De același autor
Pe de o parte, sunt cei care și-au justificat rezervele pornind de la principiul supremației controlului civil asupra armatei (Austin va trebui să primească un „waiver” din partea Congresului; un fost militar nu poate fi Secretar al Apărării decât la 7 ani după încheierea serviciului activ). S-a mai invocat faptul că doar de două ori în istoria Statelor Unite s-au făcut excepții de la cadrul normativ al relațiilor civilo-militare, în conjuncturi considerate prin natura lor extraordinare. Prima excepție a survenit în 1950, cu o Americă aflată în plin război de uzură în Extremul Orient împotriva Coreii de Nord, când președintele Harry Truman a vrut în fruntea Pentagonului pe unul dintre generalii legendari ai celui de-al Doilea Război Mondial – George C. Marshall. A doua excepție a venit în 2017, când generalul Jim Mattis (o altă legendă a campaniilor de după 11 septembrie 2001) a fost validat deopotrivă de republicani și de democrați în fruntea Pentagonului, cei din urmă considerându-l o influență moderatoare asupra pornirilor instinctive ale președintelui Donald Trump. Eliot Cohen, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai relațiilor civilo-militare (autorul cărții Supreme Command: Soldiers, Statesmen, and Leadership în Wartime), convocat în 2017 de senatorul John McCain pentru a explica în fața Senatului SUA de ce era nevoie de un „waiver” pentru Jim Mattis atunci, declară astăzi fără echivoc: „Aș argumenta în termenii cei mai puternici împotriva derogării de la normă. Președintele ales a comis o eroare fundamentală”.
Un alt set de critici se concentrează pe experiența profesională a generalului Lloyd Austin. Cariera sa este preponderent asociată Orientului Mijlociu extins, cu marile tendințe specifice epocii post-9/11, războiul împotriva terorismului internațional și campaniile de stabilizare și contrainsurgență din Irak și Afganistan. Spre deosebire de Petraeus și Mattis, deși a lucrat sub amândoi, Lloyd Austin a fost un general discret, introvertit, care a stat departe de scena publică, preferând execuția operațională. Cei care-l cunosc spun că este un foarte bun tactician și logistician. A pregătit retragerea din Irak și a coordonat primii ani de campanie împotriva ISIS. Pe acest fond vin și cele mai importante obiecții – potențiala sa inadecvare în raport cu datele fundamentale ale mediului global de securitate de astăzi, dominat de revenirea competiției cu marile puteri într-un moment în care avantajele tradiționale care se aflau la baza modelului american de asigurare a securității s-au erodat profund. Miza este aceea a restabilirii noțiunii de „descurajare militară” în special în zonele din apropierea marilor puteri revizioniste, unde echilibrul de putere se înclină treptat în favoarea acestora. Mai mult, lumea se află astăzi în plină revoluție, unde tehnologii precum inteligența artificială, big data, imprimantele 3D și dronele vor avea un impact profund nu doar asupra societății, ci și în sfera militară (la fel cum, în urmă cu 200 de ani, Revoluția Industrială avea să transforme caracterul războaielor). Într-un moment de reconstrucție, este mai puțină nevoie de un apărător al statu-quo-ului, cât de un spirit non-conformist, reformist și disruptiv, care să pregătească Pentagonul pentru conflictele secolului al XXI-lea și care știe să câștige bătăliile birocratice din cea mai vastă organizație de pe Planetă.
Nu în ultimul rând, justificarea oferită chiar de președintele ales Joe Biden într-un articol publicat în The Atlantic i-a pus și mai mult pe gânduri pe cei care văd rolul Americii în lume prin lentila competiției cu Beijingul. Alarmant pentru aceștia este ce a omis viitorul președinte din motivele care l-au făcut să opteze pentru Lloyd Austin. Argumentele au pivotat în jurul retragerii din Irak, campaniei împotriva Statului Islamic, precum și viitoarei operațiuni de distribuire a vaccinului anti-COVID. Simbolismul editorialului din The Atlantic nu a trecut neobservat, în special în rândul aliaților: „Eșecul lui Biden în a menționa China, Indo-Pacificul sau provocările strategice cu care se confruntă SUA și aliații săi transmite un semnal îngrijorător regiunii despre prioritățile președintelui. Este ca și cum în timpul Războiului Rece ți-ai anunța susținerea pentru un Secretar al Apărării fără să menționezi Europa sau Uniunea Sovietică”, spune Ashley Townshend de la Centrul de Studii Americane din Australia.
Toate aceste obiecții și semne de întrebare vor trebui atent clarificate în viitoarele audieri în fața Congresului. Mai mult, dacă este confirmat, va conta enorm echipa din jurul său – tipul de expertiză, mesajul public și ce priorități anunță nominalizările făcute de Lloyd Austin. //
