Un an de babysitting la Casa Albă: bilanțul adulților

Dincolo de multele ieșiri în decor ale lui Donald Trump, de predispozițiile disruptive pentru statura SUA în lume, de scandalul interferenței ruse, grupul „adulților“ din jurul președintelui a încercat să limiteze avaria păstrând pe cât posibil echilibrul.

Octavian Manea 14.11.2017

De același autor

O remarcă folosită de Trump în primul său discurs la ONU - „din Ucraina până în Marea Chinei de Sud, trebuie să respingem amenințările la adresa suveranității“ - rezumă azimutul pe care McMaster, Kelly, Mattis, Tillerson încearcă să-l imprime politicii externe.

 

La un an de la alegerea lui Trump, relația SUA cu Europa Veche rămâne destul de rece. Dis­pre­țul președintelui pentru Berlin și Bruxelles a pro­dus o mulțime de resentimente greu de de­pășit. Dimpotrivă, se simte mult mai confortabil pe Flan­cul Estic, la Varșovia, de exem­plu. Pentru o parte dintre de­cidenții europeni, Trump la Ca­sa Albă anunță vremea eman­cipării, a autonomizării stra­te­gice pentru Europa. Dar cei ca­re se grăbesc în această di­recție ar face bine să citească manifestul experților germani care avertizau că eventuala „decuplare de Statele Unite va pune sub sem­nul întrebării unul dintre cele mai importante câștiguri politice din ultimii 70 de ani: inte­gra­rea Germaniei în Vest“. Cu alte cuvinte, SUA rămân puterea indispensabilă a securității eu­ro­pene. Este și mesajul de reasigurare trans­mis deopotrivă de Pentagon și de Casa Albă (Pence, McMaster).

 

Politica administrației față de Europa se află la un stadiu încă incipient. No­ul asistent al se­cre­tarului de stat pentru Afa­ceri Europene, Wess Mitchell, abia și-a în­ce­put mandatul pe 2 no­iem­brie. Și nu va avea deloc o misiune ușoară, mai ales în contextul în care Departamentul tra­versează momente tec­­tonice. Corpul di­plo­matic îl contestă la sce­nă deschisă pe Tillerson și chiar vedem o hemoragie de ne­stă­vilit a experților din sistem. În­să putem intui o zo­nă în ca­re Mitchell va investi cu pri­ori­ta­te: alianțele su­b­re­gionale (de tipul grupului Nor­dic) din pro­xi­mitatea Rusiei sub­­ver­si­ve. „Această sarcină ar tre­bui să primească un ni­vel de prio­ri­ta­te similar Co­mu­nității Eu­ro­pene a Căr­bu­ne­lui și Oțe­lului în anii ’50 sau al extinderii NATO în anii ‘90“, spunea el anul trecut.

 

În Asia pare să se închege unul dintre cele mai importante proiecte ale Administrației Trump de până acum. Foarte probabil un construct de cursă lungă. Este simbolic faptul că Trump și-a început mandatul (retragerea din TPP) și termină primul an (turneul re­gio­nal) sub semnul Asiei. Se continuă cumva pi­votul strategic inițiat de Obama. Câteva sunt elementele care individualizează noua ad­mi­nis­trație. Pe de o parte, vedem rolul central pe care îl joacă premierul nipon Abe în baletul ame­rican din Pacific. Dar celălalt mare pilon devine India. Scena fusese pregătită în pre­a­labil – rolul Indiei în strategia de stabilizare af­gană devine central (un veritabil sacrilegiu pen­tru Pakistan). Mai mult, la jumătatea lui octombrie, Tillerson vedea o convergență stra­tegică între SUA și India pentru ur­mă­toarea sută de ani. Australia este și ea foarte ac­tiv curtată. Și, nu întâmplător, pentru că man­tra care domină proiecția administrației – o regiune Indo-Pacifică „liberă și deschisă“ – es­te de multă vreme parte din repertoriul stra­tegic al Canberrei. La New Dehli percepția este aceea de „antantă a democrațiilor din Asia-Pacific“, un fel de cămașă de forță re­gio­na­lă care să oblige China să respecte regulile jocului. Se vrea mobilizarea unei coaliții „care gândește la fel“ care să apere ordinea Indo-Pacifică. Să fie oare precedentul „manciurian“ pe care China l-a demonstrat în Marea Chinei de Sud un catalizator suficient de convingător?

 

Pentru Trump, prioritatea centrală anunțată în timpul campaniei electorale a fost „înfrân­ge­rea“ ISIS. Pe acest front, progresele au fost sem­nificative, mai ales dacă ne raportăm la eliberarea Mosulului și căderea capitalei Ca­li­fa­tului. În ianuarie 2017, campania împotriva ISIS, lăsată moștenire de predecesorul său, nu stătea rău deloc. ISIS era în defensivă, iar teritoriul controlat se reducea în fiecare zi. La sfârșitul anului trecut, 56% din teritoriul con­trolat în Irak și 27% în Siria fusese recuperat. Sub Trump însă, asistăm la o accelerare a cam­paniei, a tempoului operațional, precum și la o delegare a autorității decizionale la ni­ve­lul teatrului tactic. De la începutul cam­pa­niei până astăzi au fost eliberați 6 milioane de oameni aflați în teritoriul Califatului. Pe fond însă, greul abia acum începe. Cum să faci ca astfel de succese militare, tactice să fie transformate într-o victorie strategică la nivel politic și care să reziste. În urmă cu câte­va luni, l-am întrebat pe generalul David Petraeus despre nivelul următor. Mesajul său a fost sugestiv - campania militară este vitală, dar nu suficientă. „Suficiența necesită reconciliere (...) ține de politică, guvernanță, domnia legii, economie. (...) Mă îngrijorează faptul că după înfrângerea sa vor mai rămâne segmente ali­e­nate în societate care ar putea deschide ca­lea către o nouă versiune de ISIS.“ În ges­tiu­nea etapei post-ISIS vom vedea cu adevărat arta acestei administrații.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22