De același autor
Portretul din interior expune o Casă Albă impulsivă, haotică, fragmentată între facțiuni rivale și un establishment care nu de puține ori acționează pentru îndiguirea pornirilor președintelui. Multe dintre instantaneele developate par să amintească de comentariul recent publicat în The New York Times de cel care a vorbit despre o veritabilă rezistență, o formă de damage control a președintelui. Cartea (intitulată Frică – Trump la Casa Albă) se bazează pe sute de ore de interviuri cu participanți direcți sau martori ai episoadelor relatate. Imaginea generală confirmă și consolidează narațiunea pe care o vedem în presa mainstream.
Unele dintre cele mai dramatice bătălii s-au dat între consilierii economici ai președintelui: Peter Navarro și Gary Cohn. Primul crede în tarife, protecționism și în eliminarea deficitelor comerciale. Pe scurt, este întruchiparea filozofiei America First. Sugestiv este modul în care el își înțelege rolul – „ca economist trebuie să încerc să ofer suportul analitic prin care se confirmă intuiția președintelui. Iar intuiția lui are mereu dreptate“. Dimpotrivă, celălalt, format pe Wall Street, crede în comerț și piețe libere și într-un model economic care permite deficitele comerciale. Este un adversar declarat al politicilor cerute de Navarro. Și asta dintr-o înțelegere structurală a economiei americane, dominate în proporție de 80% de servicii. Îi reproșează lui Trump perspectiva demodată, de dinainte de globalizare, asupra economiei americane, când sectoarele locale de oțel și aluminiu erau competitive. Argumentul său? „Dacă cheltuim mai puțin pe bunuri ieftine (venite de pe piețe externe), avem mai mulți bani să cheltuim pe servicii și să economisim.“
O altă scenă reprezentativă pentru Administrația Trump s-a desfășurat în iulie 2017, când președintele este invitat la Pentagon de către secretarul Apărării, Jim Mattis, alături de Gary Cohn și fostul secretar de Stat Rex Tillerson. Miza era aceea de a-i explica președintelui importanța alianțelor Americii, relațiile economice cu aliații, interdependența dintre securitate, geopolitică și piețe. „Marele cadou lăsat nouă de cea mai mare dintre generații e ordinea democratică internațională. O ordine bazată pe reguli, care a păstrat pacea timp de 70 de ani“, a spus șeful Pentagonului. Cohn i-a explicat președintelui de ce America are nevoie de piețele din Mexic, Canada, Japonia, UE sau Coreea de Sud. Exact statele vizate de diverse bariere tarifare. America exportă în fiecare an produse agricole în valoare de 130 de miliarde de dolari. Obsesia președintelui de a elimina deficitele comerciale ar pune în pericol volume comerciale cu greutate pentru economia americană. La unison, Mattis, Tillerson și Cohn au marșat pe ideea că principalele coordonate din trecut, care se află la baza politicii externe americane postbelice, rămân operaționale și astăzi.
Însă, pentru Trump și Bannon, întregul discurs era mult prea old school, purta ștampila establishmentului, era viziunea globalistă, nu America First. În cele din urmă, aceasta avea să fie filozofia articulată în cele mai importante documente de planificare strategică ale administrației – deopotrivă Strategia de Securitate Națională (sfârșitul lui 2017) și Strategia de Apărare Națională (începutul acestui an). Ele setează obiectivele Pentagonului, ale Departamentului de Stat și decid cele mai importante direcții bugetare. Iată și motivul care l-ar fi făcut pe Bannon să concluzioneze că, la sfârșitul primului an, „vechea ordine din sfera securității naționale a fost câștigătoare“, iar, din această perspectivă, „Trump a eșuat ca agent al schimbării“.
Un subiect hiperprezent este criza din peninsula coreeană, amplificată conjunctural și de meciul retoric dintre Trump și Kim. Însă episodul nelipsit pe tot parcursul cărții are legătură cu prezența celor aproape 30.000 de militari americani din Coreea de Sud și de costul menținerii lor acolo. Cartea prezintă ciocniri furtunoase între președinte și cele mai importante voci din echipa sa de securitate națională pe acest subiect. „Ce primim de pe urma prezenței noastre militare masive în peninsula coreeană? Și, mai mult, ce primim pentru protejarea Taiwanului?“ Pare să creadă că „apărarea colectivă este pentru fraieri“. De multe ori președintele a spus că vrea retragerea trupelor americane. În disperare de cauză, Mattis ar fi răbufnit: „Facem asta pentru a preveni Al Treilea Război Mondial“. Însă președintele pare imun la ideea că prezența militară în apendicele Eurasiei este în realitate o formă de apărare înaintată a intereselor SUA, deopotrivă comerciale și de securitate.
În general, pe multe dosare se vede mai degrabă o politică externă și de securitate deseori contradictorie, dizarmonică, lipsită de o strategie unitară. Unul este mesajul președintelui, altul cel al establishmentului. Nu în ultimul rând, luptele intestine paralizează Casa Albă. Este sugestivă în acest sens imaginea evocată de fostul șef al staff-ului Casei Albe, Reince Priebus: „atunci când pui un șarpe, un șobolan, un iepure, un rechin și o focă într-o grădină zoologică fără garduri, lucrurile încep să devină sângeroase“.
