Ce spun primele numiri făcute de Biden

Săptămâna trecută, președintele ales, Joe Biden, a făcut primele nominalizări pentru cele mai importante portofolii din zona de securitate națională și politică externă.

Octavian Manea 02.12.2020

De același autor

L-a propus pe Antony Blinken (secund al lui John Kerry, 2015-2017) la conducerea Departamentului de Stat, pe Jake Sullivan (fost director de planificare politică în mandatul lui Hillary Clinton) pentru poziția de consilier pe probleme de securitate națională, pe Avril Haine (fostă directoare adjunctă a CIA), care, dacă va trece de confirmarea Congresului, va fi prima femeie care se va afla în fruntea comunității de informații americane. Totodată, a preferat o diplomată de carieră (Linda Thomas Greenfield) pentru a reprezenta SUA la ONU. Pe scurt, moderați de centru, cu cariere publice impresionante la vârful establishmentului, un mesaj menit parcă să transmită revenirea predictibilității instituționale.

Interviurile, dezbaterile sau articolele mai noi sau mai vechi ale celor care vor ocupa principalele poziții de decizie în privința politicii externe și de securitate națională oferă câteva premise care, adunate, pot alcătui fundația pe care va construi viitoarea administrație Biden.

Leadership și alianța democrațiilor

Centrală din această perspectivă rămâne exercitarea unui leadership internațional care pune accent pe implicarea Statelor Unite în lume și pe apărarea unui sistem internațional construit în jurul unor norme și principii inspirate în mare parte de la Washington. „Ne place sau nu, lumea nu se organizează de una singură. Dacă Statele Unite nu joacă un rol principal în stabilirea regulilor, modelarea normelor și animarea instituțiilor care guvernează relațiile dintre state, atunci unul din două lucruri se va întâmpla. Fie o altă țară sau alte țări vor umple acest gol – și probabil nu într-un mod care ne avansează interesele și valorile – sau nimeni nu o va face și va prevala legea junglei. Oricum ar fi, rezultatul este rău pentru America”, spunea Blinken într-un articol publicat în Democracy Journal.

În același timp însă, democrațiile de pretutindeni sunt văzute drept un avantaj competitiv, o resursă pe care America trebuie să o folosească din plin pentru a răspunde marilor probleme sistemice. „Celelalte democrații tind să fie o sursă de putere pentru noi dacă știm să acționăm împreună. Când îți întărești baza democratică, când mobilizezi celelalte democrații să lucreze împreună, asta creează o fundație pe care poți să o extinzi în funcție de probleme”. Această credință în putința SUA de a mobiliza democrațiile trimite la un rol tradițional, un Captain America revenit în fruntea lumii libere, apropiat de ceea ce Jim Mattis numea „puterea de a inspira”, un capital simbolic mult diminuat pe parcursul ultimilor 4 ani ai administrației Trump.

O eră a competiției strategice

Mai există un fir roșu care străbate poziționările lui Blinken și Sullivan – recunoașterea faptului că lumea s-a schimbat profund, iar competiția dintre marile puteri este megatendința epocii în care trăim. De exemplu, în privința Rusiei, amândoi fac trimitere la texte fondatoare care amintesc de zorii Războiului Rece. Amândoi văd Rusia prin prisma diagnosticului pus de George Kennan în celebrul articol semnat sub pseudonimul de „Mr. X” (publicat în Foreign Affairs în 1947) și care ulterior avea să ofere baza conceptuală pentru „doctrina de îndiguire”. Pe scurt, o Rusie nevrotică, o societate arhaică, instinctivă, dominată de un sentiment fundamental de insecuritate și de teama de a interacționa cu un Occident avansat economic. O Rusie care va depune toate eforturile pentru a „perturba încrederea în sine a națiunii occidentale, amplifica tulburările sociale, stimula toate formele de clivaj. Săracii se vor întoarce împotriva celor bogați, negrii împotriva albilor, tinerii împotriva bătrânilor”. Nu este nici pe departe un diagnostic care să predispună viitoarea administrație la un nou reset. Dimpotrivă.

Mai există o referință la imaginarul Războiului Rece și care foarte probabil va creiona filosofia de ansamblu a administrației pentru a răspunde revizionismelor timpului nostru – noțiunea utilizată de fostul secretar de stat al lui Harry Truman, Dean Acheson, cea de „situations of strengths” („situații de forță”). „Credem că Statele Unite sunt cele mai puternice atunci când construiesc «situații de forță» cu națiuni care gândesc la fel și apoi negociază colectiv cu puterile rivale. (...) Construirea «situațiilor de forță» în anii ’40 a pus bazele unei puteri americane pe termen lung. O poate face din nou astăzi”, concluziona un raport apărut sub egida Institutului Brookings în februarie 2017 și semnat de un grup bipartizan (de foști demnitari republicani și democrați), reunind, printre alții, pe Robert Kagan, Stephen Hadley (fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui George W. Bush) sau Jake Sullivan. Pentru acesta din urmă este formula ideală pentru a gestiona amenințarea chineză. „Ascensiunea Chinei este cel mai important eveniment geopolitic al vieții mele profesionale, iar modul în care Statele Unite, aliații și partenerii săi aleg să răspundă are o importanță enormă pentru viitorul politicii externe americane”, spune el. În consecință, America ar trebui „să creeze suficiente situații de forță pentru a răspunde eficient Chinei într-un mod în care ne protejează valorile și interesele”, preciza Sullivan în urmă cu câteva luni, într-o dezbatere alături de Walter Russell Mead la Institutul Hudson. De remarcat însă că într-o astfel de interpretare, miza nu este similară primului Război Rece, stația terminus nu vizează victoria totală, prăbușirea din interior a „imperiului chinez”, ci totul stă sub semnul „unei competiții care să nu degenereze în catastrofă” și care în timp să operaționalizeze un modus vivendi, să regleze un regim de coexistență, favorabil intereselor și valorilor occidentale.

Mai trebuie spus un lucru. Departe de a fi o restaurație (un Clinton III sau Obama III), o reîntoarcere la optimismul, la viziunea romantică față de China care a dominat lumea anilor ’90 și care a animat și mare parte din evaluările strategice ale administrației Obama față de Beijing, vedem mai degrabă o conștientizare a faptului că diagnoza inițială – credința că un sistem internațional axat pe piețe libere și pe răspândirea democrației va liberaliza China – a fost eronată. Mai mult, este îmbrățișată paradigma competiției strategice pe multiple fronturi, cu precădere non-militare și geoeconomice, fără însă a exclude cooperări tactice pe chestiuni transnaționale precum schimbările climatice (în fond, fiecare administrație are dozele sale de iluzii). Interesantă și poziționarea față de practicile comerciale ale Chinei: „Un sistem capitalist care pune un accent imens pe întreprinderile de stat și pe ajutoarele de stat pentru a-și întări campionii naționali” și care beneficiază la maximum de avantajele economiei internaționale în detrimentul Vestului, care respectă regulile. Una dintre prioritățile imediate ale consilierului de securitate națională Jake Sullivan ține de „cum să ajustăm regulile în colaborare cu aliații noștri, pornind de la faptul că China este un actor fundamental diferit în ceea ce privește comerțul și economia internaționale”.

Și Blinken vrea contrabalansarea comportamentului abuziv al Chinei printr-un front unit al lumii democratice: „Singuri reprezentăm 25% din PIB-ul global. Alături de parteneri și aliați, reprezentăm 50-60% din PIB-ul global”. O realitate mult mai greu de ignorat de către China. Ar fi o masă critică prin care „lumea liberă“ ar influența regulile jocului.

Pentagonul – marea necunoscută

Nu putem însă trece cu vederea că din coregrafia de săptămâna trecută lipsește o verigă foarte importantă – persoana care va deține portofoliul apărării. Este îngrijorător faptul că tocmai o astfel de nominalizare a fost amânată.

De departe cea mai interesantă opțiune vehiculată este Michele Flournoy, cu o vastă experiență în poziții de top ale comunității de apărare. Are un CV impresionant – recrutată de Graham Allison, fondatoarea unuia dintre cele mai prolifice think-tank-uri din Washington DC, Center for a New American Security (CNAS), a urcat până aproape de vârful Pentagonului, ocupând sub Robert Gates a treia poziție din ierarhia instituției. A fost și prima opțiune a lui Jim Mattis în 2017 pentru a-l seconda la conducerea Pentagonului, dar nu a trecut de filtrul ideologic al Casei Albe. Astăzi se bucură de un sprijin bipartizan, dar are și adversari redutabili (grupuri apropiate aripii progresiste au devenit tot mai vocale în ultimele săptămâni).

Prioritățile sale ar continua în bună măsură liniile trasate în Strategia de Apărare Națională (NDS) elaborată de Jim Mattis. Ar fi un mandat dominat de imperativul inovării, al investițiilor în tehnologiile disruptive (cu precădere în inteligență artificială și big data), care ar putea da Statelor Unite avantaje critice în războaiele viitorului. Dar, mai presus de toate, Flournoy este preocupată de restaurarea noțiunii de descurajare militară, de recredibilizarea sa. Din punctul ei de vedere, narațiunea declinului SUA (inclusiv al unei Americi absorbite de crizele interne, care privește tot mai mult spre interior) este foarte periculoasă, pentru că ar putea stimula puterile revizioniste să testeze credibilitatea angajamentelor globale americane. Într-un articol de anul acesta publicat în Foreign Affairs, Flournoy pleda pentru mai multă creativitate a decidenților americani în influențarea calculelor Beijingului: „De exemplu, dacă SUA ar avea capacitatea să amenințe cu scufundarea în 72 de ore a vaselor militare, a submarinelor și a flotei comerciale din Marea Chinei de Sud, liderii chinezi s-ar putea să se gândească de două ori înainte de a lansa o blocadă sau o invazie asupra Taiwanului”.

În același timp, nu este deloc exclus ca Biden să propună o nominalizare-surpriză, asociată mai degrabă republicanilor (așa cum și Obama a făcut în trecut prin păstrarea lui Robert Gates sau prin nominalizarea lui Chuck Hagel). Ar fi o ramură de măslin întinsă Senatului republican și un semnal că apărarea trebuie să reflecte o agendă bipartizană.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22