de Nord (în definitiv, și-a consolidat puterea în etape prin eliminarea potențialilor rivali, dar și a pesonajelor apropiate Chinei din anturajul său). Cel mai probabil însă motivul principal are legătură cu mult așteptatele negocieri dintre Kim Jong-un și președintele sud-coreean Moon (de la finalul lunii) și ulterior cu președintele american Trump (în mai). Era ocazia ideală pentru ca Beijingul și Phenianul să-și coordoneze pozițiile, arătând lumii că se află pe aceeași lungime de undă strategică. Astfel, una dintre declarațiile lui Kim Jong-un, atent pescuite de Xinhua (agenția oficială de presă a Beijingului), pare să dea tonul viitoarelor summit-uri bilaterale: „problema denuclearizării peninsulei coreene poate fi rezolvată dacă Statele Unite și Coreea de Sud răspund eforturilor noastre cu bunăvoință, creează o atmosferă de pace și stabilitate, în timp ce adoptă măsuri progresive și simultane pentru realizarea păcii“.

 

Acum, cea mai frecventă întrebare a specialiștilor este ce înțelege Kim Jong-un prin denuclearizarea peninsulei? Chestiunea este într-un fel percepută la Phenian și cu totul altfel la Washington. Pentru Administrația Trump, standardul este acela al unei renunțări „complete, verificabile și ireversibile“ la armele nucleare, în cuvintele lui Mike Pompeo, proaspăt nominalizat ca șef al diplomației americane, după un an petrecut în fruntea CIA. De partea cealaltă, Phenianul a urmărit în mod tradițional extragerea Sudului din orbita Washingtonului, inclusiv prin decuplarea alianței dintre Coreea de Sud și Statele Unite. Probabil, Kim Jong-un simte că are un spațiu de manevră suplimentar pe fondul scepticismului pe care Trump îl arată față de alianțe, încercând să dea lovitura decisivă relației dintre America și Coreea de Sud. Și asta cu atât mai mult, cu cât un gând părea să circule prin Casa Albă în prima jumătate a anului trecut, când Steve Bannon vorbea despre perspectiva în care SUA ar putea contempla un acord în care Nordul și-ar îngheța eforturile de dezvoltare a arsenalului nuclear, iar la schimb America și-ar retrage forțele militare din peninsulă. Este un deziderat care convine de minune Beijingului și este activ încurajat de acesta.

 

Mai există o necunoscută care ar putea afecta semnificativ calculele Phenianului - unda de șoc pe care o poate provoca o eventuală denunțare și retragere a Statelor Unite din acordul cu Iranul. Pe de o parte, noua garnitură de decidenți din jurul lui Trump înclină spre denunțarea tratatului cadru, spre satisfacția publicului țintă al președintelui, bifând astfel una dintre promisiunile sale electorale de căpătâi. În același timp, având în vedere stadiul avansat al programului nuclear nord-coreean, este foarte posibil ca în negocierea cu Kim Jong-un, Trump să obțină termeni net inferiori acordului negociat de Kerry cu Iranul. Într-un astfel de context, Trump ar fi forțat să explice de ce deal-ul său este mai bun și de ce abandonarea celui iranian este justificată.

 

Întregul balet se întâmplă pe fondul unor ample reașezări în interiorul Administrației Trump. Poate cea mai importantă variabilă din perspectiva dosarului nuclear nord-coreean este înlocuirea generalului H.R. McMaster cu John Bolton în poziția de consilier al președintelui pe probleme de securitate națională. Sugestiv este faptul că, în urmă cu câteva săptămâni, acesta pleda în The Wall Street Journal pentru lovituri preemptive împotriva regimului nord-coreean. Bolton gândește în termeni maximali, sugerând că opțiunea pe care o are Kim Jong-un este cea a Libiei lui Gaddafi, predarea întregului arsenal nuclear Statelor Unite. El ignoră însă tocmai lecțiile pe care regimul nord-coreean le-a învățat pe parcursul deceniului post-9/11, din exemplele Irakului și cel al Libiei. În cuvintele lui Eric Edelman, un fost înalt oficial al Pentagonului, efectul colateral a fost un mesaj de tipul: „dacă nu ai arme nucleare te vom invada; dar dacă renunți la programul de înarmare nucleară doar te vom bombarda“. Este greu de crezut că regimul nord-coreean va renunța de bună voie la garanția supremă a supraviețuirii sale. Poate este dispus la concesii de etapă (precum înghețarea programului balistic și a testelor intercontinentale), dar este puțin probabil să meargă prea departe într-un astfel de demers. Cu atât mai mult, cu cât unul dintre ideologii Administrației Bush privind „axa răului“ și un cunoscut promotor al „schimbărilor de regim“ devine o forță gravitațională a Administrației Trump. Cealaltă modalitate de a rezolva dosarul nuclear pe care Bolton o vede posibilă este „reunificarea peninsulei“ pentru că „regimul nord-coreean este sursa problemei, iar aceasta va dispărea doar în momentul în care regimul însuși dispare“. Este exact tipul de discurs care în optica Phenianului arată nevoia conservării arsenalului nuclear.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22