Trump, între Comey și Articolul 5

Fotografia pe care „martorul“ James Comey a zugrăvit-o despre caracterul președintelui Trump și despre presiunile exercitate de acesta nu e deloc una comodă pentru Administrație.

Octavian Manea 13.06.2017

De același autor

 

Două evenimente au marcat profund Wa­shingtonul săptămâna trecută. Mai întâi, audierea fostului director al FBI, James Co­mey, în Congresul SUA a constituit un ve­ritabil blockbuster. Publicul, foarte pro­ba­bil unul record, s-a apro­piat de 20 de milioane de spectatori. Într-un fel, Co­mey pare să-l fi provocat pe Trump pe terenul său fa­vorit, cel al reality-show-ului. Deseori postura în ca­re se găsesc spectatorii este cea a „juraților“ din tri­bu­nalele americane care asis­tă la ping-pong-ul ar­gu­men­telor dintre apărare și acuzare.

 

Iar fotografia pe care „martorul“ a zu­gră­vit-o despre Donald Trump, despre ca­rac­terul președintelui și presiunile exercitate nu este deloc una comodă pentru Ad­mi­nistrație. Chestionat cu privire la mo­ti­va­ția sa de a consemna instant întrevederile tête-à-tête avute cu președintele, Comey a spus imediat că variabila cheie care l-a făcut să fie circumspect era „natura per­soa­nei. Eram sincer îngrijorat că ar pu­tea să mintă în privința scopului în­tâlnirii noastre, așa că am crezut că este important să documentez“. Unul dintre cele mai tulburatoare elemente pentru Co­mey a fost cina de pe 27 ianuarie, la exact o săptămână după inaugurarea oficială, când președintele i-a cerut „să îi fie lo­ial“. Pentru un director al FBI, fost pro­curor, pentru care principiul separației puterilor în stat este o realitate func­țio­nală și o trăsătură esențială a democrației americane, cererea președintelui era ne­fi­rească: „simțul comun mi-a spus că ur­mă­rea să obțină ceva în schimbul ră­mâ­nerii mele în funcție“. Mandatele de di­rec­tor al FBI au o durată de un deceniu toc­mai pentru a evita loialitatea față de o anumită administrație sau un anumit pre­ședinte. Dimpotrivă, loialitatea trebuie să fie față de legi și Constituție, nu față de o persoană: „statuia Justiției este legată la ochi. Nu tre­bu­ie să te uiți că să vezi da­că patronul tău a fost mulțumit de ceea ce faci“. Așa cum reiese din întreaga sa audiere, Comey era pro­fund preocupat să păstreze independența FBI și in­te­gritatea investigațiilor sale și de a le ține cât mai de­parte de orice interferență politică. Ulterior, pe 14 februarie, la o zi după demisia generalului Mike Flynn, Trump i-a cerut directorului FBI să ră­mână singur cu el în Biroul Oval, după un briefing al comunității de informații. „Sper să vedeți limpede și să lăsați asta să treacă, să îl lăsați pe Flynn. Este un bă­iat bun. Sper că puteți să renunțați la asta“, i-ar fi spus Trump directorului FBI. Pentru un fost procuror, cu mulți ani de investigații la activ, preocupat de in­te­gri­tatea de principiu a unei anchete, totul a su­nat că o directivă: „vorbim de pre­șe­din­tele SUA, singur cu mine, care spune că speră asta. Am interpretat că asta vrea el să fac“. Pe tot parcursul au­die­ri­lor, Co­mey s-a rezumat la prezentarea clinică și chirurgicală a faptelor, așa cum apar în pro­priul jurnal. Extrem de atent la nu­an­țele și cuvintele folosite, nu a vrut să for­țeze concluziile celorlalți, cu atât mai pu­țin să se pronunțe pe chestiunea de fond: e președintele Trump vinovat de ob­struc­ționarea justiției? Nu el este în mă­su­ră să pună acest verdict sau să se pro­nun­țe pe Russiagate. Ambele sunt an­che­te în curs aflate în responsabilitatea pro­cu­ro­ru­lui spe­cial Robert Mueller (cel mai lon­ge­viv di­rec­tor al FBI după Hoover, aflân­du-se la con­ducerea sa vreme de 12 ani) și a cărui nu­mi­re a fost catalogată nu de mult de Trump drept „o vânătoare de vră­ji­toare“.

 

La toate cele de mai sus reacția lui Donald Trump este în sine edificatoare. L-a acuzat pe Comey de „afirmații false și min­ciuni“, pentru ca mai apoi să spună că au­dierea sa a însemnat o „reabilitare totală și completă“. Ulterior, în prima con­fe­rin­ță de presă susținută, Trump a precizat că audierea ar fi arătat că nu a existat nicio coordonare sau înțelegere secretă cu Ru­sia, deși miezul audierii era despre cu to­tul altceva. Ba chiar a reluat teza sa fa­vo­ri­tă că totul este o „scuză a democraților“.

 

Al doilea eveniment care a făcut valuri în presa de peste Atlantic a fost conferința de presă în care Trump a asumat explicit clau­za de apărare colectivă a NATO. O pre­mieră pentru noul președinte american. Mulți văd o încercare premeditată de a re­ac­tiva clivajul Noua-Veche Europă, de­ve­nit operațional în timpul lui Donald Rum­s­feld și criza irakiană. Dar poate explicația este mai simplă. Taifunul de critici produs după spectacolul lui Trump din 25 mai, la memorialul Articolului 5 din noul sediu al NATO, a determinat aripa euroatlantistă a administrației să pună piciorul în prag. Cu atât mai mult, cu cât jurnaliști credibili (precum Susan Glasser de la Politico) bine conectați la administrație relataseră că de fapt referința la Articolul 5, care exista în discursul pregătit pentru Bruxelles, a fost ștearsă premeditat de președinte sau de consilierii din aripa antiglobalistă. Pe acest fond, al unui președinte care pare să se dispenseze arbitrar de angajamentele de apărare colectivă, Mattis însuși a fost pri­mit cu neîncredere în Asia, în timpul conferinței de la Shangri-La. Ulterior, pe 5 iunie, pentru a repara avaria, vi­ce­președintele Pence îl asigura pe secretarul general al NATO, pe scena Atlantic Coun­cil, că „angajamentul nostru este ne­clin­tit. Statele Unite sunt decise... să tră­ias­că în acord cu principiul că un atac asu­pra unuia dintre noi este un atac asupra tuturor“. Președintele însă nu putea să tacă la nesfârșit. De asta poate conferința de presă a lui Trump a fost o formă de „clean-up duty“ în care a acceptat coor­do­natele establishment-ului. Oare se va în­tâm­pla asta și în cazul interferenței ru­se? Despre care Comey (alături de întreaga comunitate de intelligence) afirma fără ambiguitate tot în celebra audiere: „rușii au făcut-o premeditat, cu eforturi teh­ni­ce copleșitoare. A fost o campanie de mă­suri active condusă de la cel mai înalt ni­vel al guvernului.(...) Este cât se poate de unfake.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22