Marile incertitudini geopolitice ale Brexitului

Se rescrie geografia simbolica a Europei. Din 24 iunie Canalul Manecii redevine una dintre frontierele Europei institutionalizate. Dar undele de soc pe care Brexitul le poate trimite in toate directiile nu pot fi ignorate.

Octavian Manea 01.07.2016

De același autor

 

Efectele nu sunt nici pe departe insularizate, usor de indiguit, ci dimpotriva pot energiza tendinte “disruptive” pentru intreaga lume occidentala.

 

Intern poate readuce in prim plan problema scotiana care pe fondul euro-exitului ar putea forța un nou referendum prin care să decidă ruperea de Anglia și rămânerea Scoției în UE. Mai mult, unda de soc poate redeschide ranile Irlandei de Nord, polarizand inca o data comunitatile intre cei care-si vad viitorul in Regatul Unit si cei care vor sa ramana in UE, eventual prin unificarea cu Irlanda. Sinn Fein-ul a anuntat deja intentia de a convoca un referendum pentru re-unificarea Irlandei[1]. În această lectura, statia terminus a Brexitului ar ajunge sa fie doar o Mică Britanie, o uniune cu geografie variabila, scalabila. Rezultatul ar putea arata cam asa:”in 5 ani, nu va mai exista un Regat Unit. Scotia va fi independenta si parte din Europa. Mai putin cert, dar este o posibilitate, ca toata sau o parte din Irlanda de Nord sa se alature Irlandei”, spune Richard Haass, unul dintre cei care la nivelul Departamentului de Stat al Statelor Unite a ocupat la inceputul anilor 2000 pozitia creata pentru George Kennan[2] (celebrul director de “policy planning” a carui sarcina era tocmai decodificarea tendintelor globale viitoare). 

 

Pe de o parte un astfel de deznodamant poate deschide cutia separatismelor regionale, cel catalan fiind doar varful unui iceberg de forte centrifuge, anti-sistem care au prins viata in multe dintre colțurile Europei. Dintr-o alta perspectiva, o Mica Britanie cu putere economica diminuata, consumata de interminabile conflicte interne, macinata de procesul divortului cu Europa, ar reconfigura substantial si NATO, afectand credibilitatea garantiilor de aparare colectiva care se sprijina in fond si pe capacitatile expeditionare ale Londrei. Se trece cam prea usor peste o nuanta a acestor zile. Materia prima utilizata din plin de Brexeteeri a fost teama de “celalalt”, unde alteritatea era reprezentata de imaginea caricaturizata a imigrantului venit din Noua Europa. Solidaritatea cu aceasta parte a Europei tocmai a devenit o victima colaterala a referendumului de joia trecuta ceea ce in viitorul imediat poate zgudui din temelii increderea in angajamentele si cuvantul Londrei.

 

La nivel de tendinta europeana, nu se poate exclude impulsul pe care “eliberarea” de Europa institutionalizata il poate da fortelor suveranismului si “reintoarcerii la patriotismul statului-natiune deseori in combinatie cu xenofobia, protectionismul si populismul”, avertizeaza François Heisbourg. Vom vedea asadar care vor fi rezultatele repetarii scrutinului prezidential din Austria.

 

Devine oare Brexit-ul si o formă de abdicare, de retragere dintr-un rol consacrat in istoria continentului?  Cultura sa strategica reflectă o traditie de “balancer” pe care Marea Britanie a jucat-o prin echilibrarea configuratiilor de putere care amenintau stabilitatea Europei. Dupa cum spunea lordul Palmerston anumite interese nu se schimba niciodata. “Fillip al II-lea al Spaniei, Ludovic al XIV-lea, Napoleon si, da, Adolf Hitler, toate sunt pericole gestionate pentru ca Marea Britanie le-a opus coalitii si un pol de putere liberala de contrabalansare”, considera și istoricul Julian Lindley French. Un lucru insa este cert: “directia Europei ramane pur si simplu un interes britanic national vital.”  Un aspect inca si mai important astazi, cand se contureaza potentiale noi directii de evolutie pentru UE in sfera apararii europene.

 

Spre exemplu, in primul Consiliu European post’Brexit, Federica Mogherini, Inaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe a prezentat Strategia Globala a UE, al doilea document de acest tip dupa cel din 2003 (profund marcat de contextul elaborarii sale, la putin timp dupa atacurile de la 11 septembrie). Noua strategie, intitulata Global Strategy for the European Union’s Foreign and Security Policy,  vorbeste despre capabilitatile care dau substanta angajamentelor de asistenta mutuala si solidaritate existente la nivelul UE, de nevoia de a transpune in “actiune” astfel de angajamente, despre un nivel adecvat de ambitie si autonomie strategica. In general, poate fi o platforma care ofera acelor state interesate calea accelerarii cooperarii/integrarii in materie de securitate si aparare. In acest context nu ai cum sa nu te duci cu gandul la ideea care bantuie subconstientul european si care este propulsata ocazional de la varf in atentia opiniei publice. In urma cu cateva luni Juncker propunea o “armata europeana”. Astazi este randul lui Elmar Brok, presedintele Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul European sa devina camera ecou: ”avem nevoie de elemente comune de comanda si control – HQ militar – si o coalitie (de state UE) actionand in contextul cooperarii structurate permanente a tratatului UE. Dintr-un astfel de grup ar putea eventual aparea o armata UE[3]. In acest fel, acelui nucleu de Europa care viseaza la propriul executiv si parlament, i se poate adauga veriga lipsa: dimensiunea militara comuna. Ideea este si ea veche. In 2003, raportul Barnier (si care ulterior a stat la baza draftului Tratatului Constitutional) avansa conturul unei “euro-zone a apararii”. Insa Londra a condus mereu avangarda statelor care s-au opus desavarsirii acestui proiect de esenta gaullista perceput ca aflandu-se in competitie cu NATO. Brexit-ul poate sa devina oportunitatea mult asteptata, resetand asteptarile. Cam aceleasi idei se conturau in aprilie 2003 la Tervuren cand Franta, Belgia, Luxemburgul (condus de Juncker) alaturi de Germania propuneau dezvoltarea unei Uniuni Europene de Securitate si Aparare (ESDU) inclusiv a unei celule permanente de planificare care sa asigure autonomia operationala a UE si fara sa fie nevoie de recursul la infrastructura NATO (via aranjamentele Berlin-Plus). Totusi, Germania nu era pregatita sa mearga pana la capat, iar Londra se opunea cu inversurnare, intr-un moment in care razboiul din Irak separa Vechea de Noua Europa. Dar acum aliniamentul de atunci revine in forta. Iar premisele sunt cu totul altele. Brexitul elimina unul dintre marii oponenti la care se adauga precedentul invocarii in premiera a “articolului 5” al UE (dupa atentatele de la Paris, Franta a preferat activarea clauzei de aparare colectiva a UE). Sa fie o astfel de directie in interesul unui NATO puternic?

 

Din aceasta noua perspectiva, nevoia de “echilibru” ramane profund evidenta intr-o Europa care, lipsita de Marea Britanie ar ajunge sa fie dominata fie de binomul franco-german, ar putea sa devina tot mai “germanizata” sau dimpotriva tot mai polarizata intre Germania si Rusia. Niciuna dintre alternative nu anunta nimic bun pentru Flancul Estic. Acomodarea cu o Moscova revizionista ramane impulsul primar al Europei pragmatice, uitandu-se lectia Razboiului Rece: succesul destinderii a depins de ample investitii intr-o descurajare credibila. Ba chiar ar putea contura fundatia pentru ceea Andreas Umland numea (chiar in revista 22) Intermarium, o formula multi-regionala de contrabalansare a dezechilibului de putere din Europa[4].

 

Nu in ultimul rand, literatura de specialitate vorbeste despre Marea Britanie ca un “pivot al Vestului”[5], puntea de legatura dintre Europa si Statele Unite. In acest context este foarte sugestiva reactia lui Boris Titov, comisar pentru drepturile antreprenorilor la Moscova[6], (citat in comentariul fostului ambasador american la Moscova - Michael McFaul) la aflarea rezultatului referendumului: “in opinia mea, cea mai importanta consecinta pe termen lung este aceea ca exitul va impinge Europa departe de anglo-saxoni, adica departe de SUA. Asta nu este independenta Britaniei de Europa, ci independenta Europei fata de Statele Unite”. Brexit-ul ar fi doar începutul unei “fragmentări contagioase” și în cele din urmă, începutul diluării Vestului.  In plus, o Europa fragmentata, polarizata, cu energii de semn contrar fata de viitorul proiectului comun, ofera oportunitatea ideala pentru marele pradator revizionist de la Est tentat sa speculeze si cea mai mica slabiciune, fisura sau clivaj care apare in esafodajul solidaritatii europene.

 

 

 

 

 

 

[1] Judy Dempsey, „The British Vote No to Europe”, Strategic Europe, 24 iunie, 2016, http://carnegieeurope.eu/strategiceurope/?fa=63903

[2] “How Brexit Will Change the World”, Politico Magazine, 25 iunie, 2016, http://www.politico.com/magazine/story/2016/06/brexit-change-europe-britain-us-politics-213990

[3] „EU Foreign Affairs Chief: Europe Needs an EU Army”, Breitbart, 27 iunie, 2016, http://www.breitbart.com/london/2016/06/27/foreign-chief-europe-needs-eu-army/

[4] http://revista22.ro/70253578/rezolvarea-dilemei-de-securitate-a-ucrainei.html

[5] Luis Simon, “Geopolitical Change, Grand Strategy and European Security. The EU-NATO Conundrum in Perspective”, Palgrave Macmillan, 2013, p. 160.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22