Ruleta siriană: războiul aerian nu rezolvă nimic

Octavian Manea 08.12.2015
SHARE 11

Războiul aerian din ultimele săptămâni pare mai degrabă impulsiv, emoțional, cu obiective pe termen scurt. Nimic nu alterează fundamental fotografia de ansamblu.

 

Atacurile de la Paris din 13 noiembrie au trezit Europa, generând schimbări substanțiale în ceea ce privește gradul său de implicare în operațiunile anti-ISIS. La 2 decembrie, după o dezbatere furtunoasă în Camera Comunelor, guvernul conservator al lui Cameron primea, cu 397 de voturi pentru și 223 împotrivă, acordul de a-și extinde campania aeriană în Siria pentru a lovi în nucleul teritorial al Statului Islamic. Până în prezent, loviturile aeriene britanice erau circumscrise exclusiv granițelor oficiale ale Irakului. Tot săptămâna trecută, Bundestagul a aprobat ca până la 1.200 de militari germani, o fregată și avioane de recunoaștere să fie desfăşurate pentru a susține operațiunile coaliției anti-ISIS. Desigur, atentatele de la Paris nu puteau să rămână fără ecou în Europa, mai ales după invocarea în premieră de către Paris a Articolului 5, de apărare colectivă a Uniunii Europene (articolul 42.7 din Tratatul UE). În plus, există acoperirea furnizată și de Rezoluția 2249 a Consiliului de Securitate al ONU care cere statelor capabile să ia toate măsurile necesare pentru eliminarea safehaven-ului ISIS din Siria și Irak. De remarcat, însă, că rezoluția nu conține elementele tradiționale asociate în practica ONU cu autorizarea explicită a utilizării forței și nu funcționează sub Capitolul VII al Cartei, cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul rezoluțiilor împotriva Irakului (1991) sau Libiei (2011).

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/FOTO1342.jpg

 

Și totuși, intensificarea campaniei aeriene prin implicarea Franței, a Marii Britanii poate modifica substanțial realitatea din teatrul operațional? Puțin probabil. Reacția este mai degrabă impulsivă, emoțională, cu obiective pe termen scurt. Deocamdată, rămânem pe coordonatele cadrului strategic pe care îl avem consacrat din august 2014. Nimic nu alterează fundamental fotografia de ansamblu.

 

O competiție de guvernare

 

Si asta pentru că problema de fond rămâne una politică. Sigur, componenta militară, cinetică este esențială, dar lecția pe care o expune istoria campaniilor post-9/11 este de altă natură: „you can’t kill your way out to victory“, cum spunea David Petraeus. Este sugestiv faptul că generalul Stanley McChrystal, comandant al operațiunilor speciale americane, sub coordonarea căruia este eliminat Abu Musab al Zarqawi, liderul mișcării Al-Qaeda în Irak (AQI), precursoarea Statului Islamic de astăzi, ajunsese ca în august 2006 să desfășoare aproape 300 de raiduri pe lună (aproximativ 10 pe noapte) împotriva insurgenților AQI. Cu alte cuvinte, raidurile de felul celor care au condus la eliminrea lui Bin Laden și, în esență, toată această paradigmă Zero Dark Thirty sunt esențiale, dar nu și suficiente. Pentru că tot el spune: „tacticile pe care le-am dezvoltat funcționează, dar ele nu produc efecte decisive în absența unor măsuri complementare. Am desfășurat o mulțime de operațiuni de tip ucide și capturează (kill & capture) în Irak, timp de câțiva ani înainte că ele să aibă un efect real, iar acest lucru s-a întâmplat numai în contextul unei campanii de contrainsurgență. Doar componenta de lovire nu poate face niciodată mai mult decât să țină inamicul la distanță“, spunea McChrystal într-un interviu acordat revistei Foreign Affairs în 2013. Or, acest lucru înseamnă că cineva trebuie să asigure protecția comunităților sunite, să le guverneze. Deocamdată, rolul Leviathanului este asumat de către Statul Islamic. Aceasta este natura ultimă a amenințării reprezentate de ISIS: este o mișcare hibridă la intersecția dintre terorism, insurgență și proto-stat, iar asta înseamnă susținere populară și legături ombilicale la firul ierbii, în comunități. Nu este genul de realitate care poate fi distrusă prin angajamente offshore de pe Charles de Gaulle, folosind drone și bombe inteligente.

 

Un documentar recent prezentat de către CNN (Blindsided: How ISIS shook the world[1]) ne dezvăluie o parte din universul ISIS. Mărturiile aparțin lui Jurgen Todenhofer, jurnalist german, unul dintre foarte puținii occidentali care au fost lăsați să pătrundă pe tărâmul interzis, în Mosulul (un oraș de 1,5 milioane de locuitori) controlat de Statul Islamic. Lumea lui al-Baghdadi nu înseamnă doar decapitări marca Jihadi John. „ISIS are propriile sale plăcuțe de înmatriculare, propria poliție rutieră responsabilă de amenzile de parcare. (...) În loc de anarhie, există lege și ordine. Oamenii vor securitate. ISIS impune taxe și are grijă de săraci. (...) Au vrut ca eu să văd că au un stat, un stat care funcționează“, spune jurnalistul german. Este vechea rețetă aplicată de milițiile Hezbollah și Al-Shabab pentru a obține sprijinul comunităților. Și pentru Bin Laden este lecția fundamentală însușită în anii ’80 în Afganistan, în războiul desfășurat împotriva ocupației sovietice: „o mișcare de rezistență nu poate dura fără suportul publicului, la fel cum peștele nu poate trăi fără apă; în consecință, orice mișcare trebuie să aibă sprijinul oamenilor pentru a supraviețui“, recunoștea el în corespondența recuperată din fief-ul său de la Abbotabad. Iată și miezul provocării pe care o reprezintă Statul Islamic. Este o competiție pentru guvernare. Respinși de Damasc și Bagdad, ISIS le-a oferit propriul stat: Sunnistanul. Mai mult este o formulă care le asigură sunniților protecție (exact ceea ce pretindeau Vestului, în baza doctrinei R2P – „responsabilitatea de a proteja” – când Assad a început măcelul). În cele din urmă, pentru a disloca ISIS-ul este nevoie de o campanie de contrainsurgență unde succesul presupune un guvern legitim care să ofere „oamenilor o alternativă la oferta insurgenței”, mai spunea McChrystal în interviul din 2013).

 

Păcatul originar

 

Mai este un element care complică enorm peisajul. Plonjarea impulsivă a Franței, Marii Britanii și a Rusiei în prim-planul campaniei anti-ISIS are pentru imaginarul sunnit un simbolism aparte. Redeschide o rană istorică. Se reface peste timp „alianța“ responsabilă de moștenirea aflată la originea marilor probleme de astăzi din Orientul Mijlociu. Or, într-un război pentru „inimi și minți“, simbolurile contează. Marea Britanie, Franța și Rusia semnau în februarie 1916 acordul Sykes-Picot. De remarcat consecvența Rusiei: atunci era interesată de strâmtorile turcești, astăzi de baze strategice în Orient. Doi ani mai târziu, speculând degringolada Imperiului Otoman, triburile arabe conduse de prințul Faisal ocupau Damascul (octombrie 1918). Susținută militar de englezi și atent orchestrată de colonelul T.E. Lawrence, revolta arabă se alăturase cauzei Imperiului Britanic luptând impotriva turcilor, în schimbul promisiunii recunoașterii unui stat independent propriu.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Emirul-Faisal-si-Lawrence-al-Arabiei-in-timpul-Conferintei--de-Pace-de-la-Paris.jpg

 

Cucerirea Damascului de către Faisal impunea de facto o realitate teritorială care justifica pretențiile arabe. De aici încolo, în culisele Conferinței de Pace de Paris, colonelul T.E. Lawrence începe o campanie furibundă pentru a convinge marile puteri să recunoască independența arabă. Inițial, Imperiul Britanic părea dispus să-și respecte promisiunea dată lui Faisal, însă Georges Clemenceau  avea cu totul alte intenții, presând pentru respectarea acordului Sykes-Picot. Soarta independenței arabe este pecetluită în august 1920, prin Tratatul de la Sèvres – în miezul său, o partajare franco-britanică a Orientului Mijlociu – prin care Libanul revenea Franței, Irakul şi Palestina intrau sub mandat britanic, iar Siria de astăzi rămânea sub protectoratul Franței. Între timp, Faisal este alungat din Damasc sub presiunea baionetelor franceze. Legenda povestește că generalul Gouraud ar fi mers la mormântul sultanului Saladin, eroul cruciadelor, spunând: „Trezește-te, Saladin, ne-am întors! Prezența mea aici consacră victoria Crucii asupra Semilunii[2]. Oare cum ar fi arătat harta Orientului Mijlociu dacă Faisal rămânea pe tronul Siriei? Legitimitatea lui Faisal era autentică. Un prinț sunnit din Casa Haşemită descendentă din străbunicul profetului Mohamed (Hasim ibn Abd Manaf). De remarcat că liderul Statului Islamic pretinde origini similare: Abu Bakr al-Baghdadi este adesea numit „al-Hashemi“ (un Haşemit), „al-Qurashi“ (membru al tribului profetului) și „al-Husseini“ (urmaș al lui Hussein, nepotul profetului)[3]. El nu doar că invocă de fapt coordonatele aceluiași imaginar (furia arabă pentru trădarea Vestului), dar a reușit să arunce în aer tot aranjamentul Sykes-Picot. Pentru mulți dintre sunniți, este o răzbunare istorică.

 

Cheia este la Damasc și Bagdad

 

Cheia ascensiunii Statului Islamic se află în măsurile punitive, sectare, pe care atât Damascul (dominat de alewiți), cât și Bagdadul (dominat de șiiți) le adoptă tocmai în momentul în care Primăvara Arabă presa pentru includere, participare și partajare a puterii. Este realitatea care a generat o uriaşă problemă de alienare sunnită și motivul pentru care aceștia ajung în brațele protective ale ISIS. Statul Islamic se hrănește din clivaje extreme, din polarizare, din relațiile de sumă zero existente între Damasc-Bagdad și populația sunnită. Poate aici se află și cheia întregii probleme, în ingineria inversă. Cu siguranță că este nevoie de o campanie militară masivă împotriva ISIS, inclusiv terestră, dar aceasta nu rezolvă problema esențial politică și care ține de schimbarea la față a Damascului și a Bagdadului. Între timp, însă, Assad aproape că devine intangibil. Rusia a desfășurat în jurul regimului o veritabilă umbrela anti-acces și de interdicție regională (sisteme A2/AD), semn că nu are nici cea mai mică intenție să-și abandoneze aliatul. Iar ambivalența Vestului față de Assad este exemplară: „O Sirie unită implică o traziție politică. Dar asta nu înseamnă că Assad trebuie să plece înainte de tranziție“, spunea la sfârșitul săptămânii trecute ministrul de Externe al Franței. Ambele sunt atitudini menite să-i arunce pe sunniți și mai mult în brațele ISIS. Nimeni nu spune sunniților care ar fi alternativa la ISIS. De ce Bagdadul sau Damascul ar fi mai bune decât Statul Islamic?

 

Pe termen lung o componenta terestră (inclusiv prin participarea de trupe si triburi sunnite) care să urmeze o succesiune de tip curăță-menține-construiește (clear-hold-build) nu poate fi evitată, iar Balcanii pot sa ofere un model: „strategia de ansamblu trebuie să vizeze recuperarea teritoriul Statului Islamic pentru ca apoi sa readucă securitatea și stabilitatea pentru a facilita revenirea refugiaților. Trebuie să rămânem până când un sentiment de normalitate a fost restaurat. Cu siguranță nu este o chestiune de luni, ne va lua ani. Să ne uităm doar la misiunea pe care am avut-o în Balcani ca model. Am început acolo în prima parte a anilor ’90 și încă ne aflăm acolo. Putem învăța câteva lecții din Balcani. Prevăd o delimitare a zonei de criză din Orientului Mijlociu în sectoare așa cum am făcut în Balcani, cu anumite națiuni asumându-și responsabilitatea lor”, a declarat pentru Spiegel, generalul în retragere Michael Flynn, fostul șef al spionajului militar și unul dintre cei care au avertizat în zadar administrația Obama despre revenirea ISIS[4].

 

 

[1] Blindsided: How ISIS shook the world, CNN, 29 noiembrie 2015, http://transcripts.cnn.com/TRANSCRIPTS/1511/29/fzgps.01.html

[2] John C. Hulsman, To Begin The World Over Again. Lawrence of Arabia from Damascus to Baghdad, Palgrave MacMillan, 2009, p. 135.

[3] Aron Lund, “Who Will Succeed Abu Bakr al-Baghdadi? (And Does He Need a Successor?)”, 14 Mai, 2015, http://carnegieendowment.org/syriaincrisis/?fa=60087

Comentarii 11

GaLipoli ALLtenai - 12-13-2015

Nu e nevoie de ONU sa dai cu tiribomba - e nevoie doar de acceptul conducerii legitime - legitimata prin alegeri libere, recente - a statului membru al ONU.

Răspunde

VIP - 12-10-2015

O carte veche care lamureste ceea ce se intampla in Orientul Mijlociu este Despre Razboi, de Clausewitz, care sta la baza doctrinei militare americane si de peste tot. Razboiul se duce pentru anihilarea adversarului sau impunera vointei invingatorulu cu forta. Nimic altceva. Asta explica si de ce Antonescu a trecut Nistrul. El a mentionat asta la proces, dar nimeni nu a inteles. Razboiul va continua cata vreme exista un echilibru instabil, care sa dea speranta unei parti. Interventia impotriva lui Assad prin sustinerea rebelilor a restabilit echilibrul. De acord ca Assad este un criminal si ca a omorat atatia oameni. Dar pericolul este ca prin mentinerea acestui echilibru si a starii de razboi, sa piara mai multi oameni decat daca Assad ar fi castigat rapid. In plus, a aparut ISIS, o consecinta neprevazuta a interventionalismului occidental. Ori poate ca nu, daca ne amintim de povestea talibanilor sustinuti de CIA impotriva Uniunii Sovietice. Nu va invinge decat cel mai feroce dintre combatanti, iar acesta nu va fi pe placul Occidentului.

Răspunde

profesoru - 12-09-2015

@Octavian. Sigur ca sunnitii au ales unii ISIS, altii America (si de ce n-ar alege-o, din moment ce le ofera arme si sprijin politic?) Eu am spus altceva: ca nu exista sunniti dispusi sa imparta puterea (si nici siiti). Ce credeti ca se va intampla cu alawitii, siitii, crestinii si kurzii din Siria daca sunnitii sustinuti de America ajung la putere? Tot ce s-a intamplat cu sunnitii din Iraq si chiar mai rau. Impartirea puterii poate functiona doar daca in Siria si Iraq sunt desfasurate puternice contingente terestre americane care sa o garanteze. Altfel nu. Dar aceste contingente ar fi atacate de extremisti care le-ar considera trupe de ocupatie si protectoare ale infidelilor. Nimeni nu vrea sa trimita trupele acolo, si pe buna dreptate. Asa ca razboiul va continua ca pana acum.// Exista si occidentali care vad lucrurile ceva mai clar. Boris Johnson, primarul Londrei a scris un articol in The Telegraph: "Let s deal with the Devil: we should work with Vladimir Putin and Bashar al_Assad in Syria"

Răspunde

V Popa - 12-09-2015

Gorila din camera pe care Dl. Octavian nu o vede este Israel, care este implicat in toate aceste conflicte. Arabii au luptat impotriva Imperiului Otoman sub promisiunea ca vor primi un pamant al lor. O parte din acelasi pamant, Palestina, a fost promis si evreilor sionisti prin declaratia secretarului britanic al afacerilor externe James Balfour catre baronul Rothschild din 1917. Astfel, britanicii au obtinut intrarea in Primul Razboi Mondial a Statelor Unite sub influenta lobby-ului evreiesc. S-a sperat ca si evreii din Rusia vor fi stimulati de oferta ca sa mentina tara in razboi, doar ca evreii bolsevici ai lui Lenin aveau alte planuri, dictate de la Berlin. Bineinteles ca britanicii nu aveau de gand sa dea pamantul nici unei parti. Revenind la prezent, atacurile teroriste impotriva Vest-ului sunt legate de sprijinul pentru Israel, si a interferentei in regiune, dupa cum a declarat Osama. Interventia Vest-ului in regiune are la baza intentii bune, care tin in primul rand de interesele proprii, iar la urma de cele ale populatiei locale. Ca si in trecut, este sortit esecului. Musulmanii trebuie lasati sa faca ce vor ei, iar la sfarsit, negocierile sa se faca cu invingatorii, fie ca ne plac noua sau nu.

Răspunde

octavian - 12-09-2015

Domnule profesor dar chiar asta am facut. Multumesc. Comentariul nu a fost moderat simultan pentru ca l-am trimis de pe telefon. Este foarte bine ca ma trageti de maneca atunci cand gresesc. In rest - fie ca vorbim despre apararea statelor baltice, contrainsurgeta si reconcilierea Sunni-Shia - dezbatem. Cu prietenie, Octavian.

Răspunde

octavian - 12-09-2015

Domnule profesor dar chiar asta am facut. Multumesc. Comentariul nu a fost moderat simultan pentru ca l-am trimis de pe telefon. Este foarte bine ca ma trageti de maneca atunci cand gresesc. In rest - fie ca vorbim despre apararea statelor baltice, contrainsurgeta si reconcilierea Sunni-Shia - dezbatem. Cu prietenie, Octavian.

Răspunde

Octavian - 12-09-2015

Aveti dreptate domnule profesor in prima parte. Am corectat. Cat priveste restul we agree to disagree. Propuneti de fapt războiul permanent. Ați ales o parte inclusiv pe Assad iar ceilalti trebuie sa dispara. Uitati ca a existat o revolta tribala sunnita impotriva AQI care a luptat de partea americana. Protejata de US army. Aceasta componenta de protecție a sunnitilor si in fata ISIS, si in fata Bagdadului si a Damascului lipseste astazi din discutie. Totodata puneti semnul egal intre ISIS si sunniti in ansamblul lor ceea ce nu este real. Ei au ales fie ISIS fie America in momentul in care protectia pe care o cautau in fata unei puteri punitive si pradatoare le-a fost asigurata. am sa revin pe larg cu un astfel de articol. va multumesc pt dezbatere. V-as recomanda si o carte: The Unraveling-High Hopes and Missed Opportunities in Iraq de Emma Sky....a vazut din interior o alternativa sunnita la ISIS.

Răspunde

profesoru - 12-09-2015

Well, frumos ar fi fost sa raspundeti "multumesc, am corectat".

Răspunde

profesoru - 12-08-2015

"prin Tratatul de la Sevres ... Libanul si Palestina reveneau Frantei" - e o eroare. Palestina intra sub mandatul Marii Britanii.// Occidentalii, obisnuiti sa gandeasca pozitiv, n-or sa intelega niciodata ca NIMENI in regiune nu e interesat de impartirea puterii. Guvernele siite de la Bagdad si Damasc pe de o parte, insurgentii sunniti de cealalta parte urmaresc nimicirea sau supunerea inamicilor, nu impartirea puterii. Nu exista nici o rezolvare "pozitiva" in acest conflict. Bombardamentele trebuie sa continue, Assad trebuie sa ramana la putere si Occidentul trebuie sa se fereasca sa trimita trupe terestre in viesparul sirian.

Răspunde

octavian - 12-08-2015

Domnule Ion dar nu trebuie sa le cititi daca sunt atat de plictisitoare. Si eu vad rolul meu aici prin a prezenta si utiliza diverse chei de lectura si interpretare pe care le cunosc din literatura relevanta. Multumesc pentru critici.

Răspunde

ion - 12-08-2015

Sunt plictisitoare de-acuma compilatiiile astea studentesti din materiale straine, fara un bob de idee proprie, despre terorism, razboaie si marile puteri, scris ein limbaj de lemn saptamana de saptamana de aceeasi experti internationalis si geopoliticieni de care crapa tara asta anonima, da pe dinafara....Mai schimbati placa!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22