De același autor
Audierea lui Wess Mitchell, noul asistent al secretarului de stat pentru Afaceri Europene și Euroasiatice, a conturat câteva idei esențiale despre prioritățile mandatului pe care tocmai l-a început, dar și despre credințele sale programatice. El este omul potrivit la locul potrivit. Exponent al noului val, al generației tinere, aduce un nou suflu euroatlantic în politica externă americană. De mai bine de un deceniu se pregătește pentru o astfel de poziție. Are o profundă cunoaștere a spațiului Europei de Est și rămâne foarte bine conectat cu elitele politice și cu experții din regiune. În timp, CEPA, centrul pe care l-a condus (și care, altfel, găzduiește unicul program românesc în Washington), a devenit o veritabilă interfață a Flancului Estic în capitala americană.
Wess Mitchell vine de pe poziția celui care are conștiința istorică a generației care a creat ordinea internațională postbelică, a aceluia care îi înțelege beneficiile și îi proclamă virtuțile. „Acum 70 de ani, americanii au ajutat la crearea unei noi ordini occidentale, ancorate în cooperarea transatlantică. Nu au făcut acest lucru din caritate, ci pentru că au înțeles că America are un interes strategic de durată în a elimina capcana de foc a geopoliticii situată pe malul vestic al Eurasiei. O regiune care a născut trei războaie globale – două calde și unul rece“, spune Mitchell.
Într-un timp în care se vorbește numai de pasageri clandestini, de poveri fiscale, de costisitoarele servicii unilaterale pe care America le oferă lumii și când puțini mai au timp de nuanțe, el vine cu o perspectivă diferită. Vede aliații și alianțele drept un avantaj fundamental care consolidează poziția Americii pe piața competiției geopolitice globale: „Alianțele sunt coloana vertebrală a influenței noastre ca mare putere“. Cum s-ar spune astăzi, alianțele sunt cele care fac America măreață pentru că fixează și apără un tip de ordine care este nu doar în favoarea Statelor Unite, ci a Vestului, ancorat în „libertate, democrație, domnia legii“. Pe acest fond își reiterează ceea ce percepe drept principala sa misiune – apărarea ecosistemului occidental amenințat de prădătorii momentului: „prezervarea și consolidarea alianței occidentale pentru a asigura faptul că și copiii mei se vor bucura de beneficiile păcii și abundenței pe care am cunoscut-o noi în timpul vieții“.
Iată contextul în care îi transmite Moscovei că nu se poate reveni la „business as usual“ câtă vreme „își atacă vecinii“ și folosește toate instrumentele subversive pe care le are la îndemână – corupția, dezinformarea – pentru slăbirea instituțională a Americii și a aliaților săi. Contracararea revizionismului Moscovei este prioritară pentru Wess Mitchell. De mulți ani el este un promotor al ideii că NATO trebuie să-și revizuiască sistemul de apărare în adâncime bazat pe forțe de reacție rapidă, optând în schimb pentru redesfășurarea permanentă a forțelor americane pe teritoriul statelor vulnerabile de pe Flancul Estic.
Totodată, o altă potențială prioritate ar fi aceea de a cultiva subalianțe regionale pe Flancul Estic extins, coagulând relațiile SUA cu clusterele nordice mai ales pe dimensiunea de securitate și apărare - precum formatul NBP9 (reunind statele baltice, Polonia plus Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia) sau grupul V4 (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria). „Această sarcină ar trebui să primească un nivel de prioritate similar cu cel pe care SUA l-a dedicat încurajării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului din anii ’50 sau extinderii NATO în anii 1990“, scria Mitchell anul trecut într-un eseu publicat sub egida inițiativei John Hay menită să prezinte recomandări viitoarei administrații.
De remarcat contrastul dintre proiectele care se aud astăzi dinspre Vechea Europă, în special din Parisul lui Macron, și care se adresează mai degrabă centrului, nucleului dur și eurozonei, în timp ce Washingtonul pare mai interesat de formule care să consolideze defensiv periferia estică, Noua Europă, să stabilizeze spațiul dintre Germania și Rusia. Mitchell pleacă de la premisa că „tranziţia spre o nouă ordine globală va fi mai întâi testată în zonele de periferie geopolitică. În acest sens, dacă îi abandonezi pe cei mai expuşi aliaţi, mesajul pe care îl transmiţi puterilor în ascensiune este foarte clar: oportunitatea unui revizionism ieftin este disponibilă“. Destui comentatori cred însă că multe dintre aceste idei vor fi greu de operaționalizat într-o administrație care nu pare să-și găsească direcția.
Comentarii 1
profesoru - 10-03-2017
"Mitchell vine cu o perspectivă diferită. Vede aliații și alianțele drept un avantaj fundamental care consolidează poziția Americii pe piața competiției geopolitice globale" - în abstract poate că are dreptate, poate că nu. Dar concret Mitchell e legat de acele cercuri politico-economice militare influente care doresc o implicare internaţională puternică a Americii. Trebuie să fim conştienţi că aceste cercuri vor recurge masiv la propagandă şi dezinformare pentru a-şi atinge scopul. Ăsta e rostul think-tank-urilor gen CEPA, finanţate masiv de firmele de armament (lista donatorilor poate fi consultată pe site-ul CEPA). Doar n-or fi firmele de armament atât de naive încât să finanţeze analize obiective! Pe plan intern se recurge la propagandă anti-Rusia deoarece sectoare largi ale populaţiei şi ale clasei politice sunt tentate de izolaţionism, unele voci se exprimă pentru reconcilierea cu Rusia. Aşa că a fost lansată gogoaşa cu "amestecul rusesc în alegerile din Occident", cu destabilizarea şi subminarea provocate de Rusia. Gogoşi care nu rezistă la o analiză obiectivă, "la rece" a faptelor. Pe plan extern propaganda anti-Rusia promovează mitul Rusiei ca putere în ascensiune, revizionistă, gata-gata să se năpustească asupra Flancului estic al NATO. Din nou, tezele propagandei sunt contrazise de fapte. Rusia, ca şi America, e o putere în declin, nu în ascensiune. Iar declinul Rusiei e şi mai accentuat decât al Americii. După 1991 statu-quo-ul s-a modificat masiv în defavoarea Rusiei, subminând securitatea acesteia. NATO şi bazele americane au avansat constant, ajungând până la graniţele Rusiei. Intervenţiile militare ale Rusiei au avut scopul de a bloca expansiunea americană în ceea ce Rusia priveşte drept sfera sa de securitate (spaţiul CSI), nu de a extinde această sfera. Putin a acceptat intrarea Ţărilor Baltice în NATO deşi i-ar fi fost foarte uşor să le împiedice prin forţă, aşa cum a procedat în Ucraina în 2014. Dacă Rusia nu ar fi intervenit militar în Ucraina, această ţară ar fi intrat în NATO, aşa cum s-a decis în 2008 la summitul de la Bucureşti. Nu expansiunea îi interesează pe ruşi, ci securitatea. Rusia nu atacă acele ţări care îşi văd de treabă şi nu cer să intre în NATO (Belarus, Azerbaijan, Kazakhstan), deşi i-ar fi foarte uşor s-o facă. Despre aşa-zisele intenţii agresive ale Rusiei la adresa flancului estic nici n-are rost să mai vorbim. Dezavantajul politicii promovate de Mitchell@co. e că ea poate servi unor interese americane pe termen scurt, dar subminează poziţia Americii pe termen lung. Motivul e evident: China, singura putere în ascensiune. Ostilitatea americană la adresa Rusiei împinge Rusia pe orbita Chinei. China câştigă, şi în câţiva ani va fi puterea mondială dominantă. Pentru istoricii viitorului va fi evident care a fost cauza: politica americană anti-Rusia.
Răspunde